miercuri, 9 decembrie 2009

O singura carte le-a adus celebritatea... (I)

Există scriitori al căror nume rămâne asociat în mintea cititorilor cu o singură carte: una care a reuşit să fie de ajuns pentru marele public, chiar dacă înainte sau după ea au mai fost şi altele. Cotidianul Times a întocmit o listă cu 10 astfel de cărţi sub titulatura "10 literary one-hit wonders".

1.Harper Lee - "To Kill a Mockingbird" ("Să ucizi o pasăre cântătoare")
“Nu mă aşteptam la vreun succes cu Mockingbird. Credeam că va avea o moarte rapidă în mâinile unor critici miloşi, dar speram să-i placă cuiva într-atât încât să mă încurajeze cumva, să primesc o încurajare publică. Am primit în schimb o mulţime de încurajări, încât opiniile favorabile ale criticilor au fost aproape la fel de înspăimântătoare ca eşecul pe care îl aşteptam”, citează revista amintită o mărturie a autoarei.

2.Margaret Mitchell - "Gone With the Wind" ("Pe aripile vântului")
Autoarea, aflăm din sursa citată, a scris cartea în secret şi s-a hotărât să-i dea manuscrisul unui editor numai după ce un coleg a râs la ideea că ea ar putea face aşa ceva. A câştigat un Premiu Pulitzer, a inspirat un film şi s-a vândut în zeci de milioane de exemplare.

3.Emily Bronte - "Wuthering Heights" ("La răscruce de vânturi")
Wuthering Heights e un titlu popular chiar şi printre tinerii francezi, mulţumită cărţilor cu vampiri din secolul 21 semnate de Stephenie Meyer.

4. J.D.Salinger - "Catcher in the Rye" ("De veghe în lanul de secară")
Ultima operă a lui Salinger, o povestire scurtă, a apărut în 1965, în The New Yorker.

5.Oscar Wilde - "The Picture of Dorian Gray" (Portretul lui Dorian Gray)
“Fiecare tablou pictat cu suflet e un portret al artistului, nu al modelului”. Trei dintre personaje, cel puţin, îşi au ca model creatorul lor, apreciază Times.

6.John Kennedy Toole - "A Confederacy of Dunces" ("Conjuraţia imbecililor")
Autorul s-a sinucis în 1969, nemaisperând să-şi vadă tipărită lucrarea, în cele din urmă publicată în 1980.

7.Sylvia Plath - "The Bell Jar" ("Clopotul de sticlă")
Singurul roman, publicat sub pseudonim. Protagonista, Esther Greenwood, suferă o cădere psihică, încearcă o sinucidere, o ratează, ia şedinţe de terapie, încearcă să-şi revină. Autoarea s-a sinucis în chiar anul apariţiei romanului, 1963.

8.Anna Sewell - "Black Beauty"
Mama autoarei scria cărţi pentru copii, dar ea a debutat în proză la 51 de ani. Black Beauty i-a luat şase ani. A murit la câteva luni de la publicarea cărţii.

9.Boris Pasternak - "Dr. Zhivago"
Interzisă în Rusia, publicată în Italia, cartea i-a adus autorului Premiul Nobel pentru Literatură în 1958. Scriitorul l-a acceptat, dar a fost supus unor presiuni politice pentru a renunţa la el. A murit de cancer la plămâni în 1960.

10. Arundhati Roy - "The God of Small Things" ("Dumnezeul lucrurilor mărunte")
Pentru acest roman de debut, autoarea a câştigat Premiul Booker. Apoi s-a îndreptat spre scrieri de nonficţiune şi activism politic.


Ar fi interesant de cunoscut si un clasament similar al scriitorilor romani, pentru a ne reorienta in mod avizat si fundamentat spre lectura, nu-i asa?

19 comentarii:

starsgates spunea...

Observ că unii au trebuit să moară să ajungă celebrii.:)
Glumesc, de fapt se poate vedea cum nu contează atât de mult cantitatea cât calitatea a ceea ce se scrie.:)

INCERTITUDINI spunea...

Interesanta lista, Pescarus!
Spre regretul meu , am citit jumatate dintre ele. Carti mari!!
Daca ne referim la literatura noastyra, as aminti un singur nume- Mateiu Caragiale, autorul romanului" Craii de curte veche", care l-au facut pe fiul nemuritorului nenea Iancu celebru. Se povesteste ca Mateiu mai avea incepute doua romane "Sub pecetea tainei" si " Soborul tatelor' si versuri , care i-au aparut postum in volumul"Pajere". El a devenit , insa, imediat dupa aparitia romanului sau, celebru.
Din cate imi amintesc, dar nu sunt chiar sigura, si Mihail Kogalniceanu a devenit cunoscut , dupa aparitia romanului" Tainele inimii".
Nu m-am gandit niciodata, cu mare preocupare la o lista . Sigur, sunt , probabil , multi scriitori romani. Poate chiar si Nicolae Filimon.

pescarusul argintiu spunea...

Starsgates, asa este, curios lucru, unii se pare ca au dobandit celebritatea la foarte scurt timp fata de data mortii...
Cat despre cantitate, ea nu este intotdeauna garantia calitatii. Cu toate acestea, Sandra Brown, autoare nord-americana are un palmares de 72 de romane dintre care 57 bestsellers :)

pescarusul argintiu spunea...

Gina draga, lista lecturilor de calitate ramane mereu deschisa. Cati dintre contemporanii nostri nu si-ar dori un astfel de procentaj al lecturilor de capatai!
Ma bucur ca ai anticipat foarte exact urmatorul clasament intocmit de specialistii nostri, al scriitorilor romani celebri cu o carte de referinta.
Iar Mateiu Caragiale este primul dintre cei nominalizati.
Despre Mihail Kogalniceanu nu stiam acest detaliu interesant.
Sunt convinsa ca si Nicolae Filimon merita atentia si aprecierea noastra.
O noapte frumoasa!

Lisandru Cristian spunea...

Am rămas mereu în minte cu "Să ucizi o pasăre cântătoare"...

pescarusul argintiu spunea...

Da, Cristi, mi-am amintit ca am pe undeva si filmul cu acelasi nume, poate reusesc sa-l revad!
O zi cu multe bucurii!

elite spunea...

Am citit cateva dintre ele...Frumoase...Oare cum e "Dumnezeul lucrurilor marunte"?

Unknown spunea...

"Pe aripile vintului" e romanul in care autoarea si-a 'descarcat' toata energia disponibila ... ca intr-un fulger. Scurt si orbitor.

pescarusul argintiu spunea...

Elite, imi doresc sa citesc cat mai multe opere din acest clasament, chiar daca mai intai le-au propulsat valoric ecranizarile celebre realizate dupa ele.
Cat despre cartea amintita de tine, pot doar sa-ti spun ca a aparut la Editura Humanitas in 2004, in traducerea Luanei Stoica.
Iata cateva aprecieri:
"Există cărţi în care se topesc voci şi culori pe care doar maeştrii ştiu să le logodească. Dumnezeul lucrurilor mărunte este unul dintre locatarii etajului de sus al literaturii, aşa cum spune critica vremii. Romanul - unul de debut - ascunde între coperte ecouri ale copilăriei, drame identitare şi ambiţii de resort social. Pe tonuri când joviale, când patetice, vorbind pe rînd despre dragoste, trădare, vinovăţie, ură, complicaţiile de familie şi restricţiile de casta, Arundhati Roy ţese un păienjeniş în care cititorul se lasă atras cu un surâs complice în colţul gurii. În lumea lui Mammachi, Chacko, Estha, Rahel şi Baby Kochamma tristeţile sunt provizorii, iar împlinirile fulgurante. Universul lor degaja tandreţe şi asprime, ironie şi fior nostalgic. Cuvintele şi imaginile au ceva din supleţea acrobaţilor la trapez. Atmosfera este încărcată de parfumuri grele şi de savori neştiute. Inventivă şi curajoasă, strunind cu har discursul şi nelăsând nici un detaliu în voia sorţii, Arundhati Roy compune un tablou în proză şi ni-l lasă în grijă. Trebuie doar să ne apropiem de el şi să nu uităm că în spatele fiecărei vorbe zace un mister."
Vacanta frumoasa si energizanta!

pescarusul argintiu spunea...

Draga -X-,
Ai caracterizat cat se poate de inspirat si de concis parcursul greu, dar frumos al nasterii unei capodopere :)
La cat mai multe lecturi memorabile!

I.B. spunea...

Da, chiar ar fi interesant.

Bibliotecaru spunea...

Păstorel nu a apucat să scrie nici o carte...
Nici eu... de altfel.

pescarusul argintiu spunea...

Ioan, dupa ce voi culege date, evaluari si aprecieri ale criticilor pe aceasta tema, voi ilustra si un clasament similar al scriitorilor romani.
Gand la gand cu bucurie!

pescarusul argintiu spunea...

Bun venit, domnule Nidelea!
Am retinut sugestia dvs. si sunt de acord cu ea.
Va multumesc pentru vizita si va mai astept.
O zi senina!

pescarusul argintiu spunea...

Biblio, in scurt timp voi expune clasamentul particularizat, existent in literatura romana.
Cat despre exemplele tale, cu siguranta exista destule manuscrise...
Spor la scris! :)

manon spunea...

"La rascruce de vânturi" e cartea care m-a intrigat cel mai mult in timp si la care am revenit recitind-o de vreo 3 ori, deoarece s-a dovedit un roman greu de ecranizat. Sunt convinsa ca vom mai vedea si alte ecranizari.
Acelasi lucru as putea spune despre "Jane Eyre".

"Pe aripile vântului" in schimb, cu toata dezordinea, lipsa scenariilor, creerea filmului Ad hoc oarecum, a ramas punct fix in cinematografie. A reusit sa faca cel mai bun link cu cartea. Daca recitesti cartea dupa vizionarea filmului... vei derula filmul cu totul :D. E intradevar o realizare fantastica in ambele sensuri.

"Sa ucizi o pasare cântatoare" of, of... faina carte.

pescarusul argintiu spunea...

Manon, ma bucura mult, ca de obicei, popasul tau incarcat de reflectii la cald, invaluite de aduceri aminte si suflu cald de artist :)
Sa te imbogatesti cu noi impresii, imagini si culori ivite din tesatura literara, la gura sobei!

Ganduri de nisip si idei in valurile marii spunea...

Felicitari pt blog !!! Imi place extrem de mult! Din pacate nu am citit decat 'Portretul lui Dorian Gray' si 'La rascruce de vanturi' ,dar chiar au meritat,fiind niste carti exceptionale. (mai ales prima :X)

pescarusul argintiu spunea...

Dana, multumesc pentru gandurile tale cu iz de nisip scaldat in valurile marii si pentru aprecieri! :)
Vacanta frumoasa si multe lecturi valoroase!