sâmbătă, 14 martie 2009

Setea vesnica din inima fantanii de la rascruce...

E ochiul pământului îndreptat spre cer sau e lacrima cerului căzută pe pământ? Oricum ar fi, înainte de toate e oglinda mişcătoare a lunii. În fiecare noapte, chipul acesteia râde în apa clară, periindu-şi părul şi aurindu-i luciul. Asta e singura bucurie a fântânii: faptul că adăposteşte în răcoarea ei mângâierea lunii. Şi mai e ceva...! Când bate vântul, cumpăna ei se mişcă uşor, scoţând un scârţâit ca de bocet, care umple de lacrimi sufletul său adânc. Din cauza asta, nici nu seacă, pentru că vântul face cumpăna să scârţâie şi-i plânge sufletul în fiecare zi.

A fost o vreme când nu avea nevoie de lacrimi, când apa ei râdea în hohote, gâlgâind în ciutura plină. Oamenii beau, îşi răcoreau buzele şi frunţile asudate, adăpau caii, mai scoteau o ciutură plină şi fântâna râdea din nou gâlgăind. Apoi, mulţumeau Domnului şi celor care o săpaseră, aici, la răspântia drumurilor şi plecau tihniţi în treaba lor. I se albeau şi i se făceau mai clari obrajii de apă, căci se simţea utilă. Ştia că este elixirul vieţii, că fără ea oamenii aceia trudiţi şi animalele lor ar fi suferit până ar fi găsit un alt izvor.

Pe vremea aceea, ciutura era mereu umedă şi mereu se cobora până la sufletul ei răcoros, să-i dea sărutul dătător de viaţă. Dar toate au fost... Acum stă părăsită de ani şi ani... Nimeni nu-i mai leagănă cumpăna, decât vântul, nimeni nu-i mai tulbură luciul apei, decât luna. Oamenii nu mai trec pe acolo, căci drumurile din jurul ei nu mai sunt umblate. Şi atunci o fântână care nu mai potoleşte setea nimănui, la ce foloseşte? De ce mai stă acolo, pe coama dealului, cu cumpăna îndreptată spre cer a rugăciune, când nimeni nu mai are nevoie de răcoarea şi picătura de viaţă pe care o dădea?

Câteodată, când mai trece cineva prin preajmă, cumpăna tresare. Dar cel ce vine se uită la ochiul stătut de atâta vreme, la cumpăna uscată şi plesnită, aruncă niscaiva bulgări în oglinda apei ca să se amuze, apoi, satisfăcut, se aşează pe brâul de piatră. Scoate din sacoşa ce-o are cu el o sticlă din care bea cu poftă (oftând la sfârşit), scuipă printre dinţi, se ridică şi pleacă. Şi dus e... Mai vede încă unul peste multă vreme şi care la fel îi mulţumeşte pentru viaţa ce-o are în ea.

Plânge ochiul de apă şi cumpăna scârţâie a bocet! Pentru ce ar mai privi cerul, pentru ce i-ar mai cânta vântul pe cumpănă, pentru ce luna s-ar mai juca în apa ei, dacă în loc să se scoată viaţa din ea, se aruncă bulgări? Pe coama dealului, sâmburele vieţii plânge cu lacrimi de apă cerului înstelat! E singură fântâna şi vântul adie şi cumpăna boceşte a jale... Ce singură-i fântâna!

Mi-e sufletul fântână cu cumpănă uscată şi am tovarăşi doar luna, vântul şi singurătatea, obisnuia ea sa spuna. Nu folosesc la nimic, căci drumurile oamenilor nu mai trec pe aici. Iar vântul bate şi cumpăna scârţâie... Mi-e dor să mai simt ciutura cum îmi scoate sufletul afară! Nu vrei puţină apă, drumetule? Nu ti-e sete de viaţă? Gusta-i savoarea racoroasa!


Celelalte Cuvinte - "Fantana Suspinelor"

21 de comentarii:

incertitudini spunea...

Pescarus!
In zborul tau, vezi atatea...
Imi place fantana! Cred ca mi-a placut totdeauna.
Am avut fantana in curte.Era sub o salcie. radacile plantei s-au strecurat printre tuburi, ele s-au spart si fantana a secat. Am vazut cand muncitorii au sapat alta fantana.eram copil- poate in clasa I.
Dar n-am sa uit zilele acelea cand toti asteptam sa sa auzim:" am dat de apa".
Au avut fantana bunicii- este cea pe care am si fotografit-o. Ei nu mai sunt; nu mai este nici fantana.
Stiu o fantana din copilarie. Poate chiar mai multe, pentru ca imi placea sa vad campul, ii stiam toate Fantanile.
Cine a baut apa din fantana, in miez de august fierbinte ,stie ce inseamna legatura cu adancurile. Cred ca nu intamplator ,ele au o valoare simbolica atat de raspandita.
Ce-mi vine acum in minte?
imi vin versurile" Sapa, sapa, frate, sapa/C-ai sa dai de spele-n apa".
As vrea sa nu fi gresit.
Si stii ce-mi mai amintesc?" "Fantana dintre plopi " , din 'Hanu'Ancutei"...
Sunt atatea fantani in literatura nostra; sunt , pentru ca ele au existat. Sunt , pentru ca noi ne adapam dintr-un izvor,care nu trebuie sa sece, indiferent cat de mari vor fi secetele..
Cred ca am vorbit fara sa respir.Mi-e sete de apa fantanii!!

pescarusul argintiu spunea...

Gina draga, cate amintiri duioase ti-am declansat prin aceasta postare!
Ma bucur ca au fost multe fantani in viata ta, pe aceea din curtea bunicii tale am vazut-o si eu, in fotografie.
Apa limpede si rece scoasa din pantecul fantanii este licoare dumnezeiasca, n-o mai poti uita.
Mi-ai daruit un regal al acestei comori sapate de mainile oamenilor harnici si tenace.
Iti multumesc pentru evocarea tuturor acestor ganduri si te invit cu drag sa-ti potolesti setea din carafa de cristal plina-ochi cu apa de fantana! O gasesti asezata pe stergarul de pe masa camerei de oaspeti, langa tavita cu pahare stralucind in soare :)

Bibliotecaru spunea...

Pe o lunga si aspra si stearpa sosea
Ca toate soselele lumi
Pe o lunga si aspra si stearpa sosea
Era o fantana cu ciutura grea

Caci apa si ?cradise? trecand peste ea
In straturi pojghitele ?humi?
Era o fantana cu cumpana grea
Ca toate fantanile vieti

Era o fantana cu cumpana grea
Cu apa salcie ci calda si rea
Dar furca cu bratele intinse pandea
?Momind? de departe drumeti

Zoareau insetati sa ajunga la ea
Ca toti insetati din viata
Treceau cu putere de cumpana grea
Dar apa salcie si calda-i gonea

Si-ades cate unul mai tanar pleca
Cu lacrami de ciuda pe fata
Si-ades cate unul mai varstnic credea
Ca toti ce cunosc apa vieti

Era o fantana cu cumpana grea
Cu apa salcie ci calda si rea
Dar furca cu bratele intinse pandea
?Momind? de departe drumeti

(haaa... ha..... )
Ziua s-a ivit,

Zidu-i ispravit.

Vaiet inabusit

Inca s-a auzit

Pentru manastirea ce-a dorit

Jale si suspin l-au insotit.



Langa zidul lui

E fantana suspinului

Cu apa putina

Cu apa sarata

De lacrimi udata

Pentru manastirea ce-a dorit (De lacrimi udata)

Jale si suspin l-au insotit.



Pentru manastirea ce-a dorit (manastirea ce-a dorit)

Jale si suspin l-au insotit. (si suspin l-au incoltit)

Si suspin l-au insotit. (si suspin l-au incoltit)

Si suspin l-au insotit. (si suspin l-au incoltit)



Si suspin l-au insotit...

Si suspin l-au incoltït...

Celelalte Cuvinte - Fantana Suspinelor

pescarusul argintiu spunea...

Minunata surpriza acestor versuri din "Fantana suspinelor", recitate magistral candva de Florian Pittis, draga Bibliotecaru!
Voi aseza melodia celor de la "Celelalte cuvinte" cu multa emotie si bucurie in acest decor si se va asorta in chip fericit cu maiestria naiului lui Gheorghe Zamfir!
O zi bogata in suvoaie de ganduri limpezi si senine!
Te rog sa servesti si tu din apa vie de fantana, ce abureste carafa de cristal! :)

g1b2i3 spunea...

Tare trista e fantana din coama dealului...si singura.oamenii de ce arunca bulgari de pamant in apa rece ?nu stiu ei ca apa e elixirul vietii,al tineretii fara batranete?
Nu stiu ei ca poate trece un suflet insetat?

La tara la soacra-mea e o fantana in curte,langa casa.Imi place sa scot apa din fantana,imi place sa ascult povestile despre apa cea mai buna de baut,apa cea mai buna pentru mancare.
Nu am crescut la tara,dar mi-am amintit despre cismelele care erau odata,demult.Tot un fel de fantani si ele.
O seara linistita!

Ioan Bistriteanul spunea...

Eu apreciez profunzimea cuvintelor. Si imi place aranjarea textului si a imaginilor.

paul spunea...

Fiind copil, ma duceam cu drag in acele locuri unde le gaseam pentru a-mi astampara setea, era un mare respect pentru ele si o mare cinste inchinata celui ce le-a facut.
Astazi, pietre si noroi zac prin ele, crengi si gunoaie asi gasesc salasul, nu am stiut sa pastram ce am avut bun si util, nu am stiut sa fim oameni.
Frumoasa postare!
O seara linistita!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Gabi, fantana aceea, desi trista in singuratatea ei, are o noblete, o maretie care impresioneaza.
Ca orice copil nascut si crescut la oras, in cutiuta ermetica de bloc, am tanjit mereu dupa prezenta fantanii in copilaria mea, dar ea a fost o aparitie fugara in vacantele petrecute in circuitele prin tara, alaturi de parintii mei.
De ceva timp, imaginea fantanii a devenit un reper stabil in viata mea, pe care il revad periodic si din al carui elixir ma infrupt cu recunostinta.
Desi vocatia omului a fost sa caute, sa creeze si sa conserve frumosul, in ultimul timp nu mai are respect pentru edificiul lui, intinand cu "bulgari de pamant" oazele de liniste, relaxare si popas sufletesc gasite in drumul sau.
Ma bucur mult ca ai si tu undeva o fantana draga, cu a carei apa binecuvantata ti-ai potolit setea, savurand-o.
Cismelele au si ele un farmec aparte si un parfum suav al amintirii.
Iti doresc sa revezi acea fantana cat mai curand si sa te bucuri de soarele bland al acestei zile de Duminica!

pescarusul argintiu spunea...

Ioan, daca poposind langa fantana gandurilor mele, te-ai simtit bine in ambianta muzicii si a unor secvente fotografice, ma bucur sincer!
Iti multumesc pentru aceste aprecieri, frumosul exista peste tot in jurul nostru, trebuie doar sa-i apreciem valoarea.
O zi de Duminica plina de tihna si seninatate!

pescarusul argintiu spunea...

Paul, e tare trist ca generatiile de astazi si cele care vor urma, vor fi vaduvite de frumusetea si miracolul fantanilor!
Viata la sat, in mijlocul naturii, farmecul traiului simplu si linistit nu mai este un miraj pentru tinerii de astazi, decat daca stim si reusim sa le cultivam in suflet aceste valori, sa le sadim respectul pentru pastrarea traditiilor.
O Duminica binecuvantata de lumina si armonie sufleteasca!

Corina spunea...

Intotdeauna gasesc aici o oaza de liniste si articole minunate. sa ai o saptamana frumoasa, Cora, si sa iti mearga bine.

pescarusul argintiu spunea...

Draga Corina, semnul acesta binecuvantat de la tine imi incheie in mod extrem de senin si de pozitiv aceasta sfanta zi de Duminica!
Ma bucura mult starea de bine si de tihna care te insotesc cand poposesti in coltul meu liric.
Dar ceea ce ma bucura si mai mult este ca prin prezenta ta luminoasa daruiesti noi energii, libertatii de expresie si libertatii de gandire.
Iti ofer cu mult drag si calda prietenie, o secventa melodica gratioasa ce poarta marca marelui nostru Gheorghe Zamfir:
http://www.youtube.com/watch?v=w5t1Bodtp_8
Sa pornesti cu multa incredere mecanismul complex al acestei noi saptamani de provocari si actiuni sustinute, iar reusitele vor veni in mod firesc, caci le meriti cu prisosinta!
Lumina si ocrotirea divina sa te insoteasca pretutindeni, sa ne auzim cu bine!

Cristian Lisandru spunea...

Liniştitor blog...

pescarusul argintiu spunea...

Bun venit, Cristian, ma bucur sa te am printre oaspetii zonei mele de liniste si reflectie!
Ti-am observat opiniile in casele prietenilor comuni si le consider incarcate de echilibrul intelepciunii.
Cand vei dori sa te cufunzi in linistea relaxarii sau sa inscrii pe retina o noua pata de culoare, vei fi oricand binevenit!

elite spunea...

Am avut candva o fantana de vise...aruncam in ea moneda potrivita si visul devenea realitate...Intr-o zi, cand ma visam sa devin cu 10 ani mai tanara, am observat ca fantana secase...Am privit lung si am inteles ca de acum trebui sa-mi indeplinesc singura visele...si asa am facut,avand grija la ceea ce visez...

www.jamescrissilv.ro spunea...

Cred ca ne regasim. Transcedental sau poate transhumanta...
Oricum a fost ca si cum tot dorul inimii se strange intr-o imagine...
O zi minunata iti doresc

pescarusul argintiu spunea...

Minunate ganduri cuprinse in aceasta marturisire, draga Elite!
Metafora "fantana de vise" este de o rara frumusete si sensibilitate.
Moneda aruncata simbolic in fantana viselor tale m-a dus cu gandul la Fontana di Trevi, un monument celebru si foarte iubit al Romei, cautat asiduu de indragostiti, pentru statornicirea juramintelor de iubire.
Stiu ca nu ai nevoie de miracol in implinirea viselor tale, ci doar de forta increderii in tine insati, cea de acum.
Indrazneste sa visezi si viata va fi mai frumoasa! :)

pescarusul argintiu spunea...

James, ca de obicei, gandesti si scrii frumos, avand condeiul inmuiat in sevele sufletului.
Iti dau dreptate in tot ceea ce ai spus cu atata miez.
Prospetimea si limpezimea izvorului sa-ti fie mereu tovaras de drum!

gabi spunea...

Atata finete...!!!

pescarusul argintiu spunea...

Gabi draga, prezenta ta aici, mi-a adus "o raza de soare" in plin fapt al serii! :)
Finetea trairii este o trasatura ce insoteste ca o umbra fiecare lucru sau fiinta care ne sunt dragi, care ne fac sa vibram.
Mi se pare esential sa fie si ea prezenta, alaturi de magia fantanii.
O noapte senina, armonioasa si luminata de stele!

Anonim spunea...

Atata limitare, in loc sa priviti in sus, in jur, in voi, priviti la lucruri prea marunte, si deveniti frustrati d propriile limitari si rusinea de a intrazni sa vedeti mai mult