joi, 29 ianuarie 2009

Bursa meditatiilor - tichia de margaritar a bugetului familial...

Rasfoind presa ultimelor zile, mi-a cazut sub ochi un articol foarte actual, popular si interesant, despre deschiderea sezonului meditatiilor pentru pregatirea suplimentara a elevilor.

Am aflat cu aceasta ocazie ca preţul mediu al unei şedinţe de meditaţie practicat în Capitală este de 50 de lei în preuniversitar şi 100 de lei în universitar.

Va invit sa parcurgem impreuna aceste informari, care sfideaza si ataca chibzuinta oricarui buzunar.


O parte dintre părinţii elevilor se gândesc să ofere o şansă în plus la examene odraslelor, aşa că le angajează meditator. În funcţie de perioada de meditare, ei pot scoate din buzunar sume consistente. Spre exemplu, o meditaţie cu un învăţător pentru un copil de la şcoala primară costă aproximativ 20 de lei şedinţa de două ore. La un ritm de două şedinţe pe săptămână, timp de o lună, părintele scoate din buzunar 160 de lei.

Dar, preţul şedinţelor de meditaţie creşte în raport cu vârsta copiilor, cu experienţa profesorilor şi în funcţie de materia predată. Astfel, costul unei meditaţii, la nivel de liceu, este mai mare faţă de o şedinţă similară la nivel de gimnaziu, ajungând la 50-60 de lei pe şedinţă. Pentru acest nivel părinţii ajung să scoată din buzunar peste 400 de lei pe lună, la un ritm de două şedinţe pe săptămână. Cei mai solicitaţi sunt profesorii care meditează la matematică şi la limba şi literatura română, discipline la care elevii susţin tezele cu subiect unic. Unii fac meditaţii intensiv din acest an la matematică şi la română pentru a prinde un loc la un liceu bun. O şedinţă îi costă pe părinţi 40 de lei. Majoritatii elevilor ii este teamă că nu s-ar descurca fără pregătire suplimentară la tezele unice.

Si admiterea la facultate costă...

O meditaţie cu un profesor universitar costă în medie 100-150 de lei pe şedinţă. Părinţii elevilor de liceu care intenţionează să-şi trimită odraslele la o facultate vocaţională, precum Coregrafia, Arhitectura sau Artele Plastice, plătesc pentru şedinţa de meditaţie cu un profesor universitar chiar şi 200 de lei pe şedinţă.
Faţă de anii trecuţi elevii aleg să facă mai puţine meditaţii. Copiii s-au învăţat să copieze după culegeri. Unii fac meditaţii chiar cu profesorii care predau la clasă, pentru a fi favorizaţi, ceea ce este interzis chiar şi de regulamentul şcolar. Majoritatea profesorilor care fac meditaţie, predau „la negru”, foarte puţini fiind cei care plătesc impozit pentru activitatea prestată.


Profesorii justifica sistemul meditatiilor prin salariile mult sub media pe economie si prin neglijarea educatiei de catre stat la alocarea fondurilor bugetare.
Salariul mediu net in invatamant era de 1.200 de lei in Octombrie 2007, fata de 1.877de lei in administratie.
Un profesor debutant castiga 800-900 de lei net pe luna, in timp ce un agent din Ministerul de Interne castiga peste 1.500 de lei, iar un ofiter debutant peste 3.000 de lei.


In invatamantul american, spre exemplu, exista un sistem de meditatii organizate dupa terminarea orelor de scoala in cadrul carora profesorii trebuie sa stea intre anumite ore la dispozitia elevilor.
In legislatia romaneasca in vigoare exista prevederea potrivit careia managementul fiecarei scoli poate decide, la solicitarea elevilor, numarul de ore de pregatire in afara orelor de curs.

"Cadrele didactice nu au doar obligatia indeplinirii numarului de ore didactice, ci si, in completare, alte ore pana la numarul de 40 de ore pe saptamana stabilit in codul muncii", preciza o voce autorizata din Ministerul Educatiei.
Fostul ministru al Educatiei, Cristian Adomnitei sustinea acum un an ca unitatile de invatamant nu trebuie conduse de profesori, ci de manageri, asa cum se intampla si in alte domenii de activitate, iar acestia nu trebuie sa stea "la ore", ci sa se ocupe strict de activitatea scolii.


Va astept cu pareri despre utilitatea si "normalitatea" meditatiilor pe scara larga, aceste deprinderi pentru completarea cunostintelor acumulate de tinerii studiosi. Credeti ca sunt o meteahna mostenita din sistemul trecut de invatamant sau reprezinta o masura constructiva de pregatire?

UPDATE. In semn de pretuire si sincera prietenie pentru un om si un dascal minunat, ce pune multa pasiune in descifrarea si aprofundarea matematicii si care de ceva vreme ne este draga colega de blogosfera, ELITE, voi asterne versurile pline de vibratie ale "Dascalitei" de Octavian Goga:

Când, tremurându-şi jalea şi sfiala,
Un cânt pribeag îmbrăţişează firea,
Şi-un trandafir crescut în umbră moare,
Şi soare nu-i să-i plângă risipirea,
Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,
A vremii noastre dreaptă muceniţă,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnică, bălaie dăscăliţă.

Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestită,
Tu eşti din leagăn soră cu sfiala,
Pe buza ta n-a tremurat ispită.
Cununa ta de zile şi de visuri
Au împletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,
Şi mână nu-i atâtea ştiutoare.

Moşnegi, ceteţi ai cărţilor din strană,
Din graiul tău culeg învăţătură,
E scrisă parcă-n zâmbetele tale
Seninătatea slovei din scriptură.
În barba lor, căruntă ca amurgul,
Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,
Căci văd aievea întrupat ceaslovul
În vorba ta domoală şi cuminte.

La tine vin nevestele să-şi plângă
Feciorii duşi în slujbă la-mpăratul,
Şi tu ascunzi o lacrimă-ntre slove,
În alte ţări când le trimiţi oftatul…
Şi fete vin, să le-nfloreşti altiţa,
La pragul tău e plină ulicioara,
Şi fetele îşi şopotesc în taină:
“Ce mâini frumoase are domnişoara!”

…Aşa, grijind copiii altor mame,
Te stingi zâmbind în calea ta, fecioară,
Iar căpătâiul somnului tău vitreg
De-un vis deşert zadarnic se-nfioară.
Tu parc-auzi cum picură la geamuri
Un ciripit de pui de rândunică
Şi-un gând răzleţ îţi înfierbântă tâmpla,
Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică.

Sfios, amurgul toamnei mohorâte
Îşi mişcă-ncet podoaba lui bolnavă,
Ca din cădelniţi fumul de tămâie,
Prelung se zbate frunza din dumbravă.
Tu stai în prag, şi din frăgar o frunză
La sânul tău s-a coborât să moară,
Iar vântul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasă domnişoară…

36 de comentarii:

elite spunea...

Pescarusule ai intrat cu voie sau fara de voie pe taramul meu, al profesorului meditator.Nu stiu de ce parte esti, daca ne condamni sau nu dar, o sa-ti spun povestea mea.In primula an de facultate am gasit la camin un anunt prin care cineva cauta "studenta pentru meditatii".Am sunat si eleva de clasa a 11 m-a acceptat. Astfel, dumninica de duminica la ora 7 ma trezeam luam troleul si ...la munca.Colegele mele nu se dadeau jos din pat atunci cand eu ma intorceam....Primii bani castigati mi-au fost furati...apoi am avut mai multa grija. A urmat apoi recomandarea unui profesor universitar si de aici, asemeni unui telefon fara fir s-a auzit de mine.E foarte greu sa te faci cunoscuta intr-un oras in care nu cunosti pe absolut nimeni.Anii au trecut...plini de meditatii... "Lipiciul" meu la copii si rezultatele deosebite m-au facut sa nu duc lipsa de meditatii...De 16-17 ani nu am sambata, duminica...suport din ce in ce mai greu oboseala acumulata...si sa nu crezi ca sunt mai bogata decat altii. Poate mergand intr-un magazin am cumparat 2 pachete de unt in loc de unul si...atat. Daca dupa 15 ani de profesorat in care mi-am luat toate gradele didactice cu 10, am terminat un master in didactica matematicii tot cu 10 primesc un salariu de 16-17 milioane, nu pot spune ca sunt multumita...Dar eu nu meditez pentru bani...Imi place pur si simplu..imi pasa si copii simt asta...Acea imbratisare de final cu "AM LUAT DNA PROF" are ptr mine aceeasi valoare ca si banii...Sper ca m-ai inteles.Am si eu copil care e nevoit sa faca meditatie...Cand vine acasa imi spune ;mama,dna nu face ca tine, nu sta langa mine tot timpul;mai calca, mai spala vasele, mai vorbeste pe net, imi da drumul mai devreme...Eu nu-mi bat joc niciodata de banii lor.Ii merit!
Cu declarea meditatiilor nu prea sunt de acord.E posibil un copil sa vina o data, o saptamana cum sa-l declari? Daca am spus prea multe,iertare! Eu am o vorba ;cine ma invidiaza pentru banii castigati din pregatire, ca mine sa ajunga sa-i castige...

Paul spunea...

Am trecut de aceasta faza,ami aduc aminte ca,mi-au ajutat tare mult indeosebi meditatiile de la matematica si gramatica:).
Felicitari pentru nominalizare,frumos,nu degeaba sunt un cititor fidel.

Anonim spunea...

Acum depinde si de profesor. Sunt foarte multi profesori care nu spun si nu dau toate informatiile in clasa pentru ca elevii sa fie intr-o oarecare masura obligati sa vina la meditatii... De asemenea, daca se afla ca faci meditatii la alt profesor decat cel pe care il ai la ora, la materia respectiva vei avea de suferit, caci profu` de la clasa isi va simti, atat buzunarul, cat si mandria, ranite...

Sunt si alti profesori, care au un renume si la care cererea este foarte mare, si pe motivul acesta, cum ca respectivii profi se gandesc la copii si nu la bani, deci nu pot refuza pe nimeni aproape, se ajunge sa se faca meditatii cu 6-8 copii in grupa. De asemenea unii profesori solicita banii si pe sedintele la care nu te-ai putut duce (deorece, daca nu ai fi fost tu, ar fi fost alt client, timpul lui oricum s-a scurs, deci... si banul trebuie primit).

Si calcul s-a facut doar cat cheltuie un parinte, sa facem un mic calcul de cat castiga un profesor.

Sa zicem ca are doar 3 grupe in fiecare zi (+ duminica liber). In fiecare grupa sunt 5 copii, deci 15 copii pe zi. Fiecare plateste 40 de lei, adica un total de 600 de lei/zi. Inmultim cu 6 (zile in care se dau meditatii) si ne da frumoasa suma de 3600 lei/saptamana, adica un total de 14.400 lei/luna. (doar din meditatii)

Si cu toate acestea in fiecare an vedem greve ale profesorilor... Si in Sindicatele acestora, vedem tot profesori de romana, matematica, fizica, care initiaza astfel de "miscari". Scot in fata salariul profesorilor care nu dau meditatii (dpdv legal, meditatiile sunt ilegale, pentru ca nu sunt impozitate de stat) cum ar fi cei de religie, educatie fizica, psihologie si... in liceu cam atat. Adica toti ceilalti dau: fizica, chimie, biologie, engleza, franceza, matematica, romana, informatica...

Am trecut prin liceu si nu am vazut un prof care nu da meditatii sa se planga. Niciodata profu` de religie n-a zis ca e de-acord si ca sprijina o greva... Cu atat mai mult, profesorii de educatie, veneau in timpul lor liber, sa faca pregatire pentru Bacalaureat cu elevii la Stadion, fara sa fie platiti... Cand o sa vedeti asa ceva la un profesor de matematica, romana, fizica, chimie sau asa, sa-mi ziceti si mie :))

Sora mea a facut medicina, este de 3 ani medic, si ia un pic peste 8 milioane... Un profesor ia intr-o zi, cat castiga sora-mea... Ca intelectuali ai acestei societati, profesorii ar trebui sa inteleaga o realitate si anume ca au deja prea mult pentru ceea ce ofera. De ce nu se compara cu medicii de exemplu, ci se compara cu functionarii publici?? Nu am auzit un profesor sa zica: eu castig prea mult in comparatie cu un medic, taiati-mi din salariu. Toti vor mai mult si mai mult, fara sa le pese de ceilalti. Ma uit la generatiile care vin (inclusiv la a mea) si vad ce treaba "buna" au facut in special profesorii si apoi parintii...

Ma rog... n-are rost sa ma enervez degeaba... cand cineva castiga in Romania 14.400lei/luna si in fiecare an intra in greva ca "nu au domne` salarii, nu este..." mi se face la propriu scarba...

elite spunea...

PauL ai exagerat rau de tot. 5 copii intr-o grupa! E vina prof sau a parintelui ca accepta asa ceva?Eu lucrez cu un singur copil in grupa. La numarul orelor suplimentare, te rog sa ma crezi ca nu-i poate intrece nimeni pe prof de romana si de mate. Eu am clase la care stau si 14 ore pe sapatamana si asta in timpul meu liber si nu cer nimanui bani ....doar elevilor rezultate...Mi-as fi dorit sa nu ne bagi pe toti in aceeasi oala!

Anonim spunea...

Am intrat cu totul intamplator si am citit....
Nu stiu cum de se fac meditatii cu 5 elevi...
Eu nu am auzit asa ceva pana acuma!!!
Ceea ce pot spune este ca Elite este o profesoara de elita si....nu a avut in 15 ani de invatamant nici un elev care sa-i pice la vreun examen!!!!
Cine se mai poate lauda cu asa ceva???
Elite este profesorul care ,gratuit,a facut meditatii cu copiii de clasa a VIII-A de la ea din scoala ,rezolvand in clasa celebrele 100 de subiecte(trecand prin ele de 2-3 ori!!!!
Asa ca ....va rog...nu-i bagati pe toti in aceeasi oala!!!!
Asa as putea sa spun si eu ca sora ta,ca medic,primeste spaga de 200 mil/luna...ca vede mult mai multi pacienti pe zi decat elevii pe care-i pregateste Elite...
Deja m-am enervat si nu mai continui..
Voi citi in continuare ceea ce scrii tu.....chiar daca te-ai legat de profesori,care sunt tare dragi sufletului meu....
Anumiti profesori...sunt uscaturi peste tot...
si...apropos...sunt de profesie inginer chimist,deci nu ma poti acuza de "spirit de echipa"

Paul spunea...

Elite,si eu mi-am dus fetita la meditatii inca de la gradinita si am dus-o cu mare drag. Pentru acei dascali, am avut tot timpul multa consideratie. Atentiile mici,ce le faceam in plus fata de taxele convenite,le faceam convins ca le merita. Acel efort financiar a fost benefic copilului meu si m-a scutit pe mine de mult timp ce ar fi trebuit sa-l pierd pentru pregatirea ei pentru scoala.
Acest domnisor "PauL",revoltat vad si pe dascali nu numai pe actualul sistem de valori cucerit dupa '89 incoace, ai place sa terfeleasca pe unde merge. Stai linistita, ce-i ce apreciaza omul dascal, precis o fac si o vor face. Uscaturile exista peste tot,nu numai in invatamant.Trebuie privit dincolo de ele,acolo dam de adevaratele valori. Conteaza mult daca vrei sa le gasesti. Anuland totul din capul locului,te anulezi pe tine insasi ca individ,de aceea unul ca mine sau altii ai vor privi pe astfel de indivizi ca o NULITATE.

Anonim spunea...

Ma amuzi copios Paul... Ti-am mai zis ca nu stii nimic despre mine. Ai zis ca accepti invitatia la o bere, dar nu mi-ai dat add, fapt ce dovedeste ca ai aruncat vorbe`n vant.

Atacurile tale personale ma lasa rece. Se vede ca esti format ca si "comunist", prin intoleranta de care dai dovada :))

Elite, chiar nu am exagerat. Am avut si profesori (diriginta mea) facea cu 2 in grupa, si da se merita (desi personal nu am facut meditatii din lipsa decat la mate, unde am lucrat 5 in grupa.) Si asa era fiecare grupa.

Nu am exagerat cu nimic.

Anonim spunea...

Am uitat sa-mi cer scuze pentru ca am vorbit la general. E normal si chiar ma bucur ca exista si exceptii.

pescarusul argintiu spunea...

Dragi prieteni si oaspeti, inainte de a purcede la derularea raspunsurilor pentru interventiile voastre, va marturisesc din capul locului ca prin alegerea acestei teme de discutie n-am realizat tulburarile sau controversele ce le-ar putea isca parcurgerea materialului postat.
Am dorit doar sa ofer o informare a tuturor celor din afara sistemului de invatamant, care, asemeni mie, parasindu-l de ceva vreme, nu mai aveau idee de pulsul acestui fenomen.
Va multumesc mult, Elite si Paul, ca ati revenit cu punctele voastre de vedere, extrem de corecte si de pertinente, pe marginea acestui subiect.

pescarusul argintiu spunea...

Draga Elite, te rog sa primesti admiratia mea sincera si consideratia mea pentru toate stradaniile tale concentrate si pentru rezultatele excelente obtinute mai intai ca viitor dascal si apoi ca dascal iubit si respectat, prin performantele elevilor tai.
Nu am dorit sa supar pe nimeni prin abordarea acestei teme de dezbatere.
Este impresionanta povestea pe care ai asternut-o si iti multumesc pentru zugravirea ei in acest spatiu.
Dintotdeauna am considerat ca meditatiile sunt extrem de necesare si de intemeiate daca se doreste excelarea intr-un anumit domeniu de studiu.
Acelasi drum l-am parcurs si eu cand studiam in anii vechiului regim si inteleg perfect cat de grea, de frumoasa si de nobila este activitatea didactica, daca este facuta cu pasiune si chemare.
Ma inclin cu respect in fata minunatelor tale realizari si sunt sigura ca te simti un om implinit!
As vrea sa-ti daruiesc in semn de prietenie si de sincera apreciere, poezia "Dascalita" scrisa cu emotie si sensibilitate de Octavian Goga.
Vacanta frumoasa, cu infuzii de odihna binemeritata!

elite spunea...

Pescarusule..iti multumesc ..iti multumesc mult.E un frumos dar...N-am cuvinte...

pescarusul argintiu spunea...

Paul, asa este, matematica si gramatica sunt doi piloni de baza ai devenirii noastre de mai tarziu, fundamentul cunostintelor noastre ulterioare.
Tin minte ca si eu am simtit nevoia sa aprofundez si sa-mi lamuresc multe din tainele lor, luand meditatii, pentru a putea tinti cat mai sus si a ma situa printre fruntasii la invatatura, participanti la olimpiade.
Multumesc mult pentru aprecieri, de curand am primit si eu cu multa surpriza si bucurie in suflet propunerile prietenilor nostri de nominalizare a acestui blog la categorii deosebit de onorante.
Si tu ai merita cel putin o nominalizare la categoria "Cel mai fidel cititor"! :)

pescarusul argintiu spunea...

Elite, e doar un gest simbolic, care alaturi de un buchet proaspat de ghiocei, sa-ti mangaie sufletul si sa exprime consideratia mea fata de omul si prietenul adevarat care esti! :)
Cu mult drag!

pescarusul argintiu spunea...

PauL, ai reusit sa creezi nemultumiri prin afirmatiile tale extrem de critice, care niveleaza si limiteaza nedrept eforturile dascalilor merituosi, aruncand intr-o profunda lipsa de moralitate intreaga clasa a slujitorilor scolii.
Ai avut nesansa sa traiesti si sa simti cateva aspecte negative ale procesului de invatamant in timpul scolii, dar acest motiv nu-ti da dreptul sa formulezi judecati generale defaimatoare la adresa oamenilor de la catedra, si asa loviti de un sistem injust de apreciere.
Incearca sa apreciezi pe cine merita si sa nu tintesti in pieptul tuturor.
Meditatiile sunt o alegere libera, nefortata, dar daca vrem studiu aprofundat si de calitate, ar fi bine sa le urmam.

pescarusul argintiu spunea...

Dana, multumesc mult pentru interventia ta la dezbaterea ce s-a format aici.
Ai dreptate, Elite este o profesoara deosebita, care face cinste in fiecare clipa numelui acestei nobile profesii.
Probabil ca multi altii ar trebui sa si-o insuseasca drept exemplu de urmat, caci nu ducem lipsa de uscaturi nici in acest domeniu, cum bine spuneai tu.
Si mie mi-a placut mult chimia inca din gimnaziu, am participat constant la olimpiade, dar in cele din urma i-am lasat pe medicinistii si chimistii clasei sa se afirme in acest domeniu :)
Te mai astept pe aici, esti binevenita oricand!

pescarusul argintiu spunea...

Paul, sunt de acord cu tot ce ai afirmat, consider ca ai argumentat extrem de realist fenomenul pe care il dezbatem.
Ar trebui ca tinerele generatii sa invete sa fie mai tolerante si mai putin grabite in a eticheta intregul esalon profesoral cu evaluari critice, malitioase.
Sunt extrem de multi dascali ce merita cu prisosinta intregul nostru respect si adanca recunostinta.

Anonim spunea...

Si eu am facut meditatii la matematica pentru examenul de capacitate, acum 2 ani. Mi-au fost de folos pentru ca am inteles mult mai bine si am rezolvat variantele de doua ori, insa profesoara cu care faceam meditatii (era si profesoara mea) facea o mare diferenta intre copii din clasa care faceau meditatii cu ea si cei care nu faceau. Noi aveam note mai mari si ne scoateau mai mult la tabla.

pescarusul argintiu spunea...

PauL, revin cu ideea exprimata in primul meu raspuns catre tine, si anume ca, desi sunt convinsa ca nu ai exagerat cu nimic, nu trebuia sa expui atat de alarmist moralitatea si profesionalismul INTREGULUI corp profesoral din invatamant.
Nu ai facut decat sa starnesti, pe buna dreptate, nemultumiri si revolte intemeiate ale celor care au ales sa vada PADUREA si nu USCATURILE din ea.
Sper ca scuzele din final sa fie sincere si sa fie acceptate de toti acei care s-au simtit lezati prin afirmatiile tale.
O zi senina, fara conflicte, suspiciuni si nemultumiri!

pescarusul argintiu spunea...

Roxana, iti multumesc pentru comentariu.
Si eu am avut astfel de cazuri, cand pregatindu-ma pentru treapta a II-a de liceu, aveam colegi de clasa care se meditau in particular cu profesorul de fizica de la scoala si care erau usor favorizati.
Acest lucru nu ne-a impiedicat insa pe ceilalti sa reusim cu rezultate merituoase la examenul de admitere ce a urmat.
Intra in joc un usor subiectivism, dar nu este esential, ci mai degraba o provocare pentru restul...
Mult succes la scoala si vacanta plina de momente frumoase! :)

Anonim spunea...

Chiar sunt sincere scuzele mele. Nu mi-am dorit sa jignesc pe nimeni, iar daca am facut-o, rusine mie...

Nu va cunosc, noi schimbam opinii bazate pe ceea ce am trait, citit, influentate fara doar si poate de mediul in care ne-am format si am crescut. Nu am absolut nici un interes in a supara, jigni pe oricare dintre voi...

Mi-am recunoscut greseala, s-anume ca am generalizat, dar ceea ce am descris eu, este o realitate, cel putin a orasului meu natal si personal sunt convins ca se intampla in multe alte localitati exact acelasi lucru.

Cat despre care jumatate a paharului o vad, cea goala sau cea plina... E mult de discutat pe tema aceasta, insa un singur lucru vreau sa scot in evidenta: daca nu vezi partea goala, atunci paharul nu o sa-l umpli niciodata.

Si in incheiere, imi cer din nou scuze daca am adus jigniri la adresa oricarui cititor al blog-ului dumneavoastra, departe de mine aceasta intentie... Era doar un semnal de alarma (ca sa zic asa)...

Laura spunea...

Meditatii la scoala primara, Pescarusule? Sa fim seriosi! Si eu am luat meditatii la mate si romana pentru admitere la liceu si BAC, dar nu cu profii de la clasa, ca daca ei nu au reusit sa ma faca sa inteleg la clasa, ce sanse ar fi fost sa ma faca sa inteleg la ore platite? Proful ori stie sa se faca placut si sa explice, ori ba! Am avut si colegi la pt BAC sau pregatit la 6 materii. Cand mai aveau ei timp sa si invete, ca erau toate dupa-mesele la meditatii? Nu stiu. Deci eu sunt de acord cu meditatiile, dar cu masura. Degeaba baga cineva cu tolcerul la tine in cap daca tu nu ai timp sa restrucutrezi informatia acumulata.

Laura spunea...

Vreau sa precizez ca la romana am facut meditatii doar pt admitere in liceu cateva ore. Pentru admiterea la BAC nu am luat meditatii decat la matematica. In liceu am avut o profesoara de romana o bomboana de femeie. Ne-a facut sa ne deschidem mintile, o clasa intreaga de informaticieni aiuriti care gandeau in cifre, ea ne-a facut sa gandim cu sufletul. Din cate stiu eu nimeni din clasa nu a luat meditatii la romana pt BAC chiar daca am fost la profil de real. Efectiv nu a fost nevoie. Am invatat in clasa suficient pentru a luat cu totii peste 9 la BAC la romana. Imi e tare dor de ea. A fost ca o mama pentru toata clasa. Si a fost probabil cea mai indragita si respectata profa din cate am avut ever.

Bibliotecaru spunea...

Am să stau un pic şi am să meditez la ce am citit. :D

ionborgo42 spunea...

Cora,
Azi, dupamiaza ti-am scris un comment pe tema propusa de tine,dar l-am sters.Am o parere diferita despre meditatii si consider( in calitatea mea de fost prof. de fizica la liceu)ca se impun cateva observatii cu referire la:
-momentul cand meditatiile dintr-un scop s-au transformat intr-o moda,
-locul si rolul meditatiilor aprofundate in realizarea performantei scolare( nu note ci cunostinte).
-admiterea in licee si universitati pe baza de concurs valoric prin probe scriser si orale la principalele obiecte de studiu ca o conditie esentiala in selectia pe baza de competenta si nu de conjunctura a determinat pana in 1995 proliferarea meditatiilor ca o componenta a pregatirii individuale;
-bagatelizarea dupa 1995 a rolului si scopului meditatiilor si trimiterea lor intr-o zona a afacerilor si a compromisului;
-diluarea exigentelor de pregatire si sustinere a examenului de Bacalaureat,acesta devenind ,mai ales in ultimii 10 ani, o formalitate prin lupta incorecta de a se obtine note ,pe cat posibil maxime,fara o acoperire reala in cunostinte;
-ca o consecinta a diluarii exigentelor prin coborarea standartelor normale de acumulare de cunostinte competitive la materiile programei scolare,prin eliminarea concurentei reale si corecte intre elevi(candidati):
-criza profunda de sistem prin care trece intreg invatamantul romanesc,dezinteresul dar mai ales lipsa de profesionalis al unor c.d. determina parintii unor elevi de a face sacrificii materiale pentru obtinerea de catre copii lor de rezultate meritorii;
-posibilitatile materiale ale unor elevi( opulente chiar) ,elevi care de regula sunt sub limita medie a celorlati scolari,amplifica moda meditatiilor ca o emblema a "succesului lor scolar si de viata"(total fals);
-meditatiile isi au locul si rolul acolo si atunci cand elevul manifesta o reala dorinta de a performa intr-un domeniu scolar fie la o materie fie la cateva ,peste nivelul mediu al programei scolare.
Inainte de 1989 si eu am pregatit elevi pentru admitere la liceu ,treapta II-a si pentru facultate.Multi ,foarte multi si nu am reusit sa ma imbogatesc.Nu totdeauna si mai ales inasinte de '89 meditatiile erau o sursa deosebita de venit,Nu ,dar atunci se cereau si rezultate deoarece erau chei de siguranta prin acele admiteri si bacalaureate unde nu se obtineau note maxime pe banda rulanta.Meditatiile erau si o forma de motivare a c.d. la nivelul respectiv.Cine nu avea rezultate nu medita,nu era cautat si era marginalizat ca slab.Parca era mai multa etica si moralitate in invatamant.Nu frica de sistem,de PCR ,ci respectul fata de elevi si munca ta.
Cora,am expus succint si haotic cateva considerente personale despre meditatii in conditii diferite ,acum si inainte.O seara frumoasa.Cu drag,tata Borgo :)

Paul spunea...

@Laura,
meditatiile la gramatica Limbii Romane le-am facut pentru a trece examenul de admitere in liceu,ATAT.
Cele pentru matematica,pentru acelasi lucru,mi se pare,daca ami aduc bine aminte,nu reuseam sa rezolv toate problemele dintr-o anumita culegere(Gheba):),
Domnul profesor,a punctat corect necesitatea de a lua meditatii atunci si"moda"de acum,dar nimeni nu ne obliga sa participam la aceasta moda. Fetita mea trebuia sa faca aproape zilnic meditatii deoarece in casa nu vorbeam germana,iar profilul scolii, determina studiile sa fie facute numai in Limba Germana,trebuia sa gandeasca in aceasta limba,lucru dificil de realizat in conditiile date.

Laura spunea...

Paul, in a XII-a am facut meditatii la mate de voie de nevoie. In a VIII-a am facut cred ca de moda mai mult decat de nevoie, dar nu am facut decat cateva luni, nu tot anul. Dar e adevarat ca meditatiile sunt o moda. Parintii nu se mai uita la copii in carnete sa vada notele ci ii dau direct la meditatii ca "asa se face".

Paul spunea...

@Tinere!
Prietenii,cunostiintele,mi le aleg singur.
ID al dau acelor persoane ce consider ca merita sa poarte o discutie cu mine.
Iarna,nu beau bere de loc si cand o beau,ami aleg cu grija "vecinul" de pahar.
Nu m-am dezis de trecutul meu. Am fost crescut in acel sistem pe care mata al regreti atat de mult. Eram membru de partid,eram utc-ist intr-un domeniu special in care nici macar un singur om nu putea sa nu fie. Am crezut in acele valori ale vechiului sistem pana in maduva oaselor dar nu s-au aplicat in practica.
Normal ca ai jignit, si ai jignit rau de tot,nu poti arunca cu noroi in oameni pe care nu-i cunosti,nu sti nimic despre ei, se vede ca experienta ati lipseste. Punctul tau de vedere este respectat atat cat merita,dar de aici pana a sari "calul"este cale lunga.
Aici,suntem oameni care ne cunoastem,care ne-am dezvaluit identitatea fara sa ne fie rusine. Pentru tine este usor sa scuipi si sa lasi in urma ta mizerie...
Cel mai usor lucru,este a jigni,cel mai greu este sa fi OM printre oameni, porci, se gasesc peste tot, din pacate din ce in ce mai putini pentru ca, si cocinile s-au distrus in noul sistem.

Laura spunea...

Aici in Spania daca vrei sa faci meditatii, exista institutii speciale pentru asta. Desigur se practica si meditatiile particulare, mai mult sau mai putin legale, dar muuult mai rar. In general daca simti ca ai nevoie de pregatire extra pentru a-ti lua examenele, mergi la o institutie acreditata si primesti ajutor. Evident ca pe bani. Profesorul care vrea sa faca un ban in plus se angajeaza la aceasta companie pentru care meditatiile sunt o afacere. Asa e la altii! Mai bine, mai rau, cine stie?

Anonim spunea...

Se pare ca nu sunt singurul care considera ca sistemul de invatamant este pe o panta descendenta dpdv calitativ...

"bagatelizarea dupa 1995 a rolului si scopului meditatiilor si trimiterea lor intr-o zona a afacerilor si a compromisului;" - exact ideea mea, exprimata mai cizelat si elegant...

@Paul mi-ai spus "nu poti arunca cu noroi in oameni pe care nu-i cunosti,nu sti nimic despre ei, se vede ca experienta ati lipseste".

Adevarat, dar acelasi lucru ai facut si tu, cu mine. Nu ma cunosti si totusi mi-ai adus etichete de "baiat de bani gata" si ma rog, nu le mai insir aici...
Eu nu scuip, si tocmai am vrut sa-mi dezvaluiesc identitatea, dar m-ai refuzat. Nu mi-e rusine de ceea ce sunt si ca sa-mi sustin ideile nu am nevoie sa ma ascund dupa un PC. Cat despre alegerea ta de a nu-mi da add si de a-ti alege cu grija partenerul de pahar, foarte bine. Am sa fac abstractie de incercarea de-a ma jigni din finalul mesajului tau. Diferenta dintre ce am facut eu si tu este aceea ca eu am jignit fara sa vreau (si am vorbit la general, cei care sunt corecti si etici si pun elevul pe primul plan, apoi castigul din meditatii ar fi trebuit sa nu se simta), dar tu ai incercat sa jignesti in mod voit si mi te-ai adresat direct.

Nu ma deranjeaza discutiile in contradictoriu, mi se pare insa foarte urat (ca sa nu folosesc alt cuvant) ca sa incerci sa demontezi ceea ce am zis prin atac la persoana si nu prin contraargumente, legate de ceea ce discutam.
Foarte bine ca ai crezut in sistemul trecut. E bine sa ai in ce sa crezi. Eu acum si orice tanar defapt, n-avem. Intr-o societate in care egoismul este dus la extrem si apartanenta la un grup unitar, la o identitate nationala este, in cel mai bun caz foarte timida, nu ne ramane decat sa credem in noi insine...

Numai bine!

pescarusul argintiu spunea...

PauL, pe masura ce timpul trece peste vietile fiecaruia dintre noi, invatam sau macar ar trebui sa ne straduim sa intelegem, cat de mult conteaza modul in care reusim sa exprimam o idee, ambaland-o cu grija in cuvinte care sa nu aduca lezari sau jigniri nemeritate, aruncate la intamplare.
La un moment dat afirmi ca este important sa vedem partea goala a paharului, altfel nu am putea sa o umplem. Nimic mai adevarat!
Dar sa nu ramamen incremeniti in necesitatea umplerii acestui gol, sa tinem cont ca exista mai ales o parte de plin, care merita si trebuie intregita. Cred ca pasind pe linia de demarcatie dintre "plin" si "gol" ne alegem sau nu, modul de a gandi pozitiv si de a actiona constructiv.
Ma tem ca este prea devreme sa pasesti in viata cu gustul amar al diverselor experiente neplacute pe care le-ai trait, scepticismul si negarea nu pot servi ca fundatie solida pentru edificiul devenirii personale.
Semnalul tau de alarma l-am priceput toti, fara exceptie, dupa cum ai observat din reactiile prompte ce n-au intarziat sa apara, dar aceasta alarma ar trebui sa sune rar si numai in caz de pericol iminent, altfel s-ar institui o artificiala stare de necesitate.
Ori noi avem o pepiniera valoroasa de dascali eminenti si de tineri deosebit de inzestrati, care vor face cinste in continuare invatamantului romanesc, inclusiv peste hotare.
Incearca cu seninatate sa zambesti mai des si sa-ti oferi bucurii simple, dar care mentin mintea si sufletul viguroase, orientate mereu spre lumina!

pescarusul argintiu spunea...

Laura, sigur ca meditatiile sunt bune si eficiente daca sunt facute cu masura!
Ca orice lucru care daca este prezent in exces isi pierde utilitatea si scopul initial.
La scoala primara meditatiile sunt sub forma de sprijin mai mult moral daca vrei, de impuls initial, nu au fata inspaimantatoare de mai tarziu ;)
Eu am luat meditatii de cand aveam 8 ani la limba engleza cu un distins profesor de liceu, pentru ca notiunile prinse din zbor la gradinita nu erau fixate corect si pentru ca imi placeau sonoritatile melodice ale acestei limbi.
Iar aceasta activitate o priveam ca pe un hobby, era relaxanta, o singura data pe saptamana, Duminica dupa-amiaza daca nu ma insel :)
Uite cum am ajuns sa evocam amintiri! :))

pescarusul argintiu spunea...

Laura, inseamna ca ne-am situat printre norocosii care nu au avut nevoie de prea multe meditatii, decat doar pentru lamurirea unor probleme neintelese si mai ales, pentru verificarile finale de sinteza, care erau oglinda nivelului nostru de pregatire si concentrare.
Si eu am multa consideratie si recunostinta pentru profesorul de limba romana din liceu, ne-a incurajat sa gandim liber intr-o epoca plina de constrangeri, interdictii si ermetizari, stimulandu-ne apetitul pentru lectura atenta si analitica a creatiilor literare.
M-ai facut s-o indragesc si eu pe profesoara ta, permite-mi sa-i daruiesc un buchet proaspat de ghiocei! :)
Si cand vii in tara, cred ca s-ar bucura extraordinar de mult sa primeasca un semn e viata de la tine!

pescarusul argintiu spunea...

Bibliotecaru, chiar te rog, aseaza-te confortabil, mediteaza un timp pe marginea celor citite, si daca consideri necesar sa exprimi o opinie, te asteptam sa revii pe aici! :)
Dezbaterea ramane deschisa si nu poate fi decat constructiv schimbul acesta de pareri.

pescarusul argintiu spunea...

Tati Borgo, va multumesc pentru excelenta interventie, extrem de avizata si de realista, pe care de ce sa nu recunosc, am invocat-o mental, dar iata ca s-a si concretizat! :)
Ati prezentat punctual si deloc haotic, dimpotriva in mod foarte coerent si organizat, diagnosticul sistemelor de invatamant, privite in paralel, la momentul actual si inainte de momentul de cotitura produsa in anul 1989.
Am recitit de multe ori cele scrise aici de dvs. si am luat cunostinta cu mult interes de fenomenele structurale pe care le-ati descris si pe care nu le mai cunosteam prea bine, din 1994, de la absolvirea facultatii, desi tangential am mai interactionat cu sfera invatamantului post-universitar.
Meditatiile trebuie sa-si atinga scopul initial, acela de a sprijini aprofundarea si stapanirea unei discipline de studiu si sa nu mai reprezinte apanajul modei, a snobismului ca "asa se poarta" si, cum afirmati atat de corect, ele trebuie sa redevina acele chei de siguranta pentru admiteri si bacalaureate si sa fie un barometru de concurenta loiala intre elevi.
Invatamantul romanesc actual are nevoie ca de aer de dascali verticali, bine pregatiti profesional, cu o moralitate solida si de neclintit, animati ca dvs. si alti profesori minunati, de pasiunea transmiterii cunostintelor avansate in randurile eterogene ale tinerilor invatacei.
Multumesc inca o data si ma inclin cu respect in fata minunatului tezaur uman, profesional si sufletesc pe care il purtati cu cinste si onoare in aceste vremuri tulburi si contradictorii!
Va doresc cu mult drag, un sfarsit de saptamana senin, linistit si entuziast, binecuvantat de puritatea fulgilor de nea, ce ar putea prevesti o vacanta frumoasa tuturor celor cuprinsi in sistemul de invatamant! :)
Un buchet gingas de ghiocei din partea mea, in semn de sincera si calda prietenie!

pescarusul argintiu spunea...

Paul, Laura si PauL, va multumesc pentru opiniile exprimate pe larg in acest spatiu si sunt convinsa ca toti am avut de castigat prin interactiunea acestor opinii, ca vom merge mai departe pe drumul vietii, purtand mereu in suflet recunostinta si respectul nostru sincer paletei de dascali care ne-au influentat la un moment dat, traiectoria destinului in sens benefic, implinit si ne-au sadit in suflet dragostea pentru universul cunoasterii.
Va doresc tuturor, un week-end plin de seninatate, bucurii si repaus binemeritat!

Anonim spunea...

Multumesc de urari.
Un weekend placut, de asemenea.