Mai putine gloante...

Mi-a trezit interesul lectura unui articol aparut in Decembrie anul trecut in revista "Money Express" si scris de Steve Tuttle, un american pasionat de vanatoare si de secretele ei. Va invit sa patrundem putin in lumea acestui sport, inaccesibila multora dintre noi, dar cu atat mai captivanta.

Vanatoarea devine ultratehnologizata. Chiar si aromatizata. Pana unde o sa se ajunga?
Suntem in plin sezon, acea perioada magica din an in care cad frunzele, aerul e rece si curat, placintele cu dovleac se racesc in fereastra si baietii merg in paduri sa impuste cate ceva. Cand eram adolescent, in anii ’70, in Virginia, asta insemna sa ma trezesc sambata dis-de-dimineata, sa trag pe mine o haina groasa si o vesta portocalie si sa ies pe usa din spate cu pusca in mana, pentru a sprijini vreun copac cateva ore. Mancam poate un baton Snickers, ma gandeam de ce ma ignora fata aia draguta din liceu si ma zgaiam dupa veverite, fara sa clipesc, pana imi lacrimau ochii. Daca imi era prea frig si nu vedeam nici o caprioara, schimbam incarcatura, de la gloante la alice, si impuscam veveritele, ca sa aduc ceva pentru masa. O copilarie tipica.

AROMAT LA PRIMA VEDERE. Ei bine, acele mijloace sanatoase si simple de a ucide au disparut de mult. Acum, impuscarea sportiva a animalelor pare mai putin o evadare idilica de la BlackBerry, munca, iPhone, trafic intens, si mai mult o extensie a lumii Bluetooth din care se presupune ca vrem sa evadam. Vanatorii de azi folosesc dispozitive GPS pentru a nu se rataci, iar cainii poarta zgarda cu sistem de monitorizare, pentru a preveni acelasi lucru.

Trasam pe harta dinainte cararile caprioarelor, cu ajutorul unor camere cu senzori de miscare, si folosim ochelari cu vedere de noapte pentru a depista ratonii din copaci, in loc sa aprindem o lanterna de doi dolari, asa cum facea bunicul meu cand ne lua cu el la vanatoare.

Astazi, exista mii de produse neconventionale care incearca sa obtina o felie din placinta, astfel ca, in loc sa intri in padure mestecand Dubble Bubble cu aroma de pepene, asa cum faceam eu cand eram copil, firmele de articole sportive iti spun acum ca ar fi mai bine sa te gandesti la cerbul care iti va mirosi respiratia. Fapt ce ne duce la Gum-o-Flage, o guma speciala care „creeaza o aroma naturala, care nu va strica joaca“. Are aroma de miere naturala, pin sau mar. Pentru ca se stie ca ceea ce nici un cerb nu suporta, atunci cand e impuscat, este o respiratie cu iz de usturoi.

Daca vanezi gaste si te prefaci ca esti un bou, atunci de ce nu incerci propriul costum-momeala in forma de bovina, care e practic o macheta de vaca la dimensiuni reale, in care te poti ascunde. Si daca va intrebati cum veti vedea gastele, incetati odata: „Doua puncte de observatie iti permit sa nu scapi din vedere cardul, iar un maner de cauciuc ajuta la mutarea facila a machetei“. Beneficiu suplimentar: ambele caracteristici ar putea fi folositoare cand fugi de un Ferdinand (taurul Ferdinand, eroul unui scurtmetraj animat Disney din 1938 – n.r.) indragostit la prima vedere.

ALICE CU MIERE. Sa zicem ca respiratia ta nu e prea mirositoare; orice animal in care te-ai deghizat a pacalit prada; si tocmai ai impuscat acel exemplar falos pe care l-ai atras cu goarna electronica pentru caprioare, folosind butonul pe care scrie „cerb ratacit“. Cine vrea sa astepte pana ajunge inapoi in oras pentru a vedea exact cat de mare e prada? Eu nu! Acum nu trebuie sa mai astepti deloc, pentru ca poti folosi „Rackulator“, numit cu mandrie de producator drept „singurul instrument electronic din lume de calculare a scorului!“ E un fel de aparat de masura high-tech care iti spune instant cat de mare e prada, dupa coarne – si sapte categorii de scor diferite!

Apoi mai exista misteriosul Season Shot, un cartus cu alice „in dezvoltare“, potrivit www.seasonshot.com, care transmite probabil cel mai bun slogan al unui produs pentru vanatoare: „Shoots, Kills, Seasons“ („Trage, Omoara, Condimenteaza“ – n.r.). Ideea e ca alicele se dizolva in prada, astfel ca nu exista „nici o alica ramasa in pasare, in care sa iti ciobesti dintii“ (da, nonvanatorilor, asta e o problema reala). Pentru ca produsul se doreste a fi o „munitie cu aroma“ biodegradabila, se topeste atunci cand e incalzit – si voilà! Carnea e deja asezonata si alicele dispar. Produsul miraculos care urmeaza sa fie lansat va avea arome de cajun, lemon-pepper sau teriyaki, printre altele. S-a vorbit despre el in multe emisiuni radio, inclusiv la „Wait, Wait, Don’t Tell Me!“, de la NPR (Na tional Public Radio, producator de emisiuni radio fara publicitate clasica, preluate in toata SUA – n.r.), dar multi bloggeri vanatori sustin ca e o farsa. Un internaut a opinat: „Nimic nu se compara cu mancatul unei rani aromate de pasare“. Daca nu e un fals si daca cititi acest articol, va rog sa-mi trimiteti si mie cateva alice, sa le testez. Ma gandesc la o aroma de mustar dulce, cu miere.

MAGIA STUPIDITATLOR. Cuvintele folosite de fabricanti pentru a descrie gadgeturile moderne – sau nu atat de moderne – pentru vanatoare sunt lirice si creative. Unele se cheama tipete de raton, urlete de coiot sau caraieli de rata. Bob Peck, care scrie despre vanatoare la Bowcountry.com, a folosit un intreg articol pentru a argumenta despre meritele prea-minunat-numitului Deluxe Whisker Biscuit, folosind ca punct de referinta BoDoodle TimberDoodle si testand produsul cu un Hooter Shooter, altfel cunoscut in industrie ca „Prima masina portabila de tintit“. Daca sunteti curiosi, subiectul analizei a fost un suport mecanic pentru arc, ce il stabilizeaza si ajuta la tintirea proiectilului ce tanjeste dupa creaturi.

Testerul a folosit Hooter Shooter pentru ca trage intr-un „stil perfect“. Daca s-a terminat vanatoarea, te-ai intors la cabana si vrei o schimbare de ritm, de ce nu pui un film relaxant, cu si despre... vanatoare.

"The Deer Hunter" - Trailer

Ce inseamna toate aceste inzestrari nebunesti pentru viitorul vanatorii de animale? (Si ce fel de scriitor foloseste cuvantul „inzestrare“ cu acest sens?) Dupa ce Dumnezeu ne-a dat arma, chiar a trebuit sa devenim atat de lacomi? Pentru a afla raspunsul, am organizat o discutie cu cartile pe masa, impreuna cu doi experti vanatori, oameni care doboara regulat cerbi sau caprioare in fiecare an. Primul, un vanator cu peste 60 de ani experienta in domeniu – si pe care, de dragul acestui articol, il vom numi „tatal meu“ –, spune ca multe din aceste instrumente sonate sunt „chestii chiar stupide“. Celalalt expert, numit mai departe „fratele meu mai mic“, nu are nici un dubiu ca o parte din ele sunt folositoare, dar se intreaba cu voce tare cine ar vrea sa „care in padure toate tampeniile astea“? Au convenit ca nu sunt de acord daca pentru un cerb conteaza ca hainele tatalui meu miros a Tide.

Cat despre fata care m-a ignorat in liceu, nu a existat nici o opinie, probabil pentru ca nu i-am intrebat. Dar, cel mai probabil, s-a intamplat pentru ca aratam ca un bat de peste un metru nouazeci, cu un mar al lui Adam urias si un cap de dimensiunea unui dovleac de expozitie.

Cavatina - The Deer Hunter

Dincolo de informatiile noi pe care le-am descoperit impreuna in acest articol, voi ce parere aveti? Mai este oportuna vanatoarea animalelor pasnice din muntii nostri, cum sunt cerbii si ciutele? Dar ursii sau mistretii, este justificata uneori impuscarea lor? Ati avut ocazia sa participati sau sa asistati vreodata la o partida de vanatoare?