Cuvinte de cinstire la sarbatoarea sfanta de Buna Vestire

În fiecare an, la 25 martie, la început de primăvară, Biserica Ortodoxă, ca şi cea Romano-Catolică, prăznuieşte cu aleasă bucurie şi cuvenită evlavie Praznicul Bunei-Vestiri a Maicii Domnului sau Blagoveştenia.
Este una din cele patru mari sărbători de peste an închinate de Biserică Sf. Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
Cinstirea Fecioarei Maria reprezinta adevarata masura a cinstirii femeii de catre Biserica, impotriva tuturor celor care afirma teoria despre inferiorizarea femeii in Biserica.
Am preluat frumoasele cuvinte ale prof. drd. Gheorghe Constantin Nistoroiu, plasmuite cu har in ajunul Bunei Vestiri, sarbatoarea femeii crestine.

BUCURĂ-TE, VLAHERNITA ELEUSA, MÂNGÂIETOAREA VLAHILOR SI A TUTUROR

Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662), palestinian de origine, preia din tradiţia patristică a Bisericii, recunoaşterea Sfintei Fecioare MARIA sub numele Vlaherniţa Eleusa (Mângâietoarea Vlahilor), dăruindu-ne astfel nouă, vlahilor, cunoştinţa moştenirii Neamului Preaales. (Sfântul Maxim Mărturisitorul şi tovarăşii săi întru martiriu, traducere diac. Ioan I. Ică,jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2004., pag.107.)

“Tot pământul să se închine Tie şi să cânte Tie, să cânte numele Tău !” (Psalmul 65,3)

Să ne închipuim, pentru câteva momente, ce s-a petrecut în sufletul Neprihănitei MARIA când a avut fericita şi binecuvântata întâlnire cu Dumnezeu amintită de cuvintele Arhanghelului Gavril:” Bucură-Te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu Tine, Binecuvântată eşti Tu între femei ! “ (Luca 1, 28)

Inima Ei s-a umplut de lumina sfântă, făcându-se Casă Soarelui ce avea să se nască pe pământ, pentru naşterea noastră din ceruri. Boabele de lumină ale Sfântului Duh, i-au zămislit conştiinţa şi raţionalitatea făcând-O izvor însetat de lumină, defidindu-şi astfel sinele Său. Alegerea şi chemarea Sa întru slavă şi adevăr este sensul iubirii pentru a ne conduce pe noi la întâlnirea cu Dumnezeu.

MARIA este, în primul rând, o candelă a smereniei, un model desăvârşit de ascultare, rugă şi împlinire a voii lui Dumnezeu.

Smerenia MARIEI este cea mai preţioasă porfiră a sufletului ei regal, brodat cu harul divin, prin care Domnul şi-a revărsat milostivirea, înnobilând-O cu iubirea de oameni.

Sufletul MARIEI s-a umplut de Lumină, şi duhul ei s-a sălăşluit în har, binecuvântând pe Ziditorul cu bucuria şi fericirea Sa: “Măreşte suflete al meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. “ (Luca 1, 46-48)

Virtutea ascultării face din MARIA, cel mai presus Nume feminin din istoria omenirii. Doar smerenia cea mai adâncă, face cea mai înălţătoare iubire.

Prin ascultare a adus Creatorului nostru cea mai mare şi mai scumpă jertfă pe altarul inimii Ei. Sacrificându-şi propria voinţă, a dăruit Tatălui ceresc, tot ce avea mai curat: propria sa fiinţă. De aceea “…ascultarea e mai bună decât o jertfă bună.” (1 Regi 15,22)

Învăţând calea ascultării, Fecioara MARIA a învăţat să cultive în inima Ei şi în vieţuirea Sa, LOGOSUL , care este, în egală măsură, Iubire şi Smerenie. Părintele Sofronie, marele duhovnic al Ieromonahului Rafail Noica, definea Smerenia, ca fiind “… calitatea iubirii lui Dumnezeu, care se dă, fără întoarcere asupra Sa.” (Ieromonah Rafail Noica- Cultura Duhului, Ed. Reîntregirea, 2002).

În ascultare, Fecioara MARIA şi-a zămislit toată viaţa spirituală. În conduita Fecioarei MARIA, ascultarea a ocupat locul central, constituind totodată premisa decisivă în alegerea ei de a-L naşte pe Fiul lui Dumnezeu.Conştientă că ascultarea este prima cerinţă a Creatorului nostru, Fecioara MARIA a substituit-o propriei vieţi. Ascultarea nu înseamnă anularea sufletului, ci punerea lui în Mâna lui Dumnezeu.Datorită însuşirilor Ei mai presus de fire, ascultarea devine o mare taină.

Ascultarea Feciorei MARIA a şters vina neascultării celor dintâi creaţi şi pe a noastră de asemenea: “Ascultarea este totuna cu mucenicia.” (Sfântul Ioan Scăraru- Scara, Filocalia IX. Trad. Preot Dumitru Stăniloaie, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002).

În ascultare, Fecioara şi-a atins starea de mucenicie, starea de jertfă: “Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.“ (Psalmul 50,18).

Prin smerenia Sa, fecioara MARIA, ne-a dovedit de fapt marea Sa înţelepciune. Smerenia fiind o Scară spirituală, pe care urci şi te înalţi continuu. Fecioara MARIA smerindu-se cel mai adânc dintre oameni şi îngeri s-a înălţat mai presus de toţi la un loc.

Nevoinţa ascultării îl conduce pe om la înţelegerea Tainelor, la perceperea în el a Chipului lui Dumnezeu. Prin starea de duh a ascultării Fecioara MARIA şi-a deschis inima, şi-a îmbogăţit mintea şi şi-a desăvârşit fiinţa prin noua viaţă care a pătruns în sufletul Ei: trăirea isihastră sau lumea Luminii.

” Fără cultura adevăratei ascultări creştine, omul neapărat va rămâne un “ cerc închis “, pururea un nepricopsit înaintea feţei Dumnezeieştii nemărginiri. Oricât de “ cult” ar fi omul, fără experienţa ascultării evanghelice uşa către lumea cea lăuntrică rămâne puternic trântită, şi dragostea lui Hristos nu poate pătrunde şi umple cu Sine această lume.” (Arhimandrit Sofronie- Naşterea întru Impărăţiea cea Neclătită, trad. Ieromonah Rafail Noica, Ed. Reîntregirea , Alba-Iulia, 2003)

Fapta cea mai plăcută şi cea mai dorită de Fecioara MARIA era Rugăciunea. Tot timpul se înfrumuseţa cu podoabele smereniei, ale răbdării, ale cugetării, ale iubirii şi ale neprihănirii.

Fecioara MARIA este Arhietipul Rugăciunii, pentru că în inima Ei a stat inima Domnului în care a bătut Psaltirea Sfântului Duh.

” Rugăciunea este cel dântâi dar al lui Dumnezeu cu care se dobândesc toate darurile.”(Arhimandrit Arsenie Boca - Mărgăritare Duhovniceşti, Ed.Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2002)

Viaţa duhovnicească a Fecioarei MARIA a crescut sub binecuvântarea Rugăciunii. Permanent a fost însetată şi flămândă de rugăciune. Hrănită cu toate preceptele Credinţei, însetată de cuvântul Profeţilor, MARIA primea în inima Sa minunată, mai întâi, inefabila rugăciune a Duhului Sfânt,care prisoseşte înţelepciunea dumnezeiască, ca icoană a refacerii dintru început în chip şi asemănare.

Făcându-şi chip din lumina Psalmilor, Fecioara MARIA a atins asemănarea Luminii.

” Psalmii ne educă, ne şi învaţă rugăciunea. Ei sunt rugăciune, dar sunt şi manual de rugăciune.” (Ieromonah Savatie Baştovoi- Puterea Duhovnicească a Deznădejdii, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2005)

Psalmul naşte ascultarea, ascultarea naşte smerenia, iar împreună nasc înţelepciunea sau dragostea de Dumnezeu. Gândul smerit vine de la Dumnezeu şi Cuvântul, care a cunoscut frumuseţea smereniei ne întăreşte, revărsându-Şi izvorul de lumină peste lacrima care ne pecetluieşte fapta.

” Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.”(Matei 5,4)

Mângâierea este darul Mângâietorului.

Rugăciunea şi puritatea sufletului i-au adus Fecioarei MARIA cunoaşterea duhovnicescă şi desăvârşirea virtuţilor.

” Rugăciunea creştină trece prin mijlocirea lui Iisus dar nu se opreşte la El, nici la natura Lui dumnezeiască, ci merge mai departe către Tatăl, Care L-a trimis. Hristos Care ni se dă drept hrană, ca pâine, ne transformă progresiv în EL; El este ţâşnire de apă pentru setea noastră. Hristos nu se descoperă decât pentru a ne conduce la izvorul dumnezeiesc, adică la Tatăl. ” (Origen- Despre Rugăciune, trad. Mihai Vladimirescu, Ed. Herald, Bucureşti)

Fiecare creştin trebuie să înseteze de psalmi, fiindcă ei sunt hrana, căutarea, cunoaşterea, credinţa, aspiraţia, nădejdea, rugăciunea şi dragostea pentru Dumnezeu şi oameni.

Această sete şi hrană duhovnicească de psalmi să fie timpurie. Psaltirea trebuie să fie istoria universală a rugăciunii şi cartea de meditaţie a fiecăruia.

” Infierbântatu-s-a inima mea înăuntru meu şi în cugetul meu se va aprinde foc.” (Psalm 38,4).

Cugetând la frumuseţea spirituală şi duhovnicească a Fecioarei MARIA, sufletul nostru se înnoieşte de râvna apropierii de Dumnezeu, provocând ca o străfulgerare pocăinţa –metanoia (înnoirea minţii), îndulcindu-ne gustul de Dumnezeu: “Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale!” (Psalmul 118,103)

Fecioara MARIA a trăit rugăciunea ca pe cea mai înaltă nevoinţă duhovnicească. A trăit Răsăritul Luminii care nu apune niciodată: Răsăritul după Răsărit- Mila lui Dumnezeu pururea!

” Mila lui Dumnezeu este nume de obşte pentru toate darurile pe care le cerem de la Dumnezeu şi pe care El ni le dă nouă ” (Sfântul Nicodim Aghioritul – Războiul nevăzut, Ed. Buna Vestire, Bacău, 1996)

In Sfânta Sfintelor, Fecioara MARIA prin comtemplaţie şi-a supus trupul sufletului şi sufletul poruncilor lui Dumnezeu, dobândind comuniunea cu El. Mintea omului, care este icoana Creatorului, numai ea devine prin har dumnezeu (Micul dumnezeu), cunoscându-se şi cunoscându-L deplin.

” Se ocupa Născătoarea de Dumnezeu, cu rugăciunea neîntreruptă, numita rugăciune a minţii, şi a adunat mintea Ei în inimă. Şi scăpată de orice cugetare, distingea o nouă şi tainică cale spre ceruri, numita “ tăcere a minţii “…Ceea ce s-a întâmplat cu Născătoarea de Dumnezeu se întâmplă şi cu oamenii îndumnezeiţi.” (Mitropolit Hierotheos Vlachos – Psihoterapia ortodoxă, trad. Prof. Ion Diaconescu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001.)

MARIA este în acelaşi timp o regină a Frumuseţii - Izvorul Dorului absolut.

” Că a dorit Impăratul frumuseţea Ta, că El este Domnul Tău” (Psalmul 44,13).

Cu ochii ei mari, minunaţi, ca două steluţe dăruie de cer, îmbrăţişa întreaga Creaţie înfrumuseţată de har. Când mulţumea lui Dumnezeu, ridicându-şi privirea spre azurul divin, lumina ochilor ei, era mai curată decât razele soarelui, iar balsamul rugii se topea în glasul cel mai dulce, înmiresmând cele mai frumoase imne. Obraji ei străluceau, ochii ei străluminau bucuria şi toată fiinţa ei era pătrunsă de Iubirea care o făcea atotfrumoasă.

Soarele îmbujorat şi fascinat de uimire se reflecta pe hainele ei albe de mărgăritar şi MARIA părea o Icoană vie, în jurul căreia mâini nevăzute de îngeri ţeseau fire de aur.

Frumuseţea acestei privelişti îi fermeca fiinţa contopită în milostivire şi dragoste. Toate florile îşi plecau căpşoarele, cucernic, întrecute de mireasma şi strălucirea Celei mai frumoase flori: FLOAREA Darurilor Purităţii.

Niciodată curcubeul n-a fost mai frumos decât în privirea sublimă a MARIEI, luminată de iubirea dumnezeiască, care străbătea printre lacrimile ei candide până la cer.

Gândul ei, argint curat, cuvântul ca aurul nepreţuit şi fapta plină de miere, le oferea permanent Celui de Sus, ca pe o pioasă Rugăcine.

Impodobirea Fecioarei MARIA, scânteia în simplitatea ei monahală, deasupra tuturor Fecioarelor, Femeilor şi Mamelor omenirii.

Mâinile ei graţioase cu degetele lungi, delicate, aduceau binecuvântarea tuturor celor din jur. Chipul ei încadrat într-o faţă frumoasă şi pură ca de copil, radia soare şi căldură de Mamă iubitoare.

Imbrăcată în această neîntrecută frumuseţe dumnezeiască Fecioare Maria trăia plinătatea smereniei, unde se unduiau şi se oglindeau cele mai frumoase trăsături ale fiinţelor cereşti, care au pogorât vreodată pe Chipul ei de o Asemănare cu Dumnezeu. Graiul ei, ca o doină absolută, dăruia cuvinte preadulci, de o bunătate melodioasă de înger, care veselea, înduioşa şi tămăduia pe loc. In faţa frumuseţii ei, se posterneau toate privirile. Nimeni n-a avut deopotrivă egale, fizic şi spiritual, asemenea frumuseţe.

Dacă ne-ar îngădui, să adunăm într-un buchet smerit câteva din virtuţiile ei, am spune că Fecioara MARIA este pilda Ascultării celei mai de folos a lumii, prin smerenie şi-a pus temelie sfinţeniei, s-a împodobit cu modestia întruchipată, şi-a încins evlavia cu o răbdare infinită, din mireasma blândeţii şi-a tors mirul vieţii, din puritate şi-a împletit cunună cerească, prin milostenie şi-a făcut scară sufletului angelic, iar rugăciunea pioasă i-a rodit doldora în ţarina fără margini dragostea. Fecioara MARIA a înţeles că eul nostru este infinit şi că în acel centru existenţial al fiinţei noastre, numit inimă, sălăşluieşte Dumnezeu şi doar El, singurul, este Pecetea personalităţii noastre.

Cel mai frumos dar pe care l-a făcut Fecioara MARIA lui Dumnezeu este acela că s-a dăruit Lui, cu toată fiinţa sa, pe viaţă.

Dacă de la Naşterea până la Răstignirea Mântuitorului, Fecioara MARIA, apare ascultătoare cu chipul smerit şi pur, după slăvita Inviere a Fiului ei, şi a sa, se arată întru Asemănare, fără tăgăduire, întru slavă şi putere în Impărăţia veşnică, ca Stăpână şi Impărăteasă a Cerului şi a Pământului.

Fecioara MARIA a fost destinată de Providenţă ca Maică a Domnului şi, în mod implicit, a noastră.” Această naştere a lui Dumnezeu în făptura Sa, e de fapt o renaştere a omului, proces care a fost anunţat, pregătit şi care s-a desăvârşit apoi în istorie ”La plinirea vremii “ ” (Arhimandrit Arsenie Boca- Omul, zidire de mare preţ, Ed. Credinţa Strămoşească, Iaşi 2002)

Realitatea zămislirii şi naşterii Fiului lui Dumnezeu în Fiul Omului a adus omenirii o nouă generaţie de oameni, neamul preaales al lui Iisus Hristos - generaţia spirituală a Mântuitorului.” Buna Vestire ar trebui să însemne o ridicare reală, nu numai doctrinară, a căsătoriei la rangul de Taină şi deci cu roade capabile de Taină.” (Ibid)

Primind într-Însa LOGOSUL lumii, care se naşte de la Duhul Sfânt, Maica Domnului reface omul.” Primul Om refăcut e Iisus Fiul ei, şi toţi ucenicii lui Iisus; deci Ea e şi Maica Bisericii.” (Arhimandrit Arsenie Boca- Rostul Încercărilor, Ed. Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2004)

Prin urmare, sensul existenţei şi al demnităţii noastre creştine este deopotrivă urmarea lui Iisus, dar şi a Maicii Sale.

Condiţia creerii omului de către Dumnezeu i-a conferit acestuia calitatea de fiu, calitate neacordată altor creaturi.Uzurpând calitatea de fiu, omul a fost salvat prin bunăvoinţa Providenţei, care a pregătit Întruparea Fiului, ridicând firea feminină, prin Fecioara MARIA, la cinstea supremă de Maică a lui Dumnezeu.

În Fecioara MARIA, natura feminină devine fără prihană şi naşte prin Duh pe CUVÂNTUL sau Înţelepciunea lui Dumnezeu, “…Care S-a făcut trup“ (Ioan 1,14). Prin Fiul lui Dumnezeu L-am cunoscut şi-L cunoaştem pe Preaînţeleptul Dumnezeu. Preacurata Fecioară, prin care S-a întrupat Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Ziditorul şi Mântuitorul nostru, ca să ne dăruiască viaţă veşnică, a fost (şi este) Scara pe care Dumnezeu S-a pogorât pe Pământ şi a devenit pentru noi aceeaşi Scară pe care ne suim la Cer.

“Înţelepciunea şi-a zidit Casă rezemată pe şapte stâlpi.” (Pilde 9,1) Tâlcuirea acestei pilde ne-a redat-o fidel Sfântul Ierarh Ioan Maximovici: “Iar Casa în care S-a sălăşluit Preaveşnica Înţelepciune la întrupare este tocmai Preacurata Fecioara MARIA.Stâlpii acestei Case sunt virtuţile Ei. De aceea, în icoane este reprezentată Înţelepciunea lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu pe tron, ca şi cum s-ar afla într-o clădire aşezată pe şapte stâlpi, care o închipuie pe Preacurata Sa Maică.Deasupra sunt şapte Arhangheli, de amândouă părţile, stau şapte Prooroci cu suluri de hârtie acoperite cu profeţii despre Maica Domnului, iar dedesubt sunt numele celor şapte virtuţi. Cifra şapte repetată de multe ori închipuie desăvârşirea duhovnicească a Preasfintei Fecioare.” (Sfântul Ioan Maximovici – Predici şi Indrumări Duhovniceşti, traducere Elena Dulgheru, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001)

Toată plinătatea voii lui Dumnezeu şi a doririi Maicii Domnului s-a împlinit la ” Plinirea vrerii ” astfel,: “ Iar când a venit plinirea vrerii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din Femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.”(Galateni 4, 4-7)

Rene Laurentin precizează, în expresia lui Pavel, existenţa a patru idei, structurate două câte două:

” Născut din Femeie / ca să dobândim înfierea. Născut sub Lege / ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere.” (Rene Laurentin / Ermanno Toniola- “ Născătoarea de Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi în Tradiţia Bisericii Răsăritene, Ed. Logos’94, Oradea, 1998)

Prin înfiere se indică înfierea spirituală iar prin Lege se arată chenoza (smerenia) LOGOSULUI.

Plinătatea Ascultării naşte plinătatea Credinţei creştine- Ortodoxia, plinătatea Ortodoxiei naşte Biserica, plinătatea Bisericii se află în Taina Dumnezeu - Om.

” Toată Evanghelia Dumnezeu-Omului Domnului Hristos poate fi adunată în câteva cuvinte, în următoarea a-tot-bună vestire: Mare este Taina bunei- credinţe (creştinătăţi): Dumnezeu S-a arătat în trup. (1 Timotei 3,16)…

Buna – vestire de temelie, şi în ea a-tot-bucuria de temelie, pentru toate lumile este aceasta: Dumnezeu-Omul Hristos este totul şi toate în toate lumile, şi în El Biserica.Iar a-tot-buna-vestire e aceasta: Biserica are drept Cap pe Hristos – Dumnezeu- Omul.”
(Sfântul Iustin Popovici- Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul. Traducere Adrian Tănăsescu. Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Petru –Vodă, Neamţ, 2002)

Frumuseţea MARIEI în Cuvinte prea alese.

” Bucură-Te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-Te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge lin cu apă vie,
Bucură-Te, Maică pururea Fecioară,
Dulcea mea, Marie.

Bucură-Te, floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopţilor de vară,
Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-Te, Maică pururea Fecioară,
Dulcea mea, Icoană.

Bucură-Te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt în care s-a-ngropat comoară,
Bucură-Te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-Te, Maică pururea Fecioară,
Blândă fericire.

Bucură-Te, mărul vieţii care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară,
Bucură-Te, iarăşi, ţărm de bucurie,
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-Te, Maică pururea Fecioară,
Sfînta mea Marie.
(Bucură-Te, Maică… - Zorica Lascu –Maica Teodosia, Poezii)

Duhul Sfânt prin gura profetului, cântă frumuseţea Miresei Sale MARIA:” Cât de frumoasă eşti Tu, draga Mea, cât de frumoasă eşti? Ochi de porumbiţă ai, umbriţi de negrele-ţi sprâncene, părul Tău turmă de capre pare, ce din munţi, din Galaad coboară..

Dinţii Tăi par turmă de oi tunse, ce ies din scăldătoare…

Cordeluţe purpurii sunt ale tale buze şi gura Ta-I încântătoare. Două jumătăţi de rodii par obrajii Tăi sub vălul Tău cel străveziu.

Gâtul Tău e turnul lui David…

Cei doi sâni ai Tăi par doi pui de căprioară, doi iezi care pasc printre crini.

Cât de frumoasă eşti Tu, draga mea, şi fără nici o pată.

Cât de dulce, când dezmierzi, eşti Tu sora Mea Mireasă; şi mai dulce decât vinul este Mângâierea Ta. Si mireasma Ta plăcută este mai presus de orice mir.

Ale Tale buze mir izvorăsc, Iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba Ta; mirosul îmbrăcămintei Tale e mireasmă de Liban…

Cine-I Aceasta, care ca zarea străluceşte şi ca luna-I de frumoasă, ca soarele-I de luminoasă şi ca oastea de război temută? (Cântarea Cântărilor 4,1-7,10-11;6,10).

Regele Prooroc David o vede majestoasă pe Tronul dumnezeirii: “Stătut-a Impărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată”. (Psalmul 44,11).

Apostolul şi Evanghelistul Ioan ne-o arată împodobită în lumină: “Si s-a arătat pe cer un semn mare: o Femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.” (Apocalipsa 12,1)

Sfântul Dionisie Areopagitul, încreştinat de Apostolul Pavel, a avut fericirea să o vadă pe Maica Domnului: “Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu,că îmi părea cu neputinţă ca cineva afară de Dumnezeu să fie atâta de plin de frumuseţe şi de dumnezeiască putere şi slavă şi dar! Nimeni din oameni nu poate să înţeleagă ceea ce am înţeles eu, când am văzut cu ochii mei pe cea mai frumoasă dintre toate femeile din lume şi mai înfrumuseţată decât toate puterile cereşti, pe Maica Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos, şi mărturisesc înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu care s-a născut dintr-însa, că dacă n-aş fi cunoscut pe Dumnezeu şi luminata învăţătură, atunci aş fi socotit-o pe Preasfânta Fecioară MARIA ca pe Insuşi Dumnezeu”. (Viaţa, Urmarea şi Psaltirea Maicii Domnului- Mama Noastră. Ed. “Lumină din Lumină”. Bucureşti, 2005)

Sfântul Ignatie Teoforul plin de smerenie şi de bunăcuviinţă ne lasă următoare mărturie:”Chipul ei cel dinafară arăta desăvârşirea cea dinlăuntru, bunătatea, smerenia şi întreaga înţelepciune. Da, noi toţi ştim că Mama lui Iisus este plină de Har şi împodobită cu cele mai frumoase virtuţi în sufletul ei,şi cât mai adevărat şi mai neajuns între oameni. Se spune că în prigoniri, ea era totdeaunea veselă şi în sărăcie nu se scârbea, şi pe cei ce o supărau nu numai că nu se mânia, ci încă bine le făcea şi le răspundea cu mare bunătate şi blândeţe. Intotdeauna era blândă cu cei săraci şi-i ajuta, pe toţi cu ce putea, şi îndeosebi pe cei smeriţi pentru că ea singură era plină de smerenie şi de dragoste sfântă”. (Ibid.)

Sfântul Ambrozie, Arhiepiscopul Milanului, inspirat de scrierile Sfântului Ignatie Teoforul, afirma:”Ea era fecioară nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, şi cu mintea, şi cu întreaga fiinţă,ceea ce este greu de găsit la toate fecioarele lumii chiar”. (Ibid.)

Sfântul Epifanie se apleacă mai profund asupra chipului Fecioarei MARIA spunându-ne: “Statura Fecioarei MARIA era de talie mijlocie. Culoarea părului îi era gălbuie şi foarte plăcut şi atârna pe sub acoperământul capului ei. Culoarea feţei ei era ca bobul de grâu când dă în copt bine. Ochii îi erau limpezi şi nu se ştie ce culoare aveau nici până în ziua de astăzi. S-ar putea spune că erau ca măslina coaptă. Sprâncenele ei erau în oarecare mlădiere şi foarte minunate. Nasul lungăreţ, buzele trandafirii care dăruiau o dragoste sfântă şi graţie îngerească”. (Ibid.)

Sfântul Efrem Sirul- Harfa Duhului, cel mai mare poet al Bisericii vechi, n-a precupeţit nici o clipă în care să nu o slăvească pe Mângâietoarea noastră: ” Toate veştile cele bune debarcă în portul rugăciunii. Cea mai mare dintre veştile cele bune, pricină a toată bucuria, MARIA a întâlnit-o în rugăciune şi a zorit cu bucurie în întâmpinarea ei” (Sfântul Efrem Sirul-Imnele Naşterii şi Arătării Domnului. Traducere diac. Ioan I. Ică jr. Editura Deisis. Sibiu, 1999)

Omagiul MARIEI adus de Apostolul Pavel, i-a prilejuit Sfântului Ioan Gură de Aur să exclame încântat:” Cum este aceasta? O femeie este din nou încoronată şi declarată biruitoare! Bărbaţii sunt din nou făcuţi de ocară. Sau, de fapt, nu suntem dezonoraţi, ci mai degrabă onoraţi”. (David C. Ford- Bărbatul şi Femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur.Trad. Luminiţa Irina Niculescu. Ed. Sophia, Bucureşti, 2004)

Sfântul Grigorie de Nazianz, în Cuvântul XXII la Bunavestire , zice: ” Fecioara MARIA, când a fost făcută de Dumnezeu, a trecut dincolo de firea legii, iar când a născut pe Dumnezeu a trecut dincolo de legea firii.” (Arhim. Daniil Tudor, op.cit.)

Sfântul Grigore Palama, vede în Fecioara MARIA expresia frumuseţii desăvârşite: “Vrând să izvodească un chip al frumuseţii absolute şi să arate în mod vădit îngerilor şi oamenilor puterea artei Sale, Dumnezeu a făcut-o într-adevăr pe MARIA Atot-frumoasă. A reunit în ea frumuseţile parţiale, pe care le-a împărţit celorlalte făpturi…, a făcut din ea un amestec al tuturor desăvârşitelor împliniri dumnezeieşti, îngereşti şi omeneşti, o frumuseţe sublimă care împodobeşte cele două lumi, ridicându-se de la pământ la cer, trecând chiar dincolo de acesta din urmă.” (Sf. Grigore Palama- In dormitionem, P.G. 157, 468, AB.)

In rugăciunea sa “Verbum caro factum est, magna pulchritudo” (Cuvântul trup S-a făcut preamărită frumuseţe), Fericitul Augustin, elogiază şi cântă măreţia MARIEI:
“Degete de îngeri uşoare ca nişte visuri au ţesut cu raze de stele această mare Frumuseţe. Câtă slavă, să ne urcăm atât de mult încât să ne înrudim cu Prea Sfânta şi mai presus de fire Treime, dând noi Fiică Tatălui, Maică Fiului şi Mireasă Preasfântului Duh” (Arhim. Daniil Tudor-Scrieri I, Ed. Christiana, Bucureşti, 1999)

Ieroschimonahul Mucenic Daniil Tudor, care i-a compus Fecioarei cel mai frumos Acatist, inspirat de Zorile Dalbe ale Cântării Cântărilor, motiva:
“Intr-adevăr asemănarea cât de mare este între Fecioara şi Zori. Aşa cum în poarta strălucitoare a preamăreţului răsărit se iveşte în dalbă înveşmântare vestitoarea soarelui, Alba dimineţii, zorile cele purtătoare de lumină cu degete de trandafiri, aşa în mistic răsărit se iveşte şi porfirogeneta Impărăteasă a stelelor, preacurata Fecioară, din pântecele sfinţit al dumnezeieştii sale maici.” (Ibid.)

In “Şoaptele Ingerilor”, marele poet al Crucii, Vasile Militaru, aduce o sublimă închinare Maicii Preacurate:
“Maică Preacurată pururea Fecioară,/ Floare miresmată, lumii`ntregi Comoară,-/ Oare cu ce floare,-/ Flori ce toate pier,-/ Să Te-asemăn oare,/ Când Tu eşti din Cer?” (Vasile Militaru –Soaptele Ingerilor şi Poemele Nemuriri. Ed. “Lumină din Lumină”. Bucureşti, 1995)

Din Simfonia Luminii, imnul lui Ernest Bernea ne lasă mireasma MARIEI:
“Maria e un nume ce cântă…Maria a rămas între oameni; joacă merele de aur de-asupra leagănului, clădeşte sufletul mamelor întristate, stă cu noi la masă, deschide petalele trandafirilor seara, la rugăciune. MARIA e un nume de Icoană.” (Ernest Bernea - Lumini în Necunoscut. Ed. Timpul. Iaşi, 2000).

Arhimandritul Arsenie Boca, care a primit la naştere ochii Fecioarei, îi vede frumuseţea nu în trup, ci în lumina care o înfăşoară:
“Maica Domnului este Crinul neamului omenesc.” (Părintele Arsenie Boca – Mare Indrumător de Suflete din Secolul XX, Ed. Teognost. Cluj- Napoca, 2002)

Maica Teodosia de Vladimireşti, marea poetă mistică, a tors din sufletul ei daco-român, imn de Bucurie Maicii Milosârde: “Tu, MARIE, Prea Curată, cel mai dulce dintre nume,/ Trandafir crescut în taina florilor de peste lume,/ Tu revarsă-ţi lin mireasma cea de sfântă curăţie,/ Cum n-a fost mireasmă-n lume, şi cum nici n-o să mai fie.” (Zorica Laţcu- Teodosia- Poezii. Ed. Sophia. Bucureşti, 2000).

Buna-Vestire se constituie pe bună dreptate într-o adevărată „Teofanie”, o arătare a lui Dumnezeu cel unul în fiinţă şi întreit în persoane, o teofanie continuată apoi la Botez şi la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. Ea este o pregustare a Cincizecimii Rusaliilor, o arvună a venirii în lume a Duhului Sfânt.

Maria „cea plină de har” ca Eva cea nouă, este „steaua care arată Soarele”, „raza zilei celei de taină”, „cheia împărăţiei lui Hristos” şi „Maica Mielului şi a Păstorului“, cum o numeşte Imnul Acatist.

Dacă Eva a adus în lume blestemul, Maria a adus binecuvântarea,

dacă Eva a adus în lume moartea, Maria a adus viaţa cea adevărată,

dacă Eva s-a făcut pricină a căderii, Maria, prin ascultare şi smerenie, a devenit pricină a binecuvântării.

„Prin Eva a venit moartea, iar prin Maria, Viaţa” - spune fericitul Ieronim.

Ascultarea Mariei desfiinţează neascultarea Evei, prin aceasta Sf. Fecioară devine o a „doua Evă”, iar Fiul ei „al doilea Adam”.

Să răspundem şi noi cu smerenie, asemenea Sf. Fecioare Maria, la toate chemările de sus pe care ni le face nouă Dumnezeu şi, acceptându-le cu bucurie, să fim conştienţi de faptul că Dumnezeu Se foloseşte şi de noi, ca instrumente ale voii Sale, în viaţa noastră şi mai ales a semenilor noştri.

Se cuvine apoi, într-o zi ca aceasta, să devenim şi noi vestitori ai vieţii celei noi, ai bunei-voiri între oameni, ai iertării şi ai păcii venite nouă în lume prin Buna-Vestire.

Să o fericim „împreună cu toate neamurile” pe Maica Domnului „cea binecuvântată între femei”, şi să o rugăm să ne izbăvească pe noi şi pe întreaga lume de toate nevoile, ca să-i strigăm împreună cu Îngerul, cu Biserica şi cu întreaga creştinătate:

„Bucură-te Mireasă pururea Fecioară!”.