Ne mai intereseaza ceva, cu adevarat ?

Daca am incerca sa ne trasam planuri de viitor, lasand la o parte tot alaiul de restante, griji, neimpliniri, esecuri, framantari si probleme urgente legate de microcosmosul in care gravitam, ar trebui sa putem spune cam asa, cu seninatate, sinceritate si implicare:

Ne interesează tot ce e valoros şi autentic românesc, tot ce a rămas intact sub vremuri, tot ce poartă pecetea de calitate a tradiţiei.

Ne interesează tot ce ne îmbogăţeşte spiritual într-un moment în care doar bogăţia materială pare a avea preţ.

Ne interesează tot ce are România de oferit Europei şi lumii întregi.

Ne interesează tot ce ne face să mergem înainte.

Ne interesează tot ce ne ajută să aflăm cine suntem.

Ne interesează toate ideile generoase şi toate faptele remarcabile.

Ne interesează suferinţa oamenilor.

Ne interesează tot ce ne face viaţa mai frumoasă.

Ne interesează banii curaţi şi faima meritată.

Ne interesează sănătatea oamenilor.

Ne interesează natura curată.

Ne interesează mai cu seamă tot ce românii au şi nu ştiu că e al lor. Pentru că avem ce le spune.

Nu-i asa ca ar fi frumos sa gandim asa ? Dupa care sa fim in stare sa actionam eficient si solidar in fiecare din aceste sensuri ?

Altfel ar fi pacat sa se mai intample ce spunea acum un timp, poetul:

"Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt."

(Adrian Paunescu - "Tarziu")

Mai degraba sa putem murmura mereu privind spre Lumina:

"Mă rog cu puterea cuvântului
Pentru copiii pământului,
Mă rog cu dulceaţa colinzilor
De sănătatea părinţilor.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu lumina minunilor
În amintirea străbunilor,
Mă rog cu nădejdile omului
De echilibrul atomului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu putinţa mătuşilor
Contra venirii cenuşilor,
Mă rog cu blândeţea din flaute
Un happy end să ne caute.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu pecete de fulgere
Să ne ferim de distrugere,
Mă rog cu puterea cuvântului
De sănătatea pământului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe."

(Adrian Paunescu - "Steaguri albe")