Fruntasi pe Harta Tristetii...

Am aflat cu uimire ca exista un macrointeres pentru harta tristetii si exponentii sai la nivel de stat european.

Intr-un clasament de la inceputul acestui an, Grecia e cea mai pesimistă ţară Europeană, când vine vorba despre încrederea în economie. România şi Cipru împart locul al doilea. E drept, şi bulgarii se bat să prindă podiumul...

Nu cu mult timp in urma, când toată Europa plângea, românii râdeau. Când în Europa încolţesc zâmbetele, românii realizează că n-au avut niciodată motive de râs.

Cum se măsoară tristeţea? Comisia Europeană foloseşte Indicele Sentimentului Economic (ESI), calculat pe baza unui sondaj printre managerii din industrie, comerţ, servicii, construcţii, dar şi printre consumatori.

Consumatorii sunt cei care, în România, trag acum indicele în jos. România este acum la 80% din media optimismului în ultimii douazeci de ani. Cea mai rea lună a fost însă Aprilie 2009, când România a reuşit să atingă un record negativ al ultimilor de 20 de ani. Cea mai optimistă lună a fost Iunie 1996.

Odata cu sosirea primaverii este interesant de vazut ce tendinta de evolutie va avea acest indicator sugestiv.
As vrea sa contrazica cele mai pesimiste previziuni si sa inregistreze un reviriment, dar va avea forta si muschi antrenati sa urce muntele crizei?

Mihaela Tonitza Iordache: s-a stins flacara unei vieti!

Zăpada e aproape topită la Gruiu, dar casa are sufletul îngheţat. Lăcrimează pe la streşini, într-un bocet tăcut. A plecat şi Doamna. A rămas singură pe lume. Căsuţa de la Gruiu nu era doar un loc în care stăteau Ştefan şi Mihaela. Devenise tot universul lor. Aici, la Gruiu, îşi găsiseră pacea şi fericirea.

In cursul diminetii de Sambata 13 Martie 2010 a mai plecat dintre noi un valoros om de teatru: Mihaela Tonitza Iordache. Profesor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, a avut o bogată activitate literară, remarcându-se prin dramatizarea unor texte precum: „Maestrul şi Margareta” după Mihail Bulgakov, „Evreul Süss” după Leon Feuchtwanger, „Patul lui Procust” după Camil Petrescu, „Clipa” după Dinu Săraru, „Un om de afaceri” după Shalom Alehem, „Adunarea Păsărilor” după Farrin Udin Attar, „Lolita” după Vladimir Nabokov, „Oblomov” după I.A. Goncearov.

Pe lângă studiile apărute în volume colective şi în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, a publicat numeroase volume de teoria teatrului. După 1978 a lucrat ca director artistic şi secretar literar la Teatrul Mic şi Teatrul „Ion Creangă”, pentru ca, între 1986 şi 1999, să fie director al Teatrului Ţăndărică din Bucureşti.

S-au căsătorit în 1970. El – un actor genial. Ea – o făuritoare de actori geniali. În căminul celor doi de la Gruiu, ea îl făcea pe Ştefan Iordache cel mai iubit dintre pământeni.

În ultima vreme stătuse numai în spitale, slăbise mult.

A îndurat chinul mai multor operaţii şi a pierdut un rinichi.

Ultima săptămână a fost în comă, mult mai aproape de cel atât de dorit decât de lumea în care el o părăsise.

Poate că acolo unde a ajuns, acum, Mihaela, la întâlnirea ei cu mult doritul Ştefan, se va afla şi bunicul său, pictorul Nicolae Tonitza, de la a cărui moarte se împlinesc în 2010, 70 de ani.

Ce a fost insa mai greu pentru ea? Operatia prin care i-a fost extirpat un rinichi sau golul nimicitor din inima?

In ultimul interviu pe care Sstefan Iordache il acorda revistei Confidential, maestrul ii facea una dintre cele mai frumoase declaratii de iubire partenerei lui de viata: „Pentru un barbat este important sa aiba langa el o femeie care sa-l inteleaga. Ca sa fie clar: daca acest pamant este ca mana mea stanga, Mihaela e ca mana mea dreapta. Si ea face parte din mine”.

Acum asteptarea a luat sfarsit, iar cei doi indragostiti se vor intregi in ceruri. Pentru ei, viata a insemnat o mare iubire. Pe care au avut curaj sa o traiasca si sa si-o asume. „Iar unde dragoste nu e, nimic nu e”.

Cenusa trupului sau incinerat va fi depusa la Gruiu, langa caminul unde ea îl făcea pe Ştefan Iordache cel mai iubit dintre pământeni.

Fie-i tarana usoara!!

Cum sa invingem ofensiva ninsorii...

Cu un strop de imaginatie, de talent, de rabdare si cu o rezerva de esantioane textile la dispozitie, se pot crea adevarate fapturi sugestive care sa sperie negri musafiri inaripati nepoftiti ai campiilor, dar mai ales stihiile capricioase ale naturii din aceste zile.

Si asa, pentru fiecare zi de inceput de Martie ce poarta amprenta inconfundabila a aprigelor "Babe" a iesit la iveala cate o simpatica sperietoare ce tanjeste dupa intinderi de verde crud, stralucind in soare...







Va propun sa realizam un top al celor mai haioase plasmuiri artistice sprijinite pe verticala creativitatii, in semn de protest fata de toanele vremii ce nu mai conteneste sa arunce cu valuri de ninsori si spirale de vant inghetat in citadinul nostru amortit.

Poate ca asa va izbuti sa se strecoare si silueta primaverii printr-o geana de cer senin!

Uimitorul Jan Fabre si al sau controversat "Rai al placerii"...

Acest tavan incredibil, denumit "Raiul placerii", se gaseste in Palatul Regal din Bruxelles si este creat de controversatul artist Jan Fabre, cunoscut pentru alegerea unor materiale mai putin obisnuite in operele sale, cum ar fi sangele, substantele organice si tot soiul de insecte. Pentru realizarea acestui tavan, Fabre a lucrat impreuna cu echipa sa formata din 30 oameni, timp de 4 luni doar sa lipeasca carapacele de tavan.

Ca un artist renascentist belgian, Jan Fabre a fost o parte vitala a artei contemporane pentru 30 de ani, mutandu-se in permanenta de la desen, la arte plastice, video si teatru catre coregrafie si arta scrisului. Refuzul lui de a fi incadrat de definitia standard despre arta poate fi descoperit in pasiunea lui pentru stiintele naturale, mostenita de la bunicul sau, entomologistul Jean-Henri Fabre: insectele de tot felul il inspira atunci cand este vorba de schite si munca in teatru.

Minunat tavan, nu? Dar ne dam seama din prima poza ce material a folosit artistul pentru a-l crea? Greu de apreciat si putin probabil de gandit la asa ceva, insa tavanul este creat din carabusi. Mai exact din 1,6 milioane de carabusi.

Vazut de jos, tavanul ofera un spectacol superb de lumina si culoare, de motive verzi si albastre care se schimba permanent, in functie de modul in care cade lumina si unghiul din care privesti.

Pentru realizarea acestui tavan, Fabre a lucrat impreuna cu echipa sa formata din 30 oameni, timp de 4 luni doar sa lipeasca carapacele de tavan.

O incredibila demonstratie a interactiunii pe planul artei dintre om, talent si lumea insectelor, ce a transformat "Sala Oglinzilor" a Palatului Regal in veritabil salon de istorie naturala...

"Cazut carabusul de mai
in roua tarzie a serii,
Nascut din pamant fara grai
intors in pamantul uitarii.

Mici gaze partase la fel
Eternului ciclu al vietii,
inchise in cerc se agita cu zel
Pornind in cautarea diminetii.

Ar picura-ntrebari si-n noi
De i-am putea raspunde sortii,
Ce ne-am nascut micuti si goi
Si ce-am pornit grabiti pe drumul mortii."

(Nichita Stanescu - "Carabusul de Mai")