Una dintre mii şi mii. Acestei frunze i se sortise un destin special. Habar n-a avut. Viaţa ei? Perfect previzibilă: naştere la termen, primăvăratică; copilărie jucăuşă; orientare firească, spre soare; crenguţa-mamă, binişor poziţionată - nici prea sus, nici prea jos; vedere excepţională: măceşul acela superb (pe care l-a văzut născandu-şi florile); prietene, cu duiumul... Ce mai, o frunză la locul ei, cu ganduri vegetale, simple şi cuminţi.
Era cumva deosebită de celelalte, pentru că ştia să danseze bine de tot. „Vibrez atat de elegant!...”, a observat odată. Şi nu a contrazis-o nimeni, nici măcar sora ei geamănă. Poate nu şi-ar fi împlinit destinul dacă n-ar fi început să urmărească, de-acolo, de sus, cum îi creşte umbra. Nu s-a îngrijorat deloc, deşi se vedea înverzindu-se din ce în ce mai tare. A devenit neliniştită doar cand bătranele i-au spus de copac. Că el hrăneşte toate crenguţele..., că frunzele nu-s decat coroana lui..., că mai sunt şi alţi copaci!
„Cate taine...”, a fost auzită rostind. Şi ăsta e ultimul lucru pe care l-a spus. A început apoi să danseze în tăcere deplină, mulţumind aerului, mişcandu-se alături de surorile ei într-un dans mai graţios ca niciodată. Se spune că dansul ei continua şi cand nu bătea vantul...
Dansand, a început să viseze că zboară. Liberă, desprinsă de crenguţa ei, zbura. Ştia acum că şi zborul le este dat frunzelor, că e firesc să zboare, că zborul nu doare...
Iar cand timpul a dat verii semnalul de plecare, a fost prima care s-a avantat curajoasă, purtată de vant, lăsandu-se îmbrăţişată de aerul încă destul de cald. Pentru că, în timpul dansurilor ei tăcute, aflase secretul zborului ultim, înălţător prin cădere...
Zbura spre pămant, fericită pe de-a-ntregul. Căci se grăbea să hrănească copacul, care-i şoptise despre noi primăveri.
Va invit la o ceasca de ceai cu arome de menta, tei si busuioc, spre revigorare si linistirea gandurilor!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
22 de comentarii:
Imagini şi rânduri/gânduri care nu pot decât să încânte. La ore târzii am savurat postarea şi m-am simţit tare bine...
Ma bucur Cristi, ca ai urmarit cu privirea si cu gandul destinul vegetal al unei frunze, purtand in ea promisiunea unei vieti binecuvantate de seva copacului si de lumina visului sau.
O noapte linistita, chiar daca se anunta alba!
Pana la urma e destinul fiecaruia dintre noi...
Ohhh!Doar este pescarusul....:)Mesajul tau sublim misca multe inimi.Imaginile presarate de-a lungul textului sunt foarte sugestive.Multumesc pentru frumoasa legenda a frunzei.Pupici!:)
ce poate fi mai frumos decat zborul ce-ti ofera libertatea deplina?
Cat despre ceai, hmmm .... il voi servi cu placere! :)
O zi buna!
Mestere, asa este, putem face aceasta paralela, doar suntem un popor vegetal, cum spunea candva prin anii '80, Ana Blandiana, in poezia sa "Eu cred"...
"Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?"
Cristian, daca ai rezonat si tu la vibratia frunzei ce dobandise, crescand, constiinta de sine, nu pot decat sa ma bucur!
Frunza este un element de forta si vitalitate in arhitectura aerisita a copacului.
Iti multumesc si eu pentru impresiile generoase.
O zi insorita, cu adieri racoroase!
Orianda, un adevar foarte bine remarcat!
Chiar daca in cazul frunzei, zborul sau inseamna desprinderea de trupul ce-i oferea seva vietii.
Cercul destinului se inchide simetric, iar frunza viseaza la transfigurarea efemerului in permanenta.
Ceaiul este o dovada certa ca frunza traieste prin virtutile fluidului revigorant :)
O zi frumoasa si tie!
Pescarus!
Imi plac frunzele; poate nu la fel de mult pe cat florile, dar , prin caietele mele de insemnari, am frunze de forme, culori si marimi diferite, culese de prin locurile unde m-au purtat pashii- de exemplu , am, un buchetzel, in care frunzele s-au"stafidit" foarte frumos si retzin momentul in care le-am cules- coboram de la peshtera lui Zeus.
Am frunze din curtea muzeului Prado;
toamna culeg frunze aramii si le pastrez pana acum- imi dau senzatzia de permanentza..
Draga Gina, ma bucur mult sa aflu aceste lucruri!
Frunzele au farmecul lor si sunt plamanii padurilor.
Cand ele inseamna amintiri dragi, devin cele mai scumpe odoare.
Sa-ti pastrezi acest obicei, este incantator!
Si oamenii asemeni, frunzei copacului sunt intr-o cadere continua. Visele, sperantele sunt parasutele ce le mai intârzie putin caderea. Finalul e acolo jos. TOti aliniati la unul. Startul si finisu-l cunoastem... planarea o gustam aparte fiecare.
O seara minunata pescarus, mi-a placul articolul grozav :-)
Aici se cer două poezii...
Frunza de Alina EmandiZarea curge pe morminte,
Norii-s despuiati si goi –
Orologii parasite
Masurand vremea-napoi;
Toamna bantuie iar pasii
Somnului – imensa rana,
Nopti de jar si neputinta
Cresc in linistea profana;
Vantul uita sa se nasca
Intr-o lacrima de cer,
Cautandu-si vesnic umbra
In decorul auster;
Doar o frunza ratacita
In aprinsa ei durere,
S-a desprins de ceasul ierbii,
Rastignindu-se-n tacere.
********
Frunza de George CalinescuDin frunzele ce-n geam
Azi s-au lovit intr-una,
Cazand sub pom morman,
Ti-am pus in carte una,
Batand in rosiatic,
Ca un tesut domnesc,
Cu fire de jaratec
Ce inca mai sclipesc.
E moale ca atlazul,
Si ca o gura muta
Ce strabatand obrazul
Pe pleoape te saruta.
Precum intr-un ghioc
Asculti al marii hohot,
In foaia mea de foc
Cad frunzele cu sosot.
Auzi fosnirea lina,
Suspinul lor usor,
Atunci cand prin gradina
Le-mpinge un picior.
Sau cand le-alunga vantul
Pe drumuri si-n orase,
Cantand pe tot pamantul
Preludii uriase.
O, Til, ti-am pus in carte
O frunza de atlaz,
Prin care de departe
Te mangai pe obraz.
Buna dimineata, Manon! :)
Cat de clar ai surprins parcursul destinelor noastre!
Componenta materiala a finalului uman este intr-adevar comuna, cea terestra.
Daca ne gandim la partea spirituala, privim catre stele, acolo unde se inalta sufletele ocrotite de ingeri.
O zi cu planare lina pe un cer senin!
Bibliotecaru, multumesc mult pentru cele doua transpuneri poetice ale frunzei!
Chipul frunzei la ceas de toamna tarzie intregeste si desavarseste tabloul schitat in acest material.
Ce nobila menire are frunza rosiatica ajunsa semn de carte!
Destinul ei... destinul nostru...
Frumoasă paralelă pescăruşule.:)
Starsgates, multumesc pentru aprecieri :)
Ma bucur ca esti de acord cu viziunea vegetala prezenta aici ;)
O zi cu soare si mult verde crud!
Frunze, taine, şoapte, clipe.... frumos, sis, frumos şi înălţător !
Ţie, cu mult drag :
http://www.you-tube.ro/constantin-draghici-cazut-frunza-n-calea-v29973.html
calde îmbrăţişări,
Sibilla
Iata ce surpriza minunata!
Bun venit, luminos suflet sibillin!
Vizita ta ma bucura nespus si frunzele de Mai tresar inviorate :)
Multumesc mult pentru darul tau de suflet ales!
Imbratisari calduroase si pupici tie si lui Zoran, puiul de leu!
Un semn de gingasie si pretuire pentru voi, cu mult drag: http://www.photomagazine.ro/galeriefoto/pic_detail.php?image=68291&categ=11
Eu vorbeam de drumul uni om,tu despre drumul unei frunze...
Pescarusule dra,pe mine m-a intristat povestea frunzei,desi n-ar fi trebuit.
Insa nu stiu de ce,m-am gandit la viata noastra trecatoare.Poate pentru ca azi am auzit o veste trista,mai multe povesti triste?
Asa s-a intamplat Elite, sa mergem in paralel cu doua destine comparabile...
Povestea ta este induiosatoare si demonstreaza profunda ta caldura sufleteasca.
Esti un dascal adevarat si deosebit!
Gabi draga, n-am vrut sa te intristez, dar sensibilitatea ta a tresarit la efemerul vegetal al unei frunze.
Si vietile noastre sunt trecatoare...
Voi vizita casuta ta plina de minuni, imediat ce voi reusi sa dispun de putin timp.
O zi senina, doar cu bucurii!
Trimiteți un comentariu