luni, 14 iulie 2008

Meschinizarea caracterelor - riscul din umbra si stare de fapt

Găsesc cu greu ceva care să-mi facă plăcere în informaţiile care curg din toate părţile în jurul meu.

E o ploaie de bârfe, ciondăneli, programe de televiziune făcute fără minte, invidii fără rost, greşeli minore speculate fără scrupule, griji despre „ce-ar fi dacă“ şi descrieri ale unor probabilităţi îngrozitoare. Suntem bombardati cu acţiuni construite cu rea-voinţă, din atracţie pentru preocupări meschine sau doar din stupiditate.

E o învălmăşeală de date care ne ţin ocupate cu banalităţi care nu merită interes, dar care au puterea de a ne deturna atenţia de la evaluările şi deciziile inteligente. Că sunt pornite din simplă curiozitate sau din interes real, dacă acestea sunt plăcerile fiecaruia, trebuie sa fim toleranti. Un simplu sfat prietenesc pe care il primim uneori este sa comparăm cât de mult timp şi energie investim în aceste căutări, cu cât de mult timp dedicam iluminării propriei minţi, înălţării spiritului sau chiar întreţinerii unei formei cat mai bune a propriului nostru trup.

Cât timp ne oferim pentru ca să simţim în suflet liniştea şi solitudinea, care anulează presiunea responsabilităţilor zilnice? Câtă energie oferim întâlnirilor şi conversaţiilor cu persoane cu care rezonam? Cât timp ne jucam cu copilul nostru, cât timp râdem sau zâmbim, cât timp ascultam muzică sau citim ceva care ne deschide mintea, de cate ori ne permitem evadari in spatii aerisite, alaturi de prieteni ?

Când ne simţim conectati la frumuseţea fără margini a naturii, simţind recunoştinţă pentru binecuvântările de care avem parte în viaţă, ne cufundăm în acea cunoaştere de sine care ne ajută să ascultăm cântecul atoateştiutor al sufletului. „Sunt foarte ocupat“ nu ţine loc de scuza ! Ceea ce am propus ne-ar putea reface, ne-ar putea întineri, ne-ar energiza, ne-ar hrăni sufletul, conditii esenţiale pentru echilibrul dupa care tanjim zilnic.

Resimtiti si voi in mod constant aceasta presiune a intoxicarilor mediatice si a bombardarilor cu probleme potentiale, dar stringente de solutionat ?

14 comentarii:

Bibliotecaru spunea...

Tocmai ce am vorbit despre cea de-a XII-a ediţii a Festivalului de Jazz de la Gărâna, judeţul Caraş-Severin. Seamănă ca stare cu ce ai scris.

pescarusul argintiu spunea...

Am vazut stirea pe care ai anuntat-o, mi se pare foarte interesanta ca eveniment cultural al zonei, la circa 40 Km de Resita, unde deja spatiile de cazare sunt pline de public pasionat de jazz si unde sunt asteptati invitati prestigiosi din Europa si SUA.
Starea de spirit va fi fara indoiala, una de puternic entuziasm si efervescenta tinereasca.

paul spunea...

Iata!un cantec poate sa-ti schimbe dispozitia. Incepusem fraza cu tunete si fulgere de suparare si dintr-o data Yves Montan la aparatul de radio. M-am linistit. Drag pescarus,o seara linistita!

manole spunea...

Pescarusule, schimbarea valorilor, dorinta pentru lucruri interzise altadata..toate au dus unde suntem acum.Si aceasta stare de fapt, deja exista. A face rau, este ca si necesitatea de a respira...
Personal...am renuntat la ziare, tv, radio...orice stire. Pur si simplu nu mi le mai doresc.
Noi aici in casa, unul cu altul, mai cu un mess, mai cu un net...mai cu o muzica, ne ajunge.

pescarusul argintiu spunea...

Asa este, Paul, de multe ori starile nedorite de disconfort psihic si emotional, cu care ne incarcam datorita unor situatii de viata sau conjuncturi sunt in mare masura atenuate printr-o infuzie melodica binefacatoare, ce reuseste sa ne readuca in suflet, linistea pierduta.
Iti doresc sa alungi departe acele tunete si fulgere care te-au maniat si sa te bucuri cu calm, de armonie si cer senin deasupra sufletului tau :)

pescarusul argintiu spunea...

Manole, e o veste buna si un exemplu de urmat alegerea ta de izolare informationala, departe de sursele de poluare mediatica.
Chiar imi propun si eu sa-mi restrang aria preocuparilor fata de mijloacele specifice de propagare a stirilor sau zvonisticii care ne polueaza sistematic si ne incarca mediul de lucru si de gandire.
Sa-ti pastrezi cat mai mult nealterata oaza de liniste cladita cu grija pe plaiurile de vis ale Moldovei ! :)

tibby spunea...

ai dreptate pescarusule; suntem intoxicati/bombardati cu senzational ieftin, trebuie sa evadam cat mai des in oaze de "esential" , asa cum e cea pe care ne-o propune bibliotercaru!...altfel...

pescarusul argintiu spunea...

Si eu revin mereu la ideea ca actul de cultura consumat in mod regulat si echilibrat este deosebit de benefic pentru reimprospatarea spirituala a fiecaruia dintre noi, ca un vaccin impotriva virusilor tot mai numerosi si mai nocivi din mediul ambiant.
Draga Tibby, tu chiar reusesti sa surprinzi esenta lucrurilor in fotografiile tale si lupti eficient impotriva mediocrului si superficialului cotidian.
Deci continua sa ne incanti vizual prin creatiile acestei arte ! :)

sfinx667 spunea...

Pescarus drag :)
Tarziu am ajuns pe la tine si imi cer scuze, dupa ce m-am amuzat copios cu demonstratiile unora de infantilism, pistoale si sperieturi cu succesuri mult visate, evident ca am adormit, ...de plictiseala... ;)
Iata, sunt aici acum, in forma si tot eu :)
Imi place tare mult postul tau de azi, din nou, gand la gand cu bucurie sestro ;)
Titlul e cel mai sugestiv, aviz amatorilor, nu ... :))
Trist ramane ca sunt atat de preocupati de cum dau pe monitoare incat nu iau in calcul unele riscuri , in fine, e numai decizia lor :)
Da, la Garana jazz, poate merg si eu sa " ma informez " :)
O seara minunata iti doresc drago, toate cele bune si vreau musai sa ne auzim maine la tel, va trebui sa plec pe timp f lung, f curand si trebuie sa iti transmit ceva, sestro :)
Numai bine !
Sibilla

pescarusul argintiu spunea...

Draga mea prietena temerara, tocmai am descoperit maxima zilei de astazi 16 Iulie de pe frontispiciul unei institutii si care suna cam asa:
"Caracterul fara inteligenta poate mult, dar intelegenta fara caracter nu valoreaza nimic."
Ne vom auzi, de buna seama, sa-mi impartasesti din gandurile si proiectele tale imediate.
O zi racoroasa si plina de surprize placute ! :)

sfinx667 spunea...

O maxima bogata in pilde, adevarat !!!
O seara binecuvantata iti doresc la randu-mi sestro, si impliniri pe masura sufletului tau minunat !
Sibilla

Oana spunea...

Se pare ca numai eu ratez tot ce-i frumos pe lumea asta. Cum se face? Lasa, ma bucur ca le gasesc la tine lucrurile frumoase.

pescarusul argintiu spunea...

Sfinxule drag cu suflet temperamental, dar gingas de Sibilla, in acest moment simt nevoia s-o imbratisez strans pe micuta Jasmina, s-o mangai duios si s-o asigur ca mereu se vor indrepta catre ea niste ganduri ocrotitoare ca aripile diafane de inger, niste soapte inrourate contopite in taina copilariei, vietuind scaldate in ploi si canturi fara seaman :)

pescarusul argintiu spunea...

Oana, eu cred ca tu porti frumosul cu tine in suflet, oriunde te poarta pasii si in clipele de ragaz il transferi generos in lumea fantasy, atat de speciala si fascinanta, dar si in personajele ei fermecatoare :)
Continua sa ne surprinzi prin frumusetea inspiratiei tale ! ;)