vineri, 29 august 2008

Un inger la fereastra ta...

Intr-o binecuvantata zi de Februarie a acestui agitat an 2008, cantautorul drag multora dintre noi, VASILE SEICARU, a dat glas in paginile unui cunoscut cotidian acestor ganduri adanci, ce m-au aruncat in miezul plin de intelepciune al reflectiilor sale...

Va invit si pe voi, prieteni dragi si oaspeti ai acestor pagini, la lectura si la exprimarea unei opinii pe marginea expozeului prezentat, daca va recunoasteti printr-o tresarire a unui crampei de marturisire.


Treci prin viaţa asta trăind după cum crezi tu că e mai bine să trăieşti. Nu trebuie să respecţi prea multe reguli.
Faci ce-ţi place, te poartă paşii către şcoală, fie că-ţi place, fie că trebuie, fie că eşti obligat de părinţi sau de societate. În drumul tău către propria-ţi împlinire, poţi să afli despre limbajul trupului fără să înţelegi prea mult ce e asta. Simţi totul ca pe o ameţeală plăcută… parcă zbori. Simţi atracţia care vine spre tine de undeva de unde nici cu gândul nu gândeşti.

Într-o bună zi îţi apare cineva care-ţi schimbă viaţa definitiv. La început crezi că e doar un joc ce-ţi vine ţie din altă lume. Te trezeşti că primeşti, că accepţi să intri în nebunia asta frumoasă, că te prinde frumos ameţeala asta. N-o vezi decât pe ea, ea nu-l vede decât pe el… vă căutaţi orbeste fără să realizaţi că sunteţi deja îndrăgostiţi. Când vă căutaţi, nu ştiţi nimic despre chimie… chimia fluidelor care se mişcă între voi… limbajul trupului, forta cuvintelor, o anume atracţie inefabilă pe care n-o poţi explica, dar nici nu vrei… se întâmplă pur şi simplu.

Am să-ţi spun ceva: sunt semeni de-ai noştri care “lucrează” cu bioenergia şi care atunci când sunt întrebaţi cum e cu “treaba” asta, îţi spun că ei pot să facă, dar nu pot să explice! Să fie mâna lui Dumnezeu aici? Mai mult ca sigur că da… Aşa e şi cu dragostea ta, ea vine pur şi simplu… “Dragostea-i destin străvechi/ Cu cireşe la urechi”… spunea un poet!

CUVINTE NEROSTITE. Eu am trăit acest sentiment şi aş putea să-ţi vorbesc mult şi bine. Nu e nimerit să-ţi spun eu… mai degrabă te-aş asculta eu pe tine, să vedem dacă a fost la fel, dacă ai simţit la fel, dacă te-ai bucurat sau şi mai departe… dacă te-a durut la fel.

Când apare sufletul pereche, nu-ţi doreşti decât să fii non stop cu el, cât mai aproape, cât mai intens, cât mai mult, cât mai departe de lumea dezlănţuită… e ca şi cum s-ar întâlni o stea cu altă stea! Şi apoi când o acoperi cu sărutările tale, când o cuprinzi cu palmele tale, când simţi nevoia s-o ocroteşti cu frumuseţea adierii sufletului tău atât de cald, de pur, de curat... nu e loc de nimic urât atunci. În tremurul palmei tale pe obrazul ei nu încape minciuna… atunci n-o puteai minţi!

E frumoasă, e tânără, în mintea ei bântuie idei de care nu bănuieşti că vei afla şi tu într-o bună zi şi pe care reuşeşti să le pătrunzi uşor, asta pentru că ea vrea ca tu să afli, să ştii, să comunici cu ea şi astfel. Nu visezi decât la îmbrăţişare, la acea îmbrăţişare! Urme de parfum şi cuvinte nerostite, amintiri de spus în singurătate, şoapte şoptite cu gura lipită de pernă şi cu gândul plecat spre regăsire.

ELTON JOHN - "Can you feel the love tonight"

Nimeni, niciodată, nu-ţi va scoate din minte amintirile acestea! Un înger va reveni din când în când la fereastra ta. Nu te aştepta să-l vezi vreodată... doar că el va fi acolo când te aştepţi mai puţin! Şi atunci când deschizând fereastra vei găsi urme de boabe de rouă dimineaţa, să ştii că poate îngerul a fost acolo şi a plâns pentru tine… doar că el sigur nu vrea să ştii!"


Ei, v-a placut ? Seamana macar putin si cu o farama din edificiul cladit cu sacrificii si truda al vietii voastre ?
Haideti sa primim ingerul cu sufletul curat in fereastra sufletului nostru !


Pompilia Stoian - "PRIETEN DRAG..."

20 de comentarii:

Anonim spunea...

Prieten drag, m-ai dat gata!
Oare ce-as putea spune? cat adevar cuprind cele expuse de tine. Adevarat graiesti, fiecare dintre noi avem ingerasul nostru, ce vegheaza de-alungul vietii noastre. Al avem partas la bine si rau,la ura si dragoste,sufera alaturi de noi se bucura odata cu implinirile noastre. Ne pazeste in masura in care ne pazim, ne iubeste in masura in care iubim sau oferim dragoste.Am vrea sa fie vesnic acolo, cu el si prin el sa transmitem iubirea noastra prietenilor dragi,acelora ce stiu sa pretuiasca iubirea pe altarul DRAGOSTEI ETERNE.
Deci, iubiti cand sufletul va-ndeamna a o face si fiti siguri ca aripile lor va vor purta spre RAIUL fericirii vejnice!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul, am vrut doar sa ofer o bucurie purtand parfumul suav si unic al unei flori de colt ivita pe altarul prieteniei curate :)
Sa ocrotim ingerasul ce ne zambeste la fereastra si sa pastram comorile de simtiri inaltatoare cu grija, pentru a ne insufla putere si energie pe drumul vietii ! :)
O seara binecuvantata si plina de armonie sa te impresoare !

Anonim spunea...

Ploaia tomnateca de-afara a facut ca linistea serii sa patrunda in casa. Greierasii mei,cei ce ma incanta cu cantul lor seara de seara, sau dus la culcare ,iar ingerul vegheaza la fereastra zambind, de parca ar vrea ceva a-mi spune...
Ei!!greierii...au inceput sa cante!
Oare nu ingerasul i-a rugat ca somnul sa-mi fie dulce?

Anonim spunea...

Nu-mi luasem bani la mine.In caz ca eram prins nu vroiam sa pierd totul si familia sa sufere.
A doua zi am mers pe jos,departe de vazul omului vreo 40 km.Dupa masa,un roman din Banatul Sarbesc m-a dus cu camionul pana la portile Belgradului.In Belgrad,era sa fac o gresala.M-am dus la gara.Vroiam sa iau un tren spre Zagreb.As fi fost prins usor. Momentul de cumpana l-am trecut.Am luat-o pe jos spre Zagreb.A doua noapte am petrecut-o intr-un pup de tulei(mai multi snopi la un loc).
Licaritul zorilor m-a prins mergand agale de-alungul soselei.Ingerasul pazitor al sufletului meu a fost alaturi de mine tot timpul.Pana la Zagreb si Ljiubliana am fost dus de doi sarbi cumsecade,unul dintre ei ocolise 80 de km doar ca sa ma ajute. I-am dat drept rasplata ceasul de la mana drept recunostiinta a bunatatii sale.In Ljiubliana m-am spalat intr-un parau. Era foarte important sa fiu curat.Ajungand la intersectia inspre Triest si Maribor,un autoturism venind din spatele meu opreste.Credeam ca este politia. M-au trecut fiorii.Soferul a deschis portiera intreband in ce parte sa o ia spre Triest. I-am facut semn ca merg spre aceiasi directie, urcand in camionetea.(Imi schimbasem pe loc optiunea de a mai ajunge in Austria, luand-o spre Italia)Vazand ca nu stiu sarbeste,a inceput sa-i fie teama. Aproape de Triest,a intrat intr-o benzinarie fara sa alimenteze. Credeam ca va anunta politia.Am coborat si am luat-o prin padure. Se inserase bine. Tineam aproape de sosea. La un moment dat,foarte aproape de mine s-au auzit pasi.Am incremenit la radacina unui copac cu pumnalul in gura. Asa am stat peste 10 ore.Batea puternic vantul dinspre Mediterana,simteam briza marii.A fost noaptea cea mai lunga din viata mea! Zorii zilei mi-au adus crampei de bucurie vazand marea.In cateva minute am trecut frontiera la cativa pasi de punctul vamal. M-am predat unui politist italian la punctul de trecere. A vrut sa ma dea inapoi sarbilor.Am vorbit in franceza cu unul dintre ei. Atunci! au hotarat sa ma duca la Chestura din Triest.Mi-au dat bilet de tren,un bilet de subsistenta si m-au dus la gara. In zece zile trebuia sa ma prezint la Roma in vederea"reintro in sua Patria". Incepuse sa ninga.In aceiasi dupa masa treceam frontiera in Iugoslavia.Intamplarea a facut ca un bucurestean sa opreasca. Si-a dat seama ca sunt roman. M-a adus pana langa frontiera la Stamora. A doua noapte,cand vantul viscolea zapada treceam frontiera in Roamania. Am ajuns la 4 dimineata in fata blocului. Usa era incuiata. Am stat 2 ore pe banca acoperita de zapada. Eram ud pana la brau. Cand usa mi-a fost deschisa,sotia si fiica plangeau. Slabisem 14 kg. In plasa mai aveam o bucatura de paine si salam. Nimeni nu stia unde fusesem. In a 5-a zi VISUL meu lua sfarsit.
p.s.au fost momente grele la trecerea inapoi, s-a declansat o "capcana" am fugit multe ore prin zapada destul de mare. Bucuresteanul nu a putut sa-si continuie drumul pana nu m-a cautat. Era fericit. Eu i-am aratat actele primite de la italieni. Atunci de abia m-a crezut deoarece NIMENI nu se mai intorcea de acolo. Eu DA!
Acum imi cade o lacrima pe obraz, atunci NU !

starsgates spunea...

Eşti cel mai fericit om de pe Pământ atunci când îţi găseşti sufletul pereche sau mă rog, atunci când crezi că ţi l-ai găsit.
Dar un lucru e sigur, fiecare are un înger păzitor aici pe mărgica albastră.
Depinde de noi dacă lăsăm fereastra deschisă să poată intra sau ne priveşte doar de afară.:)

Anonim spunea...

Cata dreptate ai starsgates!

Anonim spunea...

implinirea vine pe doua cai...
te implinesti pe tine, cu sperantele tale, cu dorintele tale, cu visele tale...
si...
implinirea sa intalnesti pe cel cu care sa imparti implinirea ta, si tu pe a lui, cu bucurie si cu zambete pe buze.

Anonim spunea...

Am observat că lumea, cu cât declară mai sofisticat un "te iubesc", cu atât construieşte în jurul iubiri o structură de obligaţii, cu cât spune mai delicat "să fim prieteni", cu atât relaţiile se bazează pe egoism şi ură.
Fotografia aceia în care lentila proiectează pe dicţionar forma stilizată a unei inimi, este colosală. Din păcate inima şi rigoarea nu fac casă bună.

Iubita mea din toate câte-au fost
Şi câte vor mai fi de-acum sub soare
Te-am învăţat amarnic, fără rost
Tu cea dintâi şi ultimă-ntâmplare

Eu nu ştiu dacă am avut noroc
Iubirea noastră-i fără de regie
Dar zilnic noi avem acelaşi loc
Spre trenul ce-a pornit spre veşnicie

Dragostea-i destin străvechi
Cu cireşe la urechi

Ne iubeşte dulce-amar
N-are vreme de cântar

Eu nu ştiu dacă-i bine sau e rău
Dar de-am trăi în veacuri separate
Aş cere să mă nasc în veacul tău
Căci fără tine viaţa nu se poate

Şi când visez în noapte uneori
Că te răpeşte o străină zare
Îţi jur pe toate sfintele ninsori
Pedeapsă ca aceasta nu-i mai mare

Iubita mea cândva, într-adevăr
Într-un amurg neliniştit de vară
Vom fi ca două jumătăţi de măr
Uitate pe o bancă într-o gară

Şi chiar de-ar fi să vină cineva
Să le lipească simplu înc-odată
Întregul măr din nou va lumina
Căci n-am trişat iubirea niciodată

pescarusul argintiu spunea...

De buna seama ca ingerasul se apropiase lin de fereastra ta si dirija inspirat corul de greierasi, dupa ce acestia isi luasera o scurta pauza de partitura, draga Paul :)
El le ingana sonoritatile duioase, soptind fiecaruia dintre cei pregatiti sa-l asculte, ca inima are taine pe care nici o ratiune nu le patrunde.
Si tot asa el te-a condus spre somnul lin si dulce al suavelor visari !

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul, memorabila ta relatare m-a cutremurat, iar dramatismul ei mi-a dovedit mai mult ca oricand, ca ingerasul binecuvantat nu ti-a zburat de pe umar nici o secunda, pentru ca Cineva acolo sus te iubeste si ti-a permis sa revii din Infern, pentru a le fi mai departe de folos semenilor ce se zbat in amare nevointe ! Esti cu adevarat un Supravietuitor ce-a luptat aprig cu piedici fara numar si de netrecut, devenit apoi Invingator, inzestrat cu tenacitatea desavarsita, cu o ambitie de fier si cu o hiperprezenta de spirit !
Si daca tot am inceput aici sa vorbim despre ingeri, invocandu-le numele diafan, merita sa ne amintim cele afirmate de Andrei Plesu in a sa carte "Despre Ingeri":
„Ingerii convertesc abisul dintre Dumnezeu si om intr-un spatiu al comunicarii. Ei dau consistenta si viata acestui spatiu, transmitand omului semnele lui Dumnezeu si lui Dumnezeu rugaciunile omului.”
Lacrima ta de acum a fost cea mai adanca dovada de multumire, smerenie si recunostinta, inaltata din adancul sufletului catre Dumnezeu la distanta de doua decenii, prin evocarea unei amintiri.
Prin mari incercari ti-a fost dat sa treci, fii binecuvantat prietene deosebit, iar bunul Dumnezeu sa te aiba mereu in paza Sa atotputernica !

pescarusul argintiu spunea...

Draga Starsgates, sunt alaturi de Paul ce si-a dat mai devreme confirmarea, in consens, ca si in multe alte privinte, cu tine :)
Fiecare din noi, atomi minusculi prevazuti cu suflet pe margica albastra, cum spuneai tu atat de frumos, fac strans echipaj cu ingerasul ocrotitor.
Asa este, depinde de noi cum stim sa-l primim, daca nu deschidem larg fereastra de teama furtunii sau a frigului crancen, macar sa o lasam usor crapata, sa-si poata strecura nevazut si tainic sfintia aripilor !

pescarusul argintiu spunea...

Manole draga, emotionante ganduri ne-ai dezvaluit simplu, si atat de adevarate !
Iti multumesc mult, suflet zambitor si invingator ce esti ! :)

pescarusul argintiu spunea...

Draga Bibliotecaru, iti multumesc mult pentru gandurile tale si pentru darul de versuri.
Recunosc ca iti dau dreptate in cele afirmate, dar n-as vrea sa cred ca aceste reflectii sunt rodul propriilor trairi, ar fi nedrept si trist.
Cat despre faptul ca "inima si rigoarea nu fac casa buna", perfect adevarat, niciodata zbaterile repezi ale inimii nu s-au supus unor reguli impuse sau unor comenzi sterpe si glaciale venite pe firul rigid al intelectului...
Am adus si eu cateva versuri semnate de maestrul Adrian Paunescu, creatorul atat de iubitului si celebrului Cenaclu Flacara, in vremea adolescentei noastre:

"Nu te mai gaseam
Si am scos ocheanul,
Dincolo de geam
Vuia oceanul.

Ilogica mea serenada
Da nume parerii de rau
Ca nu-i e menit sa te vada
In preajma pervazului tau.

Aici sunt cetati, nu sunt case,
Miroase a mugur strivit,
Abuzul obloanelor trase
Se cere a fi pedepsit.

Calugarii vin sa se-nchine,
Se-aud melodii ingeresti,
La geam eu iti cant despre mine
Si nici nu mai stiu daca esti.

Ai parte de-acelasi asediu
Cu care candva te-vingeam,
Facliile Evului Mediu
Palpita la tine in geam.

In ceasul din Turnul Chindiei
Porunca da inima mea
S-atarne toti mortii si viii
De limbile lui ca sa stea.

Dar nu-i este dat ca sa vada
Asa cum prin veacuri ma plimb,
Ilogica mea serenada
Se-ntoarce-ntr-un timp fara timp."

Totul cantat de vocea divina a Tatianei Stepa, ce si-a rastignit viata pe o chitara, ca un superb si inaltator sacrificiu !

Anonim spunea...

Da!Acea lacrima a fost pentru Dumnezeu spre multumire. Ingerii au vegheat si pasii mi i-au indrumat. Ca ofiter in M.I.,intram in orice biserica,manastire,schit si inaltam rugi de multumire.Nu m-am ferit niciodata sa-mi arat credinta in El.

pescarusul argintiu spunea...

Nici nu se putea alfel, draga Paul, ma bucur ca am fost pe aceeasi aripa de gand :)
Protectia divina pogorase asupra ta o capsula invincibila, ce rost mai avea o teama inutila de constrangeri si repercursiuni ale unui sistem labil si ateist ?

Anonim spunea...

Minunat montajul acesta, Pescarusule argintiu, pe temelia profundelor adevaruri rostite de un cantautor atat de sensibil precum Vasile Seicaru. M-a impresionat si povestea lui Paul: subiect de film, nu altceva, prin dramatismul ei si cu atat mai emotionanta cu cat a fost o intamplare reala. Iar versurile lui Adrian Paunescu intregesc de minune aceasta oaza de sensibilitate. Va salut cu drag, prieteni, si va doresc zile senine, pe masura sufletelor voastre frumoase!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Corina, mai este nevoie sa spun ca te simtim aproape ? :)
Atingerea duioasa si atat de pretioasa a sufletului tau ne lumineaza fiecaruia inserarea din cuibul sau, iar pe mine ma face sa tresalt de recunostinta.
Paul este un om si un prieten deosebit, inzestrat cu multe si inaltatoare virtuti, dintre catre talentul de narator nu este deloc unul neglijabil.
In aceasta seara a mai punctat iscusit un episod de film, cum bine remarci tu, al vietii sale trepidante si incercate, captivandu-ne ireversibil.
Recunostinta adanca si sincera pretuire, pentru minunata fiinta care esti, scumpa prietena !
Sa te ocroteasca de-a pururi ingerasul pazitor, sclipindu-ti la fereastra binecuvantare divina ! :)

Anonim spunea...

Recitesc, a nu stiu cata oara postarea ta pe cantul suav si linistitor al Pompiliei Stoian iar versurile postate de Bibliotecarul plutesc lin si usor in suflet, ascultandu-l pe Elton John.
Corina draga,nu am exagerat nimic prin relatarea mea, din contra, au existat momente de suspans intens traite. Am concentrat totul spre a nu plictisi.
Va doresc tuturor liniste sufleteasca deplina,mangaiata de falfaitul bland al aripilor celor ce cu stradanie vegheaza asupra ocrotirii noastre!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Paul si tuturor prietenilor mei de suflet,
Va multumesc pentru ca mi-ati oferit sansa de a avea acest gand: "Viata este acolo unde te regasesti, momentul in care simti ca iti apartine clipa si ca in ea sta ascunsa o viata intreaga." (Chris Simion)
Geniul marelui Nichita spunea atat de frumos: "Prima litera a oricarui cuvant se afla in trecut, ultima litera - de asemeni, numai trupul cuvantului e in prezent."
In aceasta seara, impreuna cu voi si alaturi de voi, m-am regasit si am plutit pe o aripa de nor, intr-o mare de senin luminat bland de astrele noptii.
Va doresc si eu, la randul meu, sa fiti binecuvantati cu sanatate robusta, elan creator pentru faptele bune, suflet deschis si sa va amintiti mereu intelepciunea presarata de Confucius in aceasta reflectie: "A detine adevarul este calea celesta. A cauta adevarul este calea omului."

Rafael spunea...

•Viata este unoeri foarte zgarcita: trec zile, saptamani, luni si ani fara sa simti nimic nou. Totusi, odata ce se deschide o usa, o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta