joi, 8 decembrie 2011

Şoapte pentru suflet, dinspre Ana Blandiana

Ce multe vibraţii, ce vârtej de emoţii poate aduce cu sine ploaia!

Fuioarele de apă brăzdând cu dărnicie nostalgică de toamnă toate căile aeriene ale Bucureştiului ultimelor zile au mai domolit setea adâncă a pămantului, netezindu-i ridurile, dar şi nivelul general de stres urban datorat timpurilor pe care le trăim.

Ce ne inspiră felul cum plouă? Poate o proiecţie a capriciilor vremii într-un prăfuit decor citadin constrâns de poluări şi imperfecţiuni adâncite în obrazul asfaltic sau poate o zădărnicire a proiectelor de week-end în mijlocul naturii. Dar poate fi şi o invitaţie scrisă cu fluidul transparent al apei la pacifism, liniştire, igienizarea grijilor, atenuarea frământărilor, inerţiilor, confuziilor, dezordinilor greu de transformat, ipocriziilor.

Mi-a rămas deosebit de vie maniera poetică a Anei Blandiana de a contura metaforic personalitatea unui om prin geometria fină a ploii ce i se cerne in jurul siluetei.

Cartea sa de eseuri "Geniul de a fi" mi-a dezvăluit profunzimi artistice de gând, evocări neaşteptate ale unor episoade de viaţă îmbogaţite prin har şi exersat spirit analitic.

Cum priveşte cântecul ploii Ana Blandiana?


"Poate să vi se pară ciudat, puteţi să nu mă credeţi, dar atunci când vreau să cunosc cu adevărat un om, îl privesc cu atenţie şi încerc să-mi imaginez felul cum plouă în jurul lui. Există o intuiţie care nu mă înşeală niciodată şi care îmi sugerează mai exact decât cele mai exacte probe ceea ce vreau să ştiu. Sunt oameni în jurul cărora ploaia cade copilăroasă, cu clăbuci şi zarvă nestăpânită, făcând să crească ciupercile şi să scoată coarne boureşti melcii; sunt alţii în jurul cărora ploaia se desenează discret ca o fina haşură, ca un voal subţire care foşneşte mătăsos şi face streşinile să cânte abia auzit; pe unii îi învăluie ca o reţea invulnerabilă, fără zgomot şi fără sfârşit; pe alţii îi împodobeşte cu serpentinele ei colorate, încurcându-i in liniile lungi, pline de haz;
unora le atinge obrazul şi li-l face mai frumos, li se agaţă de gene şi străluceşte în picuri instabili; altora li se scurge prin păr şi pe gât, murdărindu-i, făcându-i să tremure şi să-şi strângă în jurul gâtului bietul fular, înjosindu-i, urâţindu-i.

N-aş putea să explic de ce, poate că totul se datoreşte marii sensibilităţi a ploii, capacităţii ei de a se adapta şi de a reacţiona prompt, dar nimic nu caracterizează mai bine un om decât felul în care ştie să facă ploaia să plouă. În câte nesfârşite game se mişcă sunetele ei, ce culori diferite şi neaşteptate poate să schimbe, în câte forme se lasă modelată şi ce sentimente contrare poate să oglindească aceeaşi picătură de ploaie! Câmp de studiu, fantastic instrument de cunoaştere, joc pasionant, călăuză, cheie a tainelor, părul de apă al cerului se împleteşte pentru mine mereu altfel, lăsăndu-mă să ghicesc în el - aşa cum anticii ghiceau în măruntaiele păsărilor."


Asocierea metaforică "ploaie - fiinţa umană" este o dovadă în plus, de ce nu, că "suntem un popor vegetal", constatare poetică din 1983 dar paradoxal de actuala a aceleiaşi Ana Blandiana:

"Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?"

Voi iubiţi ploaia? Ce aţi învătat, privind-o?

11 comentarii:

Bibliotecaru spunea...

Descântec de ploaie - Ana Blandiana

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...

SuperJa spunea...

E umed aici la tine.
Atât de umed ca mi s-au scurs gândurile.
Hmmm... nici nu stiu unde.
Aaah uite-le,
le vad
s-au prelins spre curatie
asezându-se, strepezite, la uscarea înmuiata a sobei cuvintelor.

-------------------------------
N-am citit demult atât de frumos scris despre ploaie. Grozav de frumos pescarus!

:)

CELLA spunea...

eu chiar sunt un fel de ploaie, peşte zburdînd, ea mi şi acasa şi fostul şi viitorul
doar că acum
ning

Cristian Lisandru spunea...

Eu am învăţat să iubesc ploaia, după cum am spus-o de foarte multe ori. Geanina este "vinovată" pentru faptul că am redescoperit ploaia aşa cum nici nu o bănuiam, relaţia mea cu ea, fiind, până când am cunoscut-o pe Geanina, aproape rece. Erau zile când nici nu ieşeam din casă fiindcă ploua. Acum este cu totul altfel...

INCERTITUDINI spunea...

Pescăruș,
Ador ploile!
Din toate anotimpurile, nu de ieri, din totdeauna! Îmi creează certitudini, spală, fără a acoperi, asta face zăpada, ea fură formele, le modelează după plac.

Îmi place „Descântecul„poetei, chiar voiam să ți-l dăruiesc..mi-a luat-o înainte Bibliotecaru.
Plouă în fereastra mea, nu sunt lacrimi, sunt note calme, șoapte lungi, un glas de iarnă, care i-a furat toamnei cântul pribeag..

pescarusul argintiu spunea...

Biblio, minunat acest "Descântec de ploaie"!
Muţumesc de reamintire!
Viziunea asupra ploii este dinamică, însufleţită şi caldă.
Poemul cântă cele mai cristaline armonii ale ploii ascunse pe portativ.
Să fie ploaie cu rost!

pescarusul argintiu spunea...

SuperJa, le-am reperat şi eu, cuvintele cresc spre lumină stropite de ploaie, iar găndurile se înalţă spre curcubeul culorilor solare!
Ana Blandiana are un har aparte de a ne face să îndrăgim făptura şovăielnică a ploii.
Mă bucur că ţi-a plăcut tabloul lacustru ce a luat un loc de popas pe-aici :)
Salutări voioase într-o zi de iarnă tomnatică!

pescarusul argintiu spunea...

CELLA dragă, aşadar ploaia face parte din structura ta organică, prin peştişorul care eşti dintotdeauna :)
Dacă ningi, înseamnă că picăturile de apă au urcat încă o treaptă a purificării.
Să ai numai fulgi pufoşi şi imaculaţi prinşi cu gingăşie în diadema de Crăiasă!

pescarusul argintiu spunea...

Cristian, e minunată schimbarea percepţiei tale asupra ploii, dar mai ales e ultraspeciala "sursa" ce a produs trecerea la starea de a iubi ploaia!
Geanina merită admiraţie şi recunoştinţă cu prisosinţă.
Să plouă cu soare mereu în sufletele voastre!

pescarusul argintiu spunea...

Gina draga mea, nu am nici cea mai mica îndoială că adori şi eşti adorată de marama cristalină a ploii!
O floare gingaşă trebuie mângâiată de zâmbetul proaspăt al ploii.
Îţi mulţumesc mult pentru impulsul cu "Descântecul" poetic, mereu e binevenit şi trebuie rechemat cu blândeţe în roua sufletului.
Ploi rodnice sa-ţi atingă cuibul magic!

Masaj erotic Brasov spunea...

Viziunea asupra ploii este dinamică, însufleţită şi caldă.