joi, 29 aprilie 2010

Drumeti, aparati-va muntii!

ELVETIENII sunt cei mai îndrãzneti si cei mai geniali ingineri "de munte". Tipul inginerului care înfruntã toate greutãtile unui drum de fier spre culmi, este un tip de predilectie al literaturii elvetiene, pentru cã energia si puterea lui sunt o dovadã de înrudire cu Alpii. Dar autorul aratã totdeauna si cealaltã fatã a problemei: vrãjmãsia tãranului împotriva oraseanului, învãtat dar fãrã suflet, care îndrãzneste sã tulbure sfânta pace munteneascã, si apoi noua si înfricosata învãtãturã ce o capãtã omul cu carte pe înãltimi, când muntele dã odatã din umerii sãi titanici si prãvãleste de vale toatã opera omeneascã. Cu cât deschiderea vãilor locuite - prin trenuri electrice - îi e simpaticã Elvetianului, cu atât îi e scârbã de mijloacele mecanice care duc omenirea mai sus. Publicul, care se lasã cãrat de un tren pânã în creierii muntilor, nu e în stare sã simtã sufletul lor. N-ai decât sã asculti conversatia într-un funicular. Acolo nu domneste evlavia drumetului în prezenta naturii! Trenul nu duce altceva spre vârfuri decât tot snobismul si toatã prostia oraselor, si le coboarã de vale neschimbate. N-am auzit pâna acum ca unul dintre acesti cãlãtori sã fi scris vreo operã inspiratã de minunile vãzute din fereastra vagonului.

Mi se va opune obisnuitul argument miscãtor, al bietei fiinte, care nu e trântor, ci un iubitor al naturii, dar care, fiindcã si-a rupt un picior sau a ajuns la vârsta de nouã-zeci-si-sase de ani, nu mai poate urca muntele pe jos. Si vazându-mã neînduplecatã, bunul filantrop, care are grija sentimentelor alpine ale infirmului sau a babei, va striga ca sunt o egoistã, cãci vreau sã pãstrez pentru mine singurã raiul muntilor. Îi voi rãspunde atunci cã, dupã vrerea lui Dumnezeu, mã voi aseza si eu, cu vremea, în rândul infirmilor sau al babelor, nu voi admite ca pentru un infirm sau o babã, adicã pentru unica mea persoanã, sã se strice, sã se rãneascã, sã se batjocoreascã un munte. Cu cât îl voi fi iubit mai adânc, cu atât voi dori mai mult sã rãmâie neatins si nestirbit. O dragoste care nu e obiectivã nu e adevaratã dragoste, ci numai o poftã egoistã, care cautã sã reducã la mãsura ei piticã cele mai mari si puternice frumuseti. Adevãratul alpinist are simtul proportiilor, pentru cã e obisnuit sã se uite departe, sã mãsoare distantele, sã socoteascã înãltimile cu ochiul; perspectiva orãseanului întrece rareori doi sau trei kilometri, pe când drumetul vede, de multe ori, unde va ajunge, umblând mereu, mâine searã; orizontul lui se-ntinde peste vãi, râuri, sate si orase depãrtate. El e învãtat sã priveascã lumea de sus, de unde trenurile par niste omizi cu un fulg alb în cap si târgurile, noaptea, un mic cuib de licurici. Apoi el e obisnuit si cu alte privelisti, unde nu mai sunt nici trenuri, nici case, si unde gândirea lui învatã cãrãri neumblate si tainice, care-l depãrteaza chiar de sine însusi.
Adevãratul alpinist trebuie sã iubeascã muntii atât de mult, încât, dupã ce a trecut prin stadiul pasiunii necoapte si neechilibrate, iubirea lui sã se spiritualizeze: sã-i aibã pe munti în suflet, cu toate florile si pãdurile, cu apele si vânturile, cu zilele si cu noptile, cu soarele, cu luna si cu stelele, cu tot tâlcul lor dumnezeesc si vesnic.

Prin urmare, dacã adevãratul alpinist se ridicã chiar în Elvetia, unde într-un singur canton sunt pânã la douã sute de ghetari, împotriva funicularelor, alpinistul român are datoria sã apere, din rãsputeri pumnul nostru de munti. Un pumn în comparatie cu Elvetia, asa cum Elvetia e numai un pumn de munti fatã de Hymalaya!
Sufletul Bucegilor ar fi cu desãvârsire otrãvit prin "compania" pe care funicularul ar sui-o pe culmi. Dacã chiar în strãinãtate, unde s-adunã mii de cãlãtori din toate pãrtile lumii, nu se gãsesc în aceste trenuri - afarã de ipoteticul infirm si de ipotetica babã, fosti amatori de turism - decât oameni aproape fãrã simtire fatã de naturã si care nu se urcã decât ca sã zicã apoi c-au fost si ei p-acolo, pe când alpinistii evlaviosi fug cu groazã de funicular, ne putem lesne închipui ce fel de nesimtitori s-ar urca la noi, unde turismul e înca în fasã! Un funicular ar stirbi pãsunile si ar dezagrega coastele; cãci muntii nostri nu sunt vulcanici, si conglomeratul lor se fãrâmã si se surpã usor. Se întelege cã enormele cheltuieli pentru consolidarea unei astfel de cãi ferate nu s-ar acoperi niciodatã prin produsul unui "sezon" scurt de varã.
Drumetilor, apãrati-vã muntii!


Bucura Dumbrava - Cartea Muntilor (1919-1920)

17 comentarii:

Bibliotecaru spunea...

Prea târziu, acum munţii sunt deja proprietatea cuiva care taie copaci, pune case de vacanţă pe ei şi vânează animale...

INCERTITUDINI spunea...

Frumoasa scriere, inaltator, ca si varfurile albe, mesajul!

Odata, ma aflam la o ruda , la Rucar. Doamna,invatatoare retrasa, dupa multi ani de munca , in linistea caminului, ne-a plimbat peste tot. Asa am ajuns la Valea lui Ivan. Mirifica!!
Cineva, atunci , ne-a spus ca muntii nostri concureaza in frumusete cu cei ai Elvetii.
Ce-i diferentiaza? omul. Mai precis, ce face omul din ei.
La noi, bucati mari, uriase sunt defrisate. Sau, acolo unde ajung oamenii, raman gunoaiele.

Am trecut vara trecuta printr-o mare portiune muntoasa a Frantei. Apoi a Italiei. Totul este verde, curat si proaspat. Nu exista o hartiuta uitata undeva. Nicio palma de padure fara copaci.
Dimpotriva, exista locuri unde se fac impaduriri, in locuri unde vezi doar pietre.

Chestie de educatie, Pescarusule!

angi spunea...

Niciodata ,noi,romanii n-o sa ne putem obisnui cu faptul ca avem de toate,numai trebuie sa le pastram cu grija.
Daca ar gandi, macar,o parte din locuitorii acestei minunate tari ,asa cum ai scris tu aici,sigur nimic n-ar putea depasi frumusetea noastra montana .
O seara linistita!

pescarusul argintiu spunea...

Biblio, acum un secol, atunci cand traia si scria autoarea acestei tablete proaspete si reconfortante, muntii erau avutie nationala si ocrotiti prin lege.
Acum se pare ca proprietarii au facut garduri in munti, sa-si apere pamantul de straini. Chiar si in cazul in care un traseu montan, omologat de Agentia Nationala de Turism, trece prin curtea lor, proprietarii au pus bariera. Multe astfel de poteci din Bucegi si Fagaras, dar si din alte zone ale tarii, au fost in acest fel intrerupte. Iata un semnal de alarma tras de Asociatia Nationala a Salvatorilor Montani. N-ar fi exclus ca in scurt timp proprietarii de teren sa ne ceara si taxa, daca trecem prin curtea lor, in drum spre varful muntelui.

pescarusul argintiu spunea...

Gina, cat de frumos, echilibrat si sanatos gandeau si actionau inaintasii nostri pentru ingrijirea si conservarea naturii montane!

Romanii sunt mereu "mai altfel", pentru ca numai la noi proprietarii de teren isi permit sa inchida trasee turistice din munti. Nu conteaza ca un astfel de drum este omologat de autoritati. Nu conteaza nici faptul ca te afli intr-un Parc National, mai ales ca acolo, potrivit legislatiei, traseele tursitice trebuie sa fie libere. Cu totul alta este situatia in tarile occidentale.

Iar diferenta, cum bine ai spus, o face omul!

O zi frumoasa!

pescarusul argintiu spunea...

Angi, ai mare dreptate, acum speranta ne ramane in munca de educare a asociatiilor ecologiste, ce lupta sa conserve geografia naturii!
Sa ne lansam in drumetii cu mult drag si grija fata de aurul verde al patriei!

adriana spunea...

Multam fain; cu ocazia aceasta am rememorat un superb traseu, facut acum 3 ani pe Valea Somesului...tot pe o ceata similara cu cea din foto...cand am ajuns in cel mai inalt punct al drumului, un sat Mandricel, ni s-a taiat respiratia de frumusetea imprejurimilor...se ridicase ceata...dau o fuga pana la mine si revin cu niste poze

adriana spunea...

am gasit ceva dra doar de la punctul terminus al escapadei
http://adriana-doarpoze.blogspot.com/2009/05/din-casa-direct-in-rai.html

starsgates spunea...

Hmmm, mi-ai adus aminte de drumeţiile lungi în care simţi că te lasă genunchii şi nu mai poţi face un pas.
Şi sigur de plasticul aflat pe trasee.
Până nu ne vom educa copiii să iubească si sa respecte natura, degeaba avem atâtea frumuseţi.
Aaaa şi să vezi după ziua de mâine!

Bibliotecaru spunea...

Şi acum o sută de ani erau nişte boieri care stăpâneau munţii, satele, subsolul concesionat de la stat... Garduri erau mai puţine...

Cristian.ion spunea...

Aplinist sau doar iubitor de drumetii montane. Scopul unei excursii la munte nu ar trebui sa fie doar o privire de la inaltime ci sa fii in mijlocul naturii si sa te bucuri de aerul ei. Bine ca nu suntem atat de avansati tehnologic precum altii dar pacat ca mintea ne duce numai la prostii.
O zi minunata iti doresc

pescarusul argintiu spunea...

Biblio, asa este, s-a mai modificat intre timp peisajul, crescand din loc in loc, acolo unde te astepti mai putin garduri, imprejmuiri, dar si spirale vii...
Fiecare cu rolul si menirea sa.
Mi-am amintit un citat din perimetrul culturii nationale, care a ramas atat de actual, avand conexiuni cu acest articol:
"Muntii nostri aur poarta,/ Noi cersim din poarta-n poarta."
Cand ne vom schimba acest mod de a fi?

pescarusul argintiu spunea...

Cristi, fie alpinist experimentat, fie iubitor ocazional de drumetii montane, trebuie sa imbrace haina vigilentei, a cumpatarii si a respectului fata de munte, care oricat ar fi de prietenos si de atragator, nu iarta pe nimeni.
Ma gandesc la trista stire despre alpinista disparuta zilele trecute in Fagaras si gasita decedata intr-o prapastie de 70 m...
O zi cu mult soare si tie!

pescarusul argintiu spunea...

Starsgates, totul tine de educatie si de respect fata de avutia naturala ce trebuie ocrotita de noi toti!
Dupa ziua de 1 Mai sunt convinsa ca au crescut si muntii de gunoaie, in atitudinea plina de dispret a drumetilor de ocazie proveniti de la oras :(

pescarusul argintiu spunea...

Adriana draga, tare frumos trebuie sa fi fost pe Valea Somesului in excursia voastra!
Felicitari pentru alegerea facuta si pentru minunatele peisaje surprinse in memoria fotografica!
La cat mai multe si mai reusite drumetii in mijlocul naturii binecuvantate!

manon spunea...

Pescarus,

Eu stau in zona Cheilor Turzii. Mergem macar de câteva ori acolo. Noroc ca maghiariii au investit aici, altfel era praf si pulbere. Ei au pis piloane si sfori sa poti parcurge defileul si daca ploua. Am fost si anul acesta eu, omul meu catelul si niste prieteni apropiati... pot sa zic ca pare curat. Stau si ma intreb s-a schimbat ceva in mentalitatea românilor? sau sunt echipe ce tin ordine si discuplina in zona. Zau nu stiu. Dar ce-am vazut e de bine.

:).

pescarusul argintiu spunea...

Manon draga, ce surpriza!
Cheile Turzii sunt mai voioase si mai mandre de cand le-ati vizitat voi, asa am auzit :)
Mai vor sa repetati drumetia, s-a deschis oficial sezonul de taifasuri in natura si cu natura ;)
SuperJA sigur ca va fi superincantata de decizia luata...
Mentalitatea romanilor nu s-a prea schimbat, cred ca e meritul ardelenilor vrednici din zona.
Dar sa gandim pozitiv si sa incurajam binele sa ramana langa noi!