miercuri, 28 ianuarie 2009

Viata moderna se petrece pe sofa...

Va vine sa credeti ca istoria sofalei, ca obiect de mobilier destinat relaxării unei singure persoane, are rădăcini străvechi în Egiptul antic, cu 2.000 de ani înainte de Hristos? Pe sofa odihneau faraonii şi membrii clasei bogate, conducătoare. Exista şi un desen reprezentând-o pe Cleopatra, frumoasa şi năbădăioasa regină, tolănită pe o sofa, într-o poziţie confortabilă şi languroasă, aşteptând probabil, dezmierdările unui admirator infocat...

Trebuie spus însă că istoria modernă a sofalei începe abia la finele secolului al XVI-lea şi debutul celui de-al XVII-lea. Designul a fost preluat din antichitate, adică un blat îngust, pentru o singură persoană, cu braţe la extremităţile pe care se reazămă capul şi picioarele, ridicat la mică distanţă de podea.

Părul de cal, penele păsărilor sau unele fibre vegetale extrem de flexibile umpleau salteaua învelită de obicei în catifea brodată sau mătase. În Europa, mai cu seamă la curţile regale, în cabinetele episcopilor şi în unele palate ale nobililor de rang înalt, scaunele cu braţe de reazem s-au transformat în sofale confortabile, aşezate discret, într-un colţ liniştit şi, de obicei, bine încălzit.
Foarte târziu, abia după 1830, au fost utilizate arcurile de mici dimensiuni şi legate într-un fel anumit, pentru a spori confortul şederii pe sofa.

Începând cu secolul al XIX-lea, sofaua şi canapeaua au fost asociate cu psihanaliza freudiană, pentru că părintele psihiatriei moderne o utiliza drept unealtă în şedinţele sale de hipnoză asupra pacientului sau în tentativele de descifrare a viselor.

Toate cabinetele serioase de psihologie utilizează canapeaua ori sofaua pentru instalarea reconfortantă a pacientului, aceste piese de mobilier fiind ideale în producerea relaxării necesare introspecţiei. Prezenţa lor în procesul de tratament se justifică şi prin crearea unui raport corect între analist şi analizat, medicul având nevoie de un statut dominator asupra subiectului de studiu...

Astăzi, sofaua şi canapeaua sunt indisolubil legate de familia domestică şi de cultura televiziunii. Cu câteva decenii în urmă, un slogan foarte inspirat al firmei IKEA destinat acestor produse spunea că "Life happens on the sofa".

Acest tip de mobilier este asociat cu "moţăiala" în faţa televizorului aprins, eventual cu o pătură călduroasă pe genunchi, o atitudine care în spaţiul anglo-saxon este azi definit cu expresia "couch potato" (legumă de canapea, în traducere literară). La fel de adevărat este şi faptul că putem asocia canapeaua şi cu disponibilitatea la conversaţie relaxată, la reunirea membrilor familiei după o zi de muncă pentru a schimba impresii, emotii sau informaţii.

Sofaua şi canapeaua au trecut, în timp, printr-un evident proces de democratizare. De la protipendada civilizaţiei romane, unde această piesă de mobilier era instalată în apropierea meselor joase, încărcare cu licori sau fructe, de la piesa elitistă existentă în alcovul regilor sau nobililor europeni sau asiatici, a venit vremea marii producţii industriale şi utilizarea ei pe scară larga.

Mai mult decât atât, au fost momente când canapeaua a devenit obiect de dispută, fiind considerată prea decadentă sau prea conformistă. Dar uneori ea poate fi si altfel inchipuita.


Voi la ce fel de "mega-canapea" visati si ce credeti despre prezenta sa dominatoare in decorul sufrageriei sau al camerei de zi, pledati favorabil pentru comoditatea, utilitatea si plusul sau estetic in designul pasnic al caminului?

8 comentarii:

Mihaela Chelaru spunea...

Asemenea tie, am luat si eu o pauza pentru a ma destinde pe canapeaua atat de relaxanta. Insemnarea este extraordinar de interesanta, deja simt ca mi-am imbogatit cunostintele generale cu ce ai postat aici. Intr-adevar, o canapea este cinstita la rangul de rege de catre celelalte piese de mobilier din sufragerie, domina camera intr-un mod spectaculos. Visez la o canapea crem, nu foarte mare, dintr-un material pufos :).

Ei si gata cu visele, nu e timp de odihna :). O seara placuta iti doresc si spor la acea munca sedentara!

pescarusul argintiu spunea...

:) Mihaela, canapeaua este piesa fidela si rabdatoare care asteapta mereu in liniste sosirea noastra acasa...
Ne ofera confort si gazduire neconditionata, ori de cate ori oboseala noastra i-o solicita in mod imperativ.
Visul legat de canapeaua pufoasa si crem sunt convinsa ca-l vei realiza :)
Gata cu acea munca sedentara pentru ziua de azi, deja treburile casnice ale serii isi cer birul! ;)
Spor la invatat si multa bafta in continuare!

Paul spunea...

Nu stiam de ce ami place sa stau atat de mult pe ea,acum fac legatura,cu toate ca nu stiam radacinile sale istorice:).
Am sa-i arat medicului de familie postarea ta,tine pacientii in picioare,poate i-o daruiesc pe cea cu spini:)

Anonim spunea...

Interesanta postare, pescarusule. Sper ca esti bine. Iti doresc numai bucurii. Cu drag.

elite spunea...

Pescarusule...nu m-as fi gandit niciodata la o istorie a ...canapelei, a patului desi, dupa cum vad exista.Probabil ca la fel ca si oamenii si lucrurile au povestile si istoriile lor...Inca o data ma uimeste tenacitatea cu care iti aduni materialele ptr posturi.Iti doresc o zi super, plina de zambete!

pescarusul argintiu spunea...

Ei, da, Paul, probabil ca s-a transmis acest "cult" al canapelei in genele noastre, peste milenii :)
Mereu aflam cate ceva nou si facem noi legaturi, explicandu-ne lucrurile intr-o alta lumina.
Daca medicul tau de familie va lua masuri imediate in favoarea confortului pacientilor ce-i asteapta la usa serviciile medicale, atunci ma bucur sa-i prezinti aceste inscrisuri :)
Cat despre canapeaua cu spini, cred ca are virtuti speciale de acupunctura si cu siguranta iti va multumi!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Corina, vizita ta ma bucura si ma onoreaza, iti multumesc mult pentru sufletul cald ce tresalta dincolo de cuvinte.
Cand reusesc, printre picaturi, trec prin edificiul tau virtual si ma mai pun in tema cu febrila si implicata ta activitate.
Indiferent cat de mult cenusiu este in jurul nostru, trebuie sa mergem inainte.
Da, sunt bine, conectata la provocarile cotidiene si incerc sa culeg bucuriile simple :)
Poate vom reusi sa ne auzim in viitorul apropiat, daca timpul va face posibil acest lucru.
Iti doresc sa fii inconjurata doar de energii si emotii pozitive, care sa-ti dea elanul punctarii unor noi realizari! :)
Te imbratisez cu mult drag!

pescarusul argintiu spunea...

Elite, iti multumesc mult pentru ganduri, ai adus cu tine o unda de senin si voiosie, cred ca sunt o binecuvantare orele tale pentru elevi!
Vazand cateva imagini, mi-a incoltit o idee si i-am dat curs, scormonind dupa date legate de aceasta piesa indispensabila de mobilier.
Nimic extraordinar pana la urma, doar o picatura de informatie sintetizata si prezentata unitar.
Sa ai parte si tu doar de zambete vii de pe chipuri fragede de copii! :)