marți, 28 iulie 2009

Dor nemangaiat de Leopoldina Balanuta...

Cand spui Leopoldina pe cararile Thaliei e cum ai spune, in poezie, Nichita. Prenumele s-a metamorfozat in nume, adaugand o lacrima de roua in plus, de glorie si de fascinatie a privirii. Fiica de preot, dintr-un oras medieval (satul Haulisca, Vrancea care astazi ii poarta numele), Poldi Balanuta a ramas o artista bantuita de patima poeziei pana la uitare de sine, pana la “suprema ardere a fiintei”. Intotdeauna atenta la selectia valorica a poemelor, ea a preluat, si a continuat intr-un mod unic, marea traditie a recitativului dramatic din scoala lui Nottara si Storin.

Lipsa oricaror orgolii, intransigenta, si mai ales modestia, smerenia cu care se aseza de fiecare data in umbra cuvintelor poetului, acel respect duhovnicesc pentru fiinta artistului, oricat de uitat ar fi fost el in mintea contemporanilor, dorinta ideala de a crea un dialog inefabil intre doi parteneri reali vesnic ingemanati, poetul si publicul, au facut din Leopoldina Balanuta nu numai o mare artista, ci si o constiinta sensibila intrata in galeria Nemuritorilor.

In amintirile noastre despre “ceara cuvintelor”, Leopoldina Balanuta este acea lumina ivita din Geneza, trecandu-ne suav peste chip, fiindca ea nu spune nimanui adio, stiind ca Edenul vietii, asemeni celui al artei, e strabatut de patru fluvii: Credinta, Iubirea, Libertatea si Speranta.

Cea care a jucat in spectacole precum cele ale lui D. R. Popescu (“Ca frunza dudului din rai“ sau “O batista in Dunare”) marturisea intr-un interviu: “Eu plec cu viata mea in teatru; teatrul vine cu viata lui in viata mea. Ma gandeam cata dreptate a avut sarmanul Tarkovski, care spunea, in ultimele zile ale existentei lui: ”Doamne, am obosit asteptandu-te!” …totdeauna arta mi-a aparut ca o stafeta a Dumnezeirii.”

Dintre "soaptele" ei, cea despre fericire se cuvine sa o ascultam ca pe o ruga, cu smerenie si sfiiciune, intru bunatatea lumii...


"Fericire este atunci cand in adancul sufletului tau, in adancul fiintei tale, gasesti forta de a evita nefericirea. Pentru ca nefericire este:
sa muncesti fara sa iubesti obiectul muncii tale,
sa nu gasesti in jurul tau prieteni care sa aiba acelasi ideal de umanitate,
sa pleci la drum cu semeni care la prima cotitura a drumului abandoneaza scopul caii alese;
nefericire este sa spui ceea ce nu crezi,
dar si mai mare nefericire este sa nu spui ceea ce crezi;
nefericire este sa izbutesti sa adormi noaptea inainte de a te gandi macar la una dintre problemele care framanta lumea si timpul tau,
nefericire este sa poti adormi noaptea inainte de a-ti judeca faptele de peste zi,
nefericire este sa nu ai copii,
nefericire este sa nu poti darui roadele muncii tale,
nefericire este sa nu iti iubesti parintii si sa nu-i insotesti cu recunostinta pana la capatul drumului intru demnitatea speciei umane;
nefericire este sa-i uiti pe cei care te-au invatat si care au adaugat fiintei tale comori nepretuite,
nefericire este sa nu trudesti intru desavarsire,
nefericire este sa nu stii sa duci pe umeri povara cea mai grea: succesul;
nefericire este sa agonisesti mai mult decat iti este cu trebuinta,
nefericire este sa uiti de unde ai plecat,
nefericire este sa uiti spre ce ai plecat,
nefericire este sa-ti vezi numele disparut inainte de disparitia trupului,
nefericire este sa simti puterea devastatoare a singuratatii,
nefericire este sa nu pretuiesti truda altora, nefericire este sa nu ai nevoie de arta,
si cea mai mare nefericire este sa nu ai nevoie de cultura.
si cate nefericiri mai sunt posibile pe pamant!
Dar pana la urma eu cred ca nefericirea este o vina. Si daca in tine gasesti puterea morala de a-ti asuma vinovatia, eu cred ca deja ai facut un pas pe calea anevoioasa, dar sublima de a atinge macar o treapta a fericirii.
Caci fericirea, pana la urma, este un ideal posibil de atins, fiind, dupa parerea mea, o forma a demnitatii umane.
Caci fericirea este pana la urma, dupa mine, lupta dreapta si nobila si grea de a evita nefericirea."


In Decembrie 2008, Leopoldina Balanuta ar fi implinit 74 de ani. Dar deja s-au scurs 10 ani incheiati de cand Regina ne-a parasit, spre nefericirea noastra, bieti muritori nevrednici sa-i intelegem tacerile. Sa ne tacem un timp cuvintele, sa lasam ca memoria vocii ei sa ne impresoare si apoi sa-i imbratisam cu recunostinta si dor, umbra ce ascunde tainice lumini.

22 de comentarii:

elite spunea...

Cand ma gandesc la ea,imi apare chipul si apoi lacrima..nu stiu de ce nu o vad razand,desi a ras...nu stiu de ce nu o vad fericita,desi sunt convinsa ca a fost...mi-o imaginez in fata unei icoane,ascultand mereu gandul celui de sus....

pescarusul argintiu spunea...

Elite, asa este, ai dreptate!
Actrita insasi marturisea candva in Cartea de Onoare a Teatrului de Revista Constantin Tanase:
"Cred că am devenit prea devreme un om trist"...
Frumoase ganduri ai asternut, iti multumesc!

starsgates spunea...

Cred că i se potriveşte cel mai bine această stare, într-un fel-nemuritoare.

CELLA spunea...

MULŢUMESC!
orice altă vorbă... mi se pare inutilă :(

Dana spunea...

La cat de frumos ai scris....eu nu mai am nimic de adaugat!!!
E o adevarata placere sa vin in "vizita" la tine sa vad ce ai mai scris!!!

Bibliotecaru spunea...

http://www.trilulilu.ro/rokker/8a9b9087f64c94

http://www.trilulilu.ro/alonewolf/a50275f58678c4

INCERTITUDINI spunea...

Am iubit-o pe marea artista. Pentru talent, blandete, firesc si pentru acea candoare trista.
Multumesc mult, pescarus, pentru ca ne-ai readus-o in ganduri!

Anonim spunea...

Draga Pescarusule,iti multumesc ca te-ai gandit sa ne vorbesti despre un om deosebit pe care il cam uitasem.N-am auzit pana acum aceste "soapte" si ma bucur ca ni le-ai transmis si noua.
M-am intristat putin.
O zi minunata iti doresc si zambete,multe zambete!

Unknown spunea...

Imi placea vocea ei grava atunci cind recita versuri ...

Am si o intrebare. Cine e autorul picturilor cu copaci pe care le-ai atasat blogului?

Multumesc.

Bibliotecaru spunea...

@ -X-

Este vorba despre Elena Bissinger, din localitatea Beiuş.

pescarusul argintiu spunea...

Starsgates, ai dreptate, personalitatea uriasa a actritei a ramas in memoria posteritatii insotita de o stare meditativa, blanda si grava in acelasi timp.
Si care ne vegheaza de undeva de sus, de pe steaua sa nemuritoare...

pescarusul argintiu spunea...

CELLA, ma bucur ca evocarea de suflet ti-a atins marea de profunzimi.
Vocea sa inconfundabila, unica a rostit ceea ce trebuia rostit, trecand granitele cuvintelor si tintind esentele.

pescarusul argintiu spunea...

Dana, de fiecare data ma insenineaza impresiile tale asternute aici.
Te astept de fiecare data cu bucurie sa faci un popas sub umbrarul foisorului meu virtual!

pescarusul argintiu spunea...

Bibliotecaru, iti multumesc pentru linkuri, merita retinute! :)

pescarusul argintiu spunea...

Gina draga, ca de obicei, prin cuvinte simple si pline de sensuri, ai conturat bogatia unui suflet de artist si puritatea karatelor unui megatalent!
Ma bucur ca marea artista este atat de iubita si de apreciata, la aproape un deceniu de cand a parasit scena vietii.

pescarusul argintiu spunea...

Draga Gabi, soaptele marii doamne a teatrului romanesc vin sa toarne stropi de balsam in suflet si sa ne invioreze gandurile!
Ma bucur mult ca i-ai primit rostirile pline de patos si emotie in gradina trairilor tale!
Tristetile vin si pleaca, zambetele insa trebuie sa ramana mereu.
O zi voioasa si senina, cu mult soare in suflet si tie!

pescarusul argintiu spunea...

-X-, bine ai revenit! :)
Timbrul atat de special al vocii sale dand viata si expresie versurilor este cu adevarat, de neuitat.

Asa cum a precizat si Bibliotecaru foarte exact, artista acestor picturi este Elena Bissinger.
Special pentru tine, un colt viu de natura:
http://www.artline.ro/Prin_padurea_dorului-2705-1.html

pescarusul argintiu spunea...

Bibliotecaru, multumiri pentru corectitudinea raspunsului! :)
Un dar racoros, in aceste zile caniculare:
http://www.picturi.com/imagine.php?u=61&f=488&s=natural

Anonim spunea...

Foarte mare artista, pacat ca a parasit aceasta lume mult prea de vreme. Foarte frumoasa postarea d-na Cora. O zii frumoasa in continuare!!

pescarusul argintiu spunea...

Mihaela, multumesc mult pentru trecerea ta si pentru gandurile lasate!
Mult senin si adieri racoroase in aceste capricioase zile de August!

Unknown spunea...

@Bibliotecaru
Multumesc pentru raspuns. Nu stiam de aceasta artista ... deci voi porni pe net in cautarea ei.

@pescarusul argintiu
E un peisaj ireal ... insa copacii par a fi mesteceni.

Viele Danke :)

pescarusul argintiu spunea...

@-X-, asa este, tablourile ilustreaza simfonii de mesteceni in culori fragede si calde, care m-au cucerit de la bun inceput.
Apoi am pornit la cunoasterea mai atenta a artistei si m-a bucurat mult creatia ei plina de vitalitate.
Calatorie agreabila in lumea plasmuirilor ei luminoase!