luni, 19 ianuarie 2009

Lacrimile, povara sau usurare?

Exista lacrimi de parinte si lacrimi de copil, lacrimi pentru ceilalti si lacrimi pentru propriul nostru suflet. Exista lacrimi de bucurie si lacrimi de tristete, lacrimi pentru vremuri viitoare, care nu vor veni, si lacrimi pentru vremuri uitate. Exista lacrimile dintai si lacrimile de pe urma, lacrimi fara sfarsit. Exista lacrimi pentru cei care nu pot plange si lacrimi pentru cei ale caror lacrimi nu vor sa se opreasca.

Exista lacrimi in bataia vantului, a frigului si a soarelui, lacrimi varsate impreuna si lacrimi varsate singuri in noapte. Exista lacrimi pentru lucruri marunte, ca si lacrimi pentru lucruri importante. Exista lacrimi pentru copii si pentru batrani - poate pentru ca ei sunt mai aproape de propriile sentimente si lacrimi. Exista lacrimi pentru orice fel de durere si emotie. Iar iubirea din tacere, ca o mama desavarsita, stie exact pentru ce plangem.

Vietile sfintilor sunt vieti de tacere inspirata. El ne pot aduce lacrimi in ochi sau ne pot face sa ni le dorim.

Cu lacrimi, viata in miracolul plin de inima nu cunoaste sfarsitul, ci numai un nou inceput.

Exista lacrimi pentru orice motiv si lacrimi fara nici un motiv, cand simtim doar nevoia sa plangem.

Lacrimile sunt sangele sufletului. Plansul este expresia sacra a tacerii. Si atunci cand lacrimile nu vor, pur si simplu sa se opreasca sau cand nu exista nici un motiv ca ele sa continue, este important sa ne amintim ca fiecare lacrima este pentru toti, mai ales pentru aceia care nu au lacrimi deloc.

Rugati-va ca lacrimile voastre sa nu inceteze niciodata sa curga, sa gasiti tot mai multe miracole pentru care sa merite sa plangeti. Poate ca pentru unele suflete este adevarat faptul ca trairea cea mai inalta a lui Dumnezeu se gaseste in lacrimi.


Boby Solo - "Una lacrima sul viso"

14 comentarii:

ionborgo42 spunea...

Cora,
A murit Grigore Vieru.
Spuneam pe alte blogg-uri ca"S-a prabusit si ultimul pilon al Podului de Flori de peste Prut.S-a dus in stele alaturi de celalat pilon,Ioan Aldea Teodorovici si Doina.
Au avut un vis,au avut un crez,au avut o dorinta,au avut o vointa,dar nu s-au implinit.
A rasarit o noaua Stea,steaua Grigore Vieru si s-a dus un mare poet.S-a dus,nu a murit ca poetii nu mor niciodata.
Dumnezeu sa-i odihneasca in Pace."Sit tibi terra" !

pescarusul argintiu spunea...

Tati Borgo, bine ati venit si va multumesc mult pentru pretioasele ganduri asternute aici!
Se pare ca in timpurile din urma simtim tot mai adesea gustul sarat al lacrimilor pe buze si arsura lasata de ele in suflet.
Sensibilitatea pe care o purtati atat de frumos intr-o inima mare si generoasa, alaturi de pasiunea fata de stiinta nobila a fizicii si fata de misterele cunoasterii v-au facut sa vibrati la aceasta mare durere a neamului romanesc.
Cata dreptate aveti cand definiti pilonii acelui miraculos "Pod de Flori" de peste Prut! Acum se pare ca acesti piloni incarcati cu sufletele artistilor s-au inaltat, fiecare pe steaua sa, chemati de corul ingerilor, iar Podul infratirii si unitatii noastre a devenit stelar.
Poate ca peste o suta de ani se va naste un alt Eminescu sau un alt Vieru, dar noi nu vom mai fi.
Este tulburator cat de realist surprindea poetul Adrian Paunescu iminenta mortii in scrierea sa "Ruleta vietii":
"Prea mor mulţi oameni care dădeau un înţeles noţiunii de om. Prea mulţi. Din ce în ce mai mulţi. Şi ritmul s-a înteţit. Şi se face întuneric în cultura română. Deodată, se aude un zvon. Care, în scurtă vreme, se confirmă. Şi începem să înţelegem cine au fost ei şi ce trebuia să facem ca să nu le scurtăm vieţile..."
Si totusi, poetii de geniu, dupa cum atat de bine spuneti, nu mor niciodata, traiesc vesnic prin lacrima versului lor.
Simtim un fior adanc brazdandu-ne inima la patrunderea adevarului din cuvintele marelui nostru Vieru in "Descrierea Lacrimii":

"Eu stiu de la cei sfinti
Ca Dumnezeu
Ne uraste cum suntem
Si ne iubeste
Cum ar dori sa fim.
Doamne, cum
Trebuie sa vietuiesc eu
În lacrima ochiului meu,
Ca sa birui fiara?!
Si cât de multa
Ar trebui sa fie
Jertfa sângelui nostru
Ca sa nu ne zbatem
Atât de singuri,
Atât de la marginea lumii?!
Auzi?! Rogu-Te înca o data,
Asculta înca o data ce spun
Slujitorii Tai pre pamânt:
„Doamne, nu pedepsi România
Pentru pacatele fiilor ei“.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!

jamescrissilv.ro spunea...

Lacrima este expresia sufletului.
O zi minunata iti doresc

pescarusul argintiu spunea...

Asa este James, lacrimile sunt diamantele de roua ale sufletului, zamislite din contopirea luminii cu suferinta.
Marele Nicolae Iorga aprecia pe buna dreptate ca "sunt lacrimi asa de grele si de fierbinti, incat ochii nu le pot plange; ele zac in inima, arzand-o".
In acelasi timp, ramane atat de tainic taramul lacrimilor!
Sa nu lasi astazi lacrima sa-ti ofileasca zambetul, oricat ar fi de greu!

elite spunea...

Exista lacrimi care se vad si lacrimi care nu se vad...
Exista lacrimi de care vrei sa-ti amintesti si lacrimi pe care le vrei uitate...
Exista lacrimi care dor...si uneori mi-e dor de lacrimi...

pescarusul argintiu spunea...

Bun venit, Elite!
Ma bucur ca ai trecut si pe aici.
Nu stiu de ce, la mine in aceste zile roua lor a venit cu multa usurinta in ogorul sufletului.
S-au adunat poate multe tristeti culese pe drum sau a fost mai puternica dorinta de primenire a unor incaperi, cine stie?
Am gasit undeva deslusita si definita poetic lacrima de tristete...
"Lacrima de tristeţe: Curg, tot curg fără să ştiu
De ce tot curg, brumăriu,
Lacrimă - gol de pustiu,
Dintr-un gând prea cenuşiu...
Vine aşa un alean,
Neclintit, plutind în van,
Leac nu îi găsesc în cer,
Curg prin crăpături de ger,
Mă topesc din inimi reci,
Mă strecor în gânduri seci...
Unde pleci? De ce tot pleci?"

(Mirela Sova - "Zbaterea lacrimilor")

Daca ti-e dor de lacrimi, atunci ele sa fie doar lacrimi de bucurie, care sa dea stralucire de zambet ochilor!

Bibliotecaru spunea...

ceva cu lacrimi

Mi-au plăcut chestiile din sticlă.

Eu votez pentru uşurare... oups, sună urât... ăăăă... votez pentru... ăăăăă... despovărare. :)
În alte timpuri aş fi vorbit 25 de minute despre lacrima ecleziastică, din păcate viaţa mi-a contorsionat aserţiunile atât de mult încât nu le mai pot gândi.

IlluzoricDream spunea...

lacrimile? curata spiritul, repurifica sufletul...usurare...nicidecum povara!

paul spunea...

Lacrimile daruiesc sufletului usurare,vin sa spele raul ce antuneca sufletul. Daca reusesc sau nu,ramane o dilema pe care tot noi o rezolvam. Cauza provocarii lor este legata de putinta noastra de a intelege,de a percepe esenta lucrurilor,de efectul pe care vorbele,gesturile celor dragi ni le pot provoca. Odata ce curg,pe obraz,in suflet,in inima...lasa-le fierbinteala sa astampere focul ce le-a pricinuit,astfel mintea asi reia putinta de a gandi.
Zambeste si odata cu el ,fata se deschide si gropitele vor prevesti o unda de fericire:)

pescarusul argintiu spunea...

Bibliotecaru, si mie mi-a placut expresivitatea acelor prelucrari din sticla, ne invita sa descoperim noi deslusiri ale celor din jurul nostru.
Plansul adevarat este o isprava paradoxala a mintii: e metanoia, adica saltul mintii dincolo de sine, in alt plan al intelegerii.
Cele mai subtile analize ale plansului si ale tuturor varietatilor lui ni le-a dat, Ioan Scararul in Treapta a VII-a a scrierii sale. El zice: "Precum consuma focul trestia, asa curata lacrima orice pata vazuta si spirituala" si iarasi: plansul constituie boldul cel de aur al sufletului, care il libereaza de pironirea pe lemnul grijilor lumesti si de orice impatimire si care, printr-o cuvioasa intristare, il face sa se indrepte continuu spre supravegherea inimii. Lacrimile alunga rasul.
"Fii ca un imparat in inima ta, sezand pe tronul inalt al smereniei tale si poruncind rasului: "Du-te", si se duce, si plansului cel dulce: "Vino", si vine, si slugii noastre, tiranului trup: "Fa aceasta", si face. Daca cineva a imbracat plansul ca pe o haina de nunta fericita si plina de har, acela a cunoscut rasul duhovnicesc al sufletului".

pescarusul argintiu spunea...

Asa este, Illuzoric Dream, trebuie sa privim si sa simtim lacrimile ca pe o despovarare a sufletului, avand grija sa nu-l apasam prin curgerea lor.
Intre cele doua limite ale existentei umane, intre cadere si ridicare, se cuvine sa ne amintim ca mai trebuie sa si plangem, lasand lacrimile sa ne purifice simtirile.
Lacrimile sunt oglinda sufletului nostru, preschimbate apoi in izvor de bucurie si seninatate.
Iti doresc sa pastrezi in inima ta numai scliprile de roua ale momentelor de bucurie si emotie adanca!

pescarusul argintiu spunea...

Si tu ai perfecta dreptate, Paul!
Nu trebuie sa uitam ca lacrimile sunt un dar trecator catre suflet, pentru a sti sa ne bucuram mai adanc de zambetul ce ar putea urma.
Lacrima topeste abuzul oricarei solidificari - ea insasi fiind sare dizolvata in apa, adica mineralitate adusa in stare solubila - si acest lucru este cunoscut si de Sf. Ioan Scararul cand spune ca: "Precum focul topeste trestia, asa lacrima topeste toata intinaciunea vazuta si gandita." Lacrima topeste si spala si, "precum ploaia intrand in pamant", ea fertilizeaza; iar in alta intruchipare a ei, lacrima stinge: "Precum apa, adaugandu-se cate putin in foc, schimba vapaia cu desavarsire, asa si lacrima plansului adevarat stinge toata vapaia maniei si iutimii". Plansul, lacrimile, apartin unui mod de a fi al omului dar si al creatiei necuvantatoare; diferenta facand-o faptul ca atunci cand creatia plange, o face in mod inconstient.
Botezul lacrimilor ne usureaza de intristare si aduce mireasma suava a lacramioarelor din gradina sufletului prin firul de zambet inflorit pe chip.
Indemnul zilei: sa zambim mai mult pe-al aripii gand! :)

ioanbistriteanul spunea...

Asa este. Exista lacrimi pentru orice. Sa asteptam lacrimile de fericire.

pescarusul argintiu spunea...

Sa urmam atunci indemnul tau atat de binevenit, Ioan Bistriteanul!
Sa avem rabdare si sa asteptam ca lacrimile de fericire sa se nasca, chiar daca procesul lor de elaborare este complicat, intortocheat si lung in alchimia superioara a sufletului.
Va mai dura cu siguranta destul timp, pana cand pânzele freatice ale fericirii revarsate în suflete, sa provoace tandreţe-n averse si fluvii cristaline, mangaiate de Duhul Sfant.