joi, 1 octombrie 2009

O petala din floarea folclorului modern...

Am primit in dar o poveste frumoasa, ce avea chipul umbrit de un zambet trist.
Poate ca o stiti, poate ca nu.
Oricum ar fi, merita sa o cunoastem bine, sa-i patrundem adancimile, sa-i sorbim intelepciunea si sa-i culegem invataturile.
Mai ales acum, cand suntem in bataia unor vremuri ce ne pun multe semne de intrebare.


A fost odata un taran sarac si cinstit, roman.
In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeana.

Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia. Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat.

Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul: “Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer”.

Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: “Omule, esti descult si eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate europeana – Armani. Tine de frig, de ploaie.” Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si: “Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic”.

A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi: “Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine”. Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma. “Daca-i degeaba, merita s-o iau” isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.

Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit.

A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca. Totusi nu s-a dat batut.

An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata. Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda.

Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara basca.

Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus: “Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti”.

Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus: “Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. A propos, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca”.

Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru….

14 comentarii:

starsgates spunea...

Nu ştiam povestea, dar o recunosc.:)
Zâmbesc cam trist, se apropie iarna...

INCERTITUDINI spunea...

Draga pescarus, frumoasa fabula- parabola!
Frumoasa, adevarata, plina de intzelepciune!
Ce as intzelege eu? pai'chelului tichie de margaritare ii trebuie', ' la pomul laudat sa nu te duci cu sacul', sau mai neaosh' foaie verde si-un dudau, noi o ducem tot mai bine',' unde nu e cap, vai de picioare', ' am ales, pan'am cules' si tot asha..om trai cum om (mai)putea..
Zi insorita iti doresc!

pescarusul argintiu spunea...

Starsgates, sunt convinsa ca nu-ti este straina esenta acestei povesti moralizatoare, doar esti conectata zi de zi la realitatea acestei tari.
Se pare ca romanul se incapataneaza sa incheie doar afaceri paguboase, impotriva binelui si interesului sau.
Nu vrea sa invete ca indemnul "Ajuta-te singur!" chiar functioneaza si e esential.

pescarusul argintiu spunea...

Gina draga, ca de obicei, ai extras cu maiestrie esenta acestei fabule in proza!
Prima zicala care mi-a venit in minte, citind-o, a fost cea legata de absurdul tichiei de margaritar, la care ai facut si tu referire.
Celelalte "ziceri" pe care le-ai enumerat se potrivesc ca o manusa starii de lucruri in care se zbat traitorii acestui neam.
Si cand te gandesti ca avem un imn atat de mobilizator, "Desteapta-te romane!", dar cine mai sta sa-l patrunda?
Mult senin si zambet in suflet!

Cristian Lisandru spunea...

Excelentă povestea... Şi ce picturi alăturate...

loristiuj spunea...

chiar că folclor modern :-)

Musli spunea...

Frumoasa povestioara... trasmite-o mai departe!

pescarusul argintiu spunea...

Cristi, este o istorisire plina de realism, chiar daca are ici-colo sclipiri de fictiune.
Aprecierea ta o recomanda ca pe o lectura agreabila si educativa, cu multe teme de reflectie.
Picturile sunt extrase mai ales din galeria de pictura romaneasca, purtand semnaturi de prim rang: Grigorescu, Aman, Luchian...

pescarusul argintiu spunea...

Lori, deci suntem in consens! :)
Importanta e intelegerea semnalului grav din spatele povestii zugravite...
Si apoi, luarea grabnica de atitudine.

pescarusul argintiu spunea...

Musli, de acord cu tine :)
Bine ai venit!

Bibliotecaru spunea...

Dincolo de povestire... mi s-a făcut dor de ţăranul român, cel care are expresia întipărită pe figură şi nu prefabricatul din emisiunile doamnei Marioara Morărescu.

Simt că mi s-a furat România şi românismul, simt cum cineva a pus nişte iţari de fâş cu înscris pummma pe ei... Simt cum discoteca mi-a înghiţit moştenirea cântecului premodal. Sunt furios că mi s-a furat iubirea de patrie.

pescarusul argintiu spunea...

Biblio, toate acestea se intampla pentru ca simti romaneste, cum destul de putini dintre alesii nostri o mai fac.
E foarte trista concluzia ta, mai ales in privinta tinerelor generatii, care au parte doar de kitch in ambalaj reciclabil "Made in Romania".

Sa nu contenim sa ne cautam esenta in mostenirea culturala!

Anonim spunea...

D-na Cora foarte frumoasa fabula :) si picturile la fel.
O zi cu mult soare va doresc! Cu stima, Mihaela.

pescarusul argintiu spunea...

Mihaela, daca ti-am trezit interesul cu aceste randuri ce ascund fapte pline de talc, am un motiv de bucurie :)
O zi de toamna plina de rod si zambet!